Părintele Cleopa este un cioban vânjos, aspru, care a crescut în mănăstire şi a ajuns cea mai respectată figură a ascetismului şi spiritualităţii ortodoxe. Nimeni nu-i este asemenea. Cu o minte strălucită, cu o memorie fabuloasă, cu un suflet uriaş, cu un dar deosebit al vorbirii, acest cioban a devenit o sinteză vie a tuturor Sfinţilor şi Părinţilor răsăriteni.
Este o cascadă de har, de înţelepciune şi putere, ce se revarsă prin rugăciune puternică şi prin cuvânt insuflat de Duhul Sfânt. Nu există un duhovnic mai deplin ca el. Este o personalitate impresionantă, vestită şi peste hotare, căci unii străini au venit să îl întrebe ce-i harul. Dar harul este viu în el, lucrează şi emană din el. În simplitatea lui nu străluceşte decât harul Duhului Sfânt. Este uimitor.
Deşi nu a ajuns în temniţă, a stat ascuns într-un bordei din munţi în toţi acei ani ai furiei ateiste, căci Securitatea îl suspecta de legături cu “Rugul Aprins”.
Părintele Cleopa este dovada vie a omului mistic. Este o personalitate întreagă, puternică, profund umană. Om cu adevărat om. Sfântul umblă printre noi – acesta este sentimentul pe care îl încerci în preajma părintelui Cleopa.
(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 327-328)
Părintele Cleopa Ilie la începutul regimului comunist
Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la naşterea celui care a fost duhovnicul Moldovei şi al întregii Românii într-o perioadă de mari încercări pentru poporul român. Ridicat duhovniceşte sub ocrotirea egumenului Ioanichie Moroi, care avea experienţa trăirii athonite, fratele Constantin, mai apoi călugărul Cleopa Ilie, a devenit unul dintre reperele spiritualităţii româneşti atunci când monahismul românesc avea nevoie de revigorare şi întărire pentru perioada ce avea să urmeze.
Încă din vremea scurtei păstoriri a Mitropoliei Moldovei, Justinian Marina a văzut în Cleopa Ilie un bun administrator de mănăstire şi stareţ, deopotrivă. A urmat alegerea mitropolitului Justinian ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, într-un moment în care noul regim politic trecea la schimbări profunde în societatea românească. Biserica nu putea ignora şi accepta toate acestea şi iată că patriarhul Justinian se vede implicat în multe momente care vor marca misiunea Bisericii. În această perioadă, duhovnicul Cleopa de la Sihăstria se va confrunta cu primele provocări ale regimului comunist şi pe care cu smerenie şi înţelepciune le va depăşi. Izvoarele orale, surprinse în Patericul alcătuit de părintele Ioanichie Bălan, ne vorbesc despre o reţinere la Siguranţa comunistă a părintelui Cleopa, la sfârşitul primăverii lui 1948, după cum însuşi el mărturisea:
„În ziua Sf. Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai) ţineam predică şi am zis: „Să dea Dumnezeu ca şi conducătorii noştri de acum să fie ca Sfinţii Împăraţi, ca să-i pomenească Biserica în veac!”” Atunci unul din popor m-a şi înregistrat şi nici n-am apucat să-mi scot veşmintele, că a venit o maşină şi mi-au zis să merg cu ei. M-au dus la Tg. Neamţ şi acolo m-au pus într-un beci care nu avea decât pat de ciment. Apoi, m-au anchetat timp de cinci zile, ţinându-mă fără apă şi fără mâncare. Pe urmă mi-au dat drumul”.
La puţin timp, se consemnează în acelaşi izvor, dar nu şi în documentele Securităţii, cum „un creştin binefăcător i-a spus în taină” să se retragă pentru puţin timp fie în munţi, fie în altă parte. La sfatul duhovnicilor, părintele Cleopa a luat calea muntelui, vreme de şase luni, pentru a sta în zona „Piciorul cucului” şi unde primea cele necesare de la fraţi din obşte şi îşi săvârşea pravila. Perioada de retragere în munţi a durat până „a fost readus în mănăstire”, consemnează izvoarele duhovniceşti, ceea ce presupune, la prima vedere, că cineva dintr-o autoritate bisericească înaltă intervenise pentru el.
Nu ştim cine din Biserică a intervenit pentru părintele Cleopa. Însă, după acest moment, în toate încercările la care a fost supus, de fiecare dată când autorităţile comuniste au încercat arestarea sa, părintele Cleopa a fost protejat de patriarhul Justinian Marina, care în anul 1949 îi dăduse misiunea de a reorganiza mănăstirea voievodală de la Slatina şi de a oferi monahismului românesc vieţuitori cu aleasă trăire duhovnicească.
(Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina)
Părintele Cleopa Ilie de la Sihăstria în documentele Securităţii
Un astfel de subiect a mai fost abordat, însă, de fiecare dată, se pare că este inepuizabil, atâta vreme cât găsim mărturii noi în arhivele fostelor organe de represiune. O perioadă mai puţin abordată este cea după revenirea părintelui Cleopa în mănăstirea sa de metanie după al treilea refugiu în munţi şi amnistierea deţinuţilor politici în anul 1964. Mănăstirea Sihăstria trecuse prin pericolul de a fi desfiinţată, însă, probabil, înţelepciunea părintelui Paisie Olaru şi-a spus cuvântul, acest aşezământ fiind transformat într-un azil de călugări bătrâni.
Cu toate acestea, în anii ’70, Sihăstria a reînceput să devină un aşezământ monastic cercetat continuu de pelerini, situaţie care a dat de gândit autorităţilor comuniste. Acestea încercau să minimalizeze importanţa duhovnicească a Sihăstriei, atât prin interzicerea intrării în monahism a tinerilor, cât mai ales prin supravegherea continuă şi chiar adaptarea la timpurile moderne, secularizante, şi la mersul politic al ţării. Totodată, pentru că era căutat permanent de credincioşi, părintele Cleopa era marginalizat, obligat să nu primească pe nimeni şi să stea numai în chilia sa. Era urmărit de Securitate, pentru a stabili dacă face „propagandă mistică”, mai ales că se declarase împotriva „ştiinţei şi culturalizării cetăţenilor patriei”, prin afirmaţii conform cărora „teatrul, televiziunea şi cinematograful ar fi dăunătoare vieţii spirituale a credincioşilor”.
Ulterior, organele de represiune au luat măsura „avertizării” părintelui Cleopa, pentru ca un an mai târziu, sursa „Neagu” a Securităţii să noteze: „În ultimul timp, părintele a început să se mai potolească, în sensul că nu mai boicotează ca în mănăstire să se mănânce carne, că s-au instalat telefon, televizor şi altele. În ce priveşte predicile a fost atenţionat de stareţul mănăstirii să predice ceea ce se cuvine fără a mai răstălmăci şi exemplifica în fel şi chip pildele şi alte citate din Evanghelie. Pentru a nu mai predica de fiecare dată cu ocazia slujbelor, s-a reglementat serviciul la biserică prin rotaţie cu toţi preoţii. Totuşi, nu a renunţat definitiv la concepţiile lui mistice şi continuă să întreţină relaţii cu fosta conducere a mănăstirii: Ioanichie Bălan, Caliopie Apetri, Oanele Victorin”.
Un an mai târziu, într-o caracterizare a Securităţii, despre părintele Cleopa se spunea: „A scris multe materiale de propagandă mistică. De către enoriaşii din partea locului este cunoscut ca un făcător de minuni, cel mai bun duhovnic”; „se bucură de mare popularitate, cu multă influenţă atât în rândul călugărilor, cât şi al cetăţenilor care au auzit de el chiar din diferite localităţi din ţară”; în jurul lui gravitează „elemente cunoscute cu trecut politic – foşti legionari, condamnaţi, mistici”.
(Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina)
A doua retragere în munţi a stareţului Cleopa (între anii 1952-1954)
Pânã în primãvara anului 1952, Mãnãstirea Slatina a înflorit mult, numãrându-se printre cele mai organizate mãnãstiri din tara noastrã. Acum avea peste 80 de vietuitori, dintre care 60 erau tineri. Credinciosii veneau în sãrbãtori sã asculte sfintele slujbe si predica Pãrintelui Cleopa, care misca inimile tuturor. Astfel toate se desfãsurau în pace si cu bunã rânduialã. Însã Pãrintele Cleopa spunea în tainã cãtre ucenicii sãi:
”Eu sunt numai cu trupul aici la Slatina, dar cu sufletul sunt tot acolo la Sihãstria, unde m-am cãlugãrit si am trãit atâtia ani”.
Diavolul însã, care nu doarme niciodatã, nu putea rãbda buna nevointã si armonia monahilor din Mãnãstirea Slatina. De aceea a îndemnat securitatea de atunci sã facã o anchetã amãnuntitã în obstea acestei mãnãstiri. Sosind noaptea,organele de securitate au venit într-un numãr mare, au cercetat si amenintat pe staret si pe cei mai de seamã din mãnãstire. La urmã au retinut pe câtiva dintre ei, în frunte cu Pãrintele Cleopa, Ieromonahul Arsenie Papacioc si fratele Constantin Dumitrescu.
Ducându-i la Fãlticeni, i-au anchetat toatã noaptea. Atunci Pãrintelui Cleopa i se reprosa:
”Dumneata sabotezi economia nationalã si spui cã astãzi este Gheorghe, si mâine Vasile si este sãrbãtoare, iar oamenii pun tapina jos si nu mai lucreazã!”
Pãrintele Cleopa însã le rãspundea:
”Cum sã nu spun cã este sãrbãtoare, dacã este scrisã în calendar de Sfânta Bisericã?”
La sfârsit i-au spus pãrintelui sã nu mai facã propagandã religioasã si i-au dat drumul. Ajungând noaptea la mãnãstire, Pãrintele Cleopa s-a spovedit la duhovnicul sãu si, cu sfatul lui, s-a retras în tainã, împreunã cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, în Muntii Stânisoarei si în alte locuri necunoscute de noi, pânã s-au linistit tulburãrile de la Slatina. Unul altuia se spovedeau si aveau Sfintele Taine cu ei, din care se împãrtãseau la douã-trei sãptãmâni, ei nefiind împreunã tot timpul. Au stat ascunsi multã vreme în pãdurile din preajma satelor Negrileasa si Ostra, adãpostindu-se la o stânã pãrãsitã si primind alimente odatã pe lunã de la un bun crestin, pe nume Straton.
Multi lupi erau atunci prin Muntii Stânisoarei, dar cei care le aduceau de mâncare nu se temeau de ei, pentru rugãciunile celor doi pustnici tãinuiti.
Dupã întoarcerea sa la Sihãstria, Pãrintele Cleopa povestea uneori momente din pribegia sa în munti:
”Când eram prin pãdure, pribeag, mã mai cercetau ”prietenii” mei, care erau acestia: mos martin si vicleana vulpe. Cu ”mosul” scãpam mai ieftin. Când îl auzeam mormãind, îi aruncam câte un cartof si pleca; dar cu vulpea nu era tot asa. Ea venea noaptea pânã la usa bordeiului si dacã, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afarã, bucuria ei. Avea ea grijã!Odatã am uitat ceaunul în care fãceam mâncare. Mai avea ceva în el. A venit vulpea fãrã nici o rusine si a început sã mãnânce. Eu am vãzut-o pe ferestruicã si am iesit afarã. Ea, când m-a vãzut, a dat sã fugã, dar toarta ceaunului i-a cãzut dupã cap. Acum nu-mi era de mâncare, îmi pãrea rãu de ceaun, cã nu mai aveam în ce sã fac mâncare. Fugeam dupã ea si strigam: ”Lasã ceaunul!…” Dar ea, tot vicleanã. S-a apropiat de o creangã, a agãtat ceaunul, a scos capul si a fugit. Eu am fost bucuros cã mi-a rãmas ceaunul!”
(Arhim. Ioanichie Bălan – Viaţa părintelui Cleopa Ilie)
Pãrintele Cleopa a fost un om al rãbdãrii
Pãrintele Cleopa a fost un om al rãbdãrii si al îndelungii-rãbdãri în toatã viata sa.
Cãci numai prin rãbdare, statornicie si rugãciune a reusit sã creascã atâtea suflete pentru Hristos si a povãtuit ani de zile mãnãstirile încredintate lui.
Fiind urmãrit si supravegheat de securitate, el nu se temea, nici nu ura pe nimeni, cãci avea în sufletul sãu pe Hristos si stia cã fãrã rãbdare, fãrã rea pãtimire si ispite nu ne putem mântui. De aceea, când vreun pãrinte venea la el tulburat si-i cerea sfat, el îi amintea cuvintele marelui duhovnic Vichentie Mãlãu, care zicea adeseori ucenicilor sãi:
”Ascultã frate: rãbdare, rãbdare, rãbdare… Si când ti se va pãrea cã ai sfârsit-o, o iei de la capãt: rãbdare, rãbdare, rãbdare…
Rãbdare pânã la usa mormântului. Rãbdare pânã la sfârsit, nu pânã la prãsit!”
(Arhim. Ioanichie Balan – Viaţa părintelui Cleopa Ilie)
În beci la securitate
Spunea bãtrânul:
”Odatã am fost arestat de securitate la Mãnãstirea Slatina si apoi dus la Fãlticeni. Aici am fost bãtut si bãgat într-un beci în care ardeau câteva sute de becuri. Toti care intrau acolo, ieseau aproape nebuni. M-au bãgat si pe mine, ca sã-mi pierd mintile. Nu mai vedeam cu ochii si nu mai puteam de cãldurã. Atunci mi-am coborât mintea în inimã cu rugãciunea lui Iisus.
Dupã o orã m-au scos si s-au mirat toti cã încã mai vorbeam si mergeam fãrã sã mã tinã nimeni”.
(Arhim. Ioanichie Balan – Viaţa părintelui Cleopa Ilie)
