Un tânăr convertit de la Islam la Ortodoxie, voluntar la Sfânta Parascheva

0 280

Gabriel este un voluntar mai special al Sfintei Parascheva: tânărul s-a convertit recent de la Islam la Ortodoxie.

Într-un interviu acordat Andei Elena Pintilie de la Doxologia, el a povestit că a venit din Palestina, ca să studieze Medicina la Iași și a avut răgaz, pe tot parcursul facultății, pentru a cunoaște oamenii din zonă și credința lor.

După ce și-a cunoscut viitoarea soție, au început pelerinajele și discuțiile despre cele două religii, care au culminat cu convertirea sa la Ortodoxie.

„A fost o zi în care am renăscut. Am simțit că sunt un om nou, total nou”, a spus Gabriel despre momentul primirii Botezului. „E ceva foarte, foarte frumos, nu pot să explic exact cum m-am simțit atunci. Mi-aș dori ca oamenii să se simtă cum mă simt și eu acum”, a mărturisit el.

Gabriel a fost voluntar al Sfintei Parascheva și anul trecut, când încă nu primise Botezul. A fost impresionat de atmosfera pelerinajului.

Chipul pelerinilor și pacea lumii

„E un lucru foarte, foarte frumos, sincer. Eu n-am văzut asta niciodată. Că văd oameni simpli care sunt fericiți, care au zâmbet așa de pur și de simplu pe fața lor și vin să pună dorințe la Sfânta Parascheva, să-i ajute cu problemele lor în viață”, a explicat Gabriel.

„Adică mă uit acum la oameni aici, ce mai își dorește omul să vadă? Că e ceva foarte, foarte frumos, extraordinar de frumos. Îmi dă liniște, îmi dă pace. Acesta este scopul vieții. Să stai cu pace, să stai cu familia, să ai un scop.”

„În Palestina, acum, nu e pace, cum ar trebui să fie. Și, sincer, asta mă doare la inimă: că Țara Sfântă, unde a început creștinismul, unde s-a născut Iisus Hristos, Maica Domnului, pământul care a fost făcut pentru pace, niciodată nu a văzut pace”, a continuat tânărul.

„Mereu au fost conflicte, mereu au fost război, mereu au fost probleme acolo. Și e dureros. E foarte dureros să vedem că din ambele parți mor oameni nevinovați, care pierd sufletul lor.”

„Eu îmi doresc ca ambele părți să vină la Ortodoxie, să știe pacea și liniștea adevărată, cum am simțit-o și eu, pe care o am acum, care mi-a împlinit viața”, a mai spus Gabriel.

sursa: Basilica

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php