Extraordinara MĂRTURIE despre o minune săvârșită de Sfântul Nicolae, în zilele noastre, chiar în București. Un libanez botezat ortodox a fost salvat de Sfântul Nicolae atunci când medicii îi mai dădeau șanse minime de viață

5 4.011
Azi este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii. Pe lângă milostenia sa, care a inspirat apariția darnicului Moș Nicolae, Sfântul Nicolae este recunoscut pentru numeroasele sale minuni.
Despre o parte dintre aceste minuni pot depune mărturie bucureștenii care trec pragul Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou, ctitoria Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Lăcașul aflat la kilometrul zero al Capitalei găzduiește mâna dreaptă a marelui Sfânt Ierarh Nicolae, iar la racla ce găzduiește sfintele moaște s-au petrecut numeroase minuni.
Despre una dintre cele mai recente, a depus mărturie publică Părintele Emil Cărămizaru, preotul paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou. Este vorba despre un libanez, Abdul Nasser, un musulman care s-a stabilit în România acum 14 ani. Abdel este căsătorit cu Gabriela, cărora Dumnezeu le-a dăruit 8 copii.
Povestea creștinării lui Abdel a fost relatată de părintele Cărămizaru:
„Într-o zi a venit la mine și mi-a spus că a visat o cruce în lumină și m-a rugat să-i spun ce înseamnă asta. I-am spus că trebuie să-L primească pe Hristos și dacă va face asta, eu însumi îi voi naș de botez. Așa a fost și Abdel a devenit Nicolae, prin taina Sfântului Botez”.
După botez, însă, a venit marea încercare pentru Nicolae și familia sa. Libanezul a suferit un grav accident de mașină, în urma căruia doctorii îi dădeau șanse foarte mici de supraviețuire.
„După accident, doctorii mi-au spus că Nicolae are șanse foarte mici să trăiască. Craniul îi fusese zdrobit, iar bucăți din cutia craniană îi intraseră în creier. Medicii mi-au spus că dacă va supraviețui, va rămâne cu sechele, inclusiv pierderi de memorie…El era în comă profundă atunci. În timpul operației, am săvârșit împreună cu colegul meu taina Sfântului Maslu, chiar lângă mâna Sfântului Nicolae. La jumătate de oră, m-a sunat Sara, fata lui și țipa…m-am speriat, am crezut că o să-mi dea o veste rea…Dar de fapt, țipa de bucurie: tatăl ei se trezise, era perfect lucid, nu avea nicio pierdere de memorie.
A doua zi am fost să-l vizitez, la Spitalul Sfântul Pantelimon, și mi-a spus așa. Părinte, l-am văzut pe Sfântul Nicolae, dar nu în vis, ci în realitate. A venit și mi-a pus mâna pe cap și mi-a zis așa: ‘Ai opt copii și ai o răspundere mare față de ei’. Aceasta e mărturia lui și asta vă spun și eu”, a spus Preotul Emil Cărămizaru la Radio Trinitas.
sursa: ActiveNews
5 Comments
  1. Viorica says

    Laudat fie Dumnezeu, intre Sfintii Lui. Amin. !

  2. calin eugen says

    Mi sa zbarleste pielea la atatea si atatea minuni facute de sf.Nicolae! Fericiti cei care isi pun nadejdea in Sfiintia Sa!

  3. Liliana says

    Prin aceste minuni ce se revarsă asupra semenilor, sporește și puțina noastră credință. Mulțumiri pentru prezentarea unor astfel de minuni. Să mulțumim lui Dumnezeu și sfinților pentru tot ce avem și să ne rugăm pentru irtarea păcatelor de fiecare clipă și să ne ajute în luminarea inimii și minții.

  4. Ionut Moraru says

    Undeva la statia de metrou piata Muncii, pe partea care se merge spre Unirii, chiar in intersectie, umbrita de boscheti este o cruce de piatra pe care nimeni nu o baga in seama. Pe acea cruce scrie: „Aici s-a aratat SF Niculae in decembrie 1989” undeva inainte de revolutie. E covarsitoare.
    A doua informatie: La biserica SF Gheorghe Nou AZI au fost aduse moaste ale Sf Mucenite Marina, aduse de la Atena. Moaste ale Sf Marina nu exista decat in 3 locuri: la Atena, in Bulgaria, langa Ruse unde am si fost imediat dupa comemorarea de la Tancabesti si la manastirea Hurezi din Romania.
    A treia chestie: Preotul Emil Caramizaru a fost duhovnicul lui Corneliu Vadim Tudor, individ care a si donat o mare suma de bani acestei biserici. Parintele scria pe vremuri in revista Romania Mare sfaturi duhovnicesti.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php