Cuvânt la Duminica a 22-a după Rusalii

Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr

Apostolul de la Galateni 6, 11-18

Vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos. Căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiați voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume! Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Și câți vor umbla după dreptarul acesta, – pace și milă asupra lor și asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu semnele Domnului Iisus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraților! Amin.

Evanghelia după Luca, Cap.16, 19-31

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune ale tale în viața ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citit astăzi prezintă pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Prin pilda aceasta se observă atât existența raiului și a iadului, cât și faptul că faptele făcute în lumea aceasta au o consecință în cealaltă viață. După moartea omului, sufletul acestuia nu se întoarce pe pământ pentru a trăi alte și alte vieți, ci își primește răsplata pentru ceea ce a făcut în viața aceasta, bine sau rău. Evanghelia aceasta este una a contrastelor: ea face o paralelă între viața ușoară și cea plină de încercări, între bine și rău și consecințele lor, adică raiul și iadul, între fericirea veșnică și cea vremelnică. Ea ne prezintă consecințele egoismului ca pe un chin veșnic, precum și urmarea nădăjduirii în Dumnezeu, ca bucurie și odihnă în comuniunea cu Dumnezeu.
De la începutul parabolei observăm că, bogatul, deși om slăvit în lumea aceasta, nu are nume. Pe de o parte aceasta ne arată cât de scurtă este slava acestei lumi, care îi uită pe cei care s-au îmbrăcat aici în haine strălucitoare, dar și faptul că păcatul îl dezumanizează pe om, îi răpește caracterul de persoană, simbolizat aici prin lipsa numelui. Aceasta se întâmplă pentru că păcatul nu este veșnic. Doar faptele bune rămân în veșnicie și de aceea doar omul care lucrează binele își va putea păstra numele, își va putea păstra identitatea pentru veșnicie.
Acest lucru se întâmplă cu săracul Lazăr. Acesta nu numai că era atât de sărac, încât dorea măcar și firmituri să mănânce, dar și trupul lui îi era atât de bolnav, încât se spune că „şi câinii venind, lingeau bubele lui”. Însă omul acesta se lasă în mâna lui Dumnezeu. De aceea și numele lui înseamnă „Dumnezeu ajută”. El tot aștepta fără să cârtească mila și dreptatea lui Dumnezeu, având conștiința că mai devreme sau mai târziu ea va apărea.
„Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.” Observăm iarăși drumul opus al celor două personaje. Neatingându-se de plăcerile și păcatele acestei lumi, dreptul Lazăr este luat imediat după moarte de îngeri și dus în sânul lui Avraam, adică în rai. „Sânul lui Avraam” reprezintă aici o metaforă pentru rai, care este marea bogăție a lui Dumnezeu care împarte mereu binele și care odihnește pe cei drepți. Spre deosebire de bogatul cel nemilostiv, Avraam a fost și el foarte bogat, dar și foarte milostiv. El și-a folosit bogăția nu risipindu-o în haine de lux și petreceri, ci în facerea binelui și primirea de străini. Și tocmai de aceea nu a intrat bogatul în rai, pentru că el nu suporta, nu înțelegea comuniunea cu ceilalți. Și astfel că drumul lui nu este decât unul de însingurare, în pământ. Deși probabil că a fost condus de un alai fastuos și pe ultimul drum, bogatul intră în pământ. Pentru el nu mai urmează raiul, ci „sălașul morților și chinuri”.
Invidios probabil pe cel care în viața lumească stătea bolnav la ușa lui, iar după moarte se bucura de bunătățile raiului, bogatul îl roagă pe Avraam să-l „trimită pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă şi să-i răcorească limba, căci se chinuie în văpaie”. Chiar și aici, bogatul îl consideră pe Lazăr ca o slugă, căruia nici măcar nu i se adresează direct. Dar focul care îl arde acum, nu îl mai poate stinge nimeni. Acesta este focul patimilor care s-a hrănit din plăcere în lumea aceasta. Iar pentru că raiul nu este mâncare și băutură, ci comuniunea Sfinților în Dumnezeu, de aceea și bogatul din povestire se chinuie. Prăpastia mare despre care s-a citit reprezintă tocmai obișnuința omului care nu mai permite atunci o trecere de la sine dintr-o stare în alta.
Părând a fi apoi milostiv, bogatul nu vrea ca și celor din casa lui să se întâmple la fel. El nu se poate însă lăsa de atitudinea egoistă care îl caracterizează. Același Lazăr ar trebui să meargă în casa tatălui său și la cei cinci frați ai săi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acel loc de chin. Dacă ar fi fost cu adevărat milostiv, el ar fi vrut să spună și să prevină pe toată lumea, nu doar familia lui. Avraam însă îi răspunde, că „dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, adică de Sfânta Scriptură și de Biserică, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți.” Aceasta se observă la contemporanii Mântuitorului, care deși au văzut atâtea învieri din morți, cum ar fi pe cea a lui Lazăr, a tânărului văduvei din Nain și a fiicei lui Iair și care totuși nu s-au pocăit. Chiar și Învierea Mântuitorului rămâne pentru mulți o simplă povestire de Paști.

Dreptslăvitori creștini,

Părintele Stăniloae ne învață că iadul nu este opera lui Dumnezeu, ci că noi oamenii, în chip liber și conștient, ni-l construim singuri, atunci când trăim și deprindem o viață deșartă care nu mai poate fi continuată dincolo de moarte. Iadul reprezintă locul și starea omului mort în păcat și mai ales a omului egoist. Spre deosebire de acesta, Raiul este starea și locul omului care nu vrea să fie decât în comuniune cu toți ceilalți oameni și împreună cu Dumnezeu.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne obișnuim să deprindem și noi meșteșugul facerii de bine și al rugăciunii, pentru a putea atinge și noi starea dreptului Lazăr ca încredere în dreptatea și mila lui Dumnezeu. Astfel să trăim și noi această viață în milostenie spre comuniunea în Dumnezeu cu toți ceilalți oameni, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin.

 Ieromonah Athanasie

sursa: Parohia Chemnitz