Martiriul Sfântului Ștefan: ADEVĂRUL ESTE MEREU UCIS CU PIETRE…

Meditație ”Cuvântul ortodox”:
ADEVĂRUL ESTE MEREU UCIS CU PIETRE ÎN LUMEA CARE S-A PREDAT ”TATĂLUI MINCIUNII”

Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea.
Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu.
Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.
Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii… (F. Ap., 6, 10-14)

Sfantul Arhidiacon Stefan a fost ucis cu pietre pentru ca SPUNEA ADEVARUL.Intaiul mucenic, desi condamnat de facto, inainte de orice judecata, a fost ocarat, calomniat, agresat, supus unei mascarade judiciare pentru pastrarea aparentelor “legale”, lasat  o vreme sa vorbeasca in apararea sa, si, pana la urma, executat rapid, lapidat, pentru ca… “nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea”. Adevarul ii prea ardea, lumina ii prea orbea, sfintenia le prea descoperea goliciunea murdara.

Cu cat marturisea mai intens si cu cat era mai prigonit, cu atat mai mult chipul sau devenea mai transfigurat, ingeresc. Si cu cat era mai vadita tuturor lumina si puterea dumnezeiesti care il insuflau, cu atat inversunarea satanica a celorlalti atingea cotele paroxistice ale iadului intrupat:

Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.

Scrasnirea dintilor si turbarea de furie atunci cand priveau acea “fata de inger”carea vedea “cerurile deschise” si cand auzeau cuvintele “pline de Duhul” nu faceau decat sa vadeasca pana la capat pervertirea demonica desavarsita. Minciuna bine ascunsa este terorizata de marturia senina a Adevarului, murdaria morala turbeaza in fata Curatiei, ticalosia este arsa de mireasma Sfinteniei, intunericul urii nu suporta Lumina.Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.

Stefan spunea adevaruri grele, neconvenabile iudeilor orbiti de trufie, impietriti in cultul literei fara Duh si invechiti in minciuna si in rautatea care roade pe dinauntru ca viermele neadormit, provocand ”eruptii” violente in afara. Mai mult, la sfarsit, a fost chemat de Duhul Sfant sa aduca mustrare dureroasa celor care isi facusera un mod de viata din grosolana fatarnicie, din rea-credinta urat-mirositoare si din ura ucigasa. Iar toate acestea sub paravanul slujirii si respectarii cu strictete a unei Legi, ca reprezentanti sau oficiali ai unui “sistem” care le dadea putere, care ii legitima ca autoritati sacrosancte, intangibile, ca veritabili “dumnezei pe pamant”.Asa cum se intampla si astazi, in cazul altor puternici ai vremii, care slujesc noilor religii – agendele ideologice ale noilor Puteri globale – ei insisi pretinandu-se niste “apostoli” ai Dreptatii si Legalitatii, ai Corectitudinii (politice sau procedurale) si ai Drepturilor (impersonale), in numele carora, fara niciun scrupul, nenorocesc familii, frang destine si omoara oameni. Ca si atunci, si acum, in aplauzele frenetice ale multimilor “intaratate”, dornice de “spectacol” sangeros si satisfacute ca se pot afla “de partea buna a istoriei”, de partea celor tari si de temut…

In cazul iudeilor din Sinedriu care il insfacasera cu forta pe tanarul arhidiacon spre a-l aduce la un simulacru de judecata, bazata – cum se poarta si astazi – pe denunturi mincinoase, ceea ce facea ca ticalosia lor sa fie din cale afara de scandaloas si de abominabila era faptul ca era savarsita in numele lui Dumnezeu! Mai mult, ucigasii nemilosi ai Sfantului Stefan se inscriau deja intr-o traditie a crimei si a sacrilegiului, care nu te putea lasa tacut si indiferent, mai cu seama daca era vorba despre un “bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt”, precum intaiul dintre cei 7 diaconi:

“Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, voi, care aţi primit Legea întru rânduială de la îngeri şi n-aţi păzit-o!”

Da, adevarul Duhului a fost si va fi mereu ucis cu pietre, iar gurile lui au fost si vor fi mereu astupate cu furie crancena, devastatoare, nemiloasa. Pentru ca adevarul a fost si a ramas incomod, deranjant pentru lumea care se scalda in minciuna si ipocrizie, pentru toti aceia care fug cu disperare de constiinta lor, a carei voce o aud proiectata in afara si amplificata, in glasurile marturisitorilor. De aceea, oricine doreste sa se mantuiasca, ramanand in Adevar, este dator sa se pregateasca sa intampine aceeasi prigoana si sa patimeasca in acelasi chip, mai mult ca oricand in aceste vremuri ale “minciunii universale“, organizate, ideologizate si sistematizate pana aproape de perfectiune prin toate mijloacele posibile de manipulare in masa (a se citi: de reeducare). Fiindca Adevarul nu poate fi decat scuipat, hulit, biciuit si rastignit atunci cand lumea ajunge sa se dea complet in stapanirea Tatalui Minciunii.