Șefa CNAS, vrea VACCINARE OBLIGATORIE în ROMÂNIA. BIG PHARMA, multiple SPONSORIZĂRI pentru Valeria Herdea. Directorul de la Babeș o susține: “Este necesară o lege a vaccinării prin care să trecem de pragul explicațiilor. VACCINAREA NU POATE SĂ FIE o ALEGERE individuală”

4 770

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, a pledat pentru o comunicare prin care oamenii să înțeleagă „beneficiile” vaccinării, atrăgând atenția că vaccinarea nu ar trebui discutată ca opțională. Mai mult, a spus, în mod cinic, că „am uitat foarte repede lecțiile pandemiei”.

„În ultima perioadă, postpandemie, am asistat la un fenomen paradoxal. Deși am trecut prin pandemie și am înțeles ce înseamnă să fii vaccinat și să faci față la boli infecțioase, am uitat foarte repede lecțiile pandemiei, iar acoperirea vaccinală a scăzut foarte mult, de exemplu rată de aproximativ 70% pentru vaccinarea antirujeolică”, a afirmat Herdea la conferința cu tema „Noul sezon epidemic: cinci amenințări pentru Sănătate. Cum reacționăm?”, organizată, luni, de DCNews.

Ea a menționat că trebuie luate măsuri pentru a se „crește încrederea populației în personalul medical”.

„Trebuie să facem ceva să crească încrederea populației în personalul medical (…), să înțeleagă oamenii care sunt beneficiile vaccinării. (…) Din punctul meu de vedere, și îmi asum ceea ce spun, vaccinarea nu ar trebui discutată ca opțională. Fiecare dintre noi a avut o șansă să fie vaccinat și protejat atunci când era copil și la vremea respectivă nu aveam acces la toate vaccinurile care se găsesc în prezent. Ține doar de noi să ne vaccinăm copiii, pentru a le da dreptul să crească sănătoși”, a adăugat Herdea, potrivit Agerpres, citat de stiripesurse.ro

Cine este Herdea?

Într-o investigație realizată de portalul de investigații jurnalistice defapt.ro, se arată că șefa Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, care a cerut vaccinarea obligatorie în România, ascunde sponsorizări substanțiale de la Big Pharma. Astfel, noua președintă a fost sponsorizată în perioada 2016–2022 de cel puțin 21 de companii producătoare de medicamente și a primit peste 70 de sponsorizări în șapte ani.

Valeria Herdea, vicepreședintele Colegiului Medicilor, a fost numită președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) la începutul anului, propunerea fiind a PNL, iar decizia a fost publicată luni, 15 ianuarie, în Monitorul Oficial, a informat Libertatea.

Propunerea a fost transmisă oficial pe 21 decembrie 2023 de către ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, iar premierul PSD, Marcel Ciolacu, a acceptat. Valeria Herdea, 60 de ani, este medic de familie cu cabinetul în sectorul 3, are o experiență bogată în pediatrie și este vicepreședintele Colegiului Medicilor din România, dar și președintele Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie.

Herdea a fost decorată în noiembrie 2019 de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler. Valeria Herdea l-a înlocuit la șefia CNAS pe Andrei Baciu (PNL), care și-a dat demisia de onoare în decembrie 2023 pentru că este urmărit penal de DNA în dosarul achiziției de vaccinuri COVID în pandemie.

De asemenea, Simin-Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș, consideră că „este necesară o lege a vaccinării prin care să trecem de pragul explicațiilor (…) pentru că, dacă vorbim de sănătate publică, vaccinarea nu mai este o alegere individuală”.

„În cele mai multe cazuri, părinții care nu își vaccinează copii ignoră cu desăvârșite subiectul vaccinării. Trece pe lângă ei toată informația noastră. Și mai mult, dacă copilul supraviețuiește și e bine, e o dovadă în plus că e mai bine așa, că se imunizează natural, ceea ce e irațional, pentru că, în acest fel, ajungem la izbucniri epidemice și la nenumărate cazuri complicate”, a spus Florescu.

Pe cei care nu au învățat „lecțiile pandemiei” îi invităm să consulte următoarele materiale:

Steve Kirsch: Studiu care arată că „vaccinurile” Covid și cele împotriva gripei NU reduc spitalizările – „Aceste vaccinuri cresc rata mortalității din orice cauză. Sunt letale și trebuie retrase imediat”

Studiu de 500 de pagini: Decesele în exces în timpul perioadei Covid, cauzate de răspunsul autorităților, nu de Covid – nouă estimare a cercetătorilor: 30 de milioane de oameni uciși în urma răspunsurilor guvernamentale și a vaccinărilor Covid

Un studiu pe 99 de milioane de persoane din 8 țări dezvăluie că vaccinul Covid cauzează probleme neurologice, cardiace și cheaguri de sânge. ”Teoria Consiprației”?

Un studiu despre morțile de după vaccinul Covid, cenzurat de Lancet, a fost revizuit și reinstalat după un an. Din 325 de autopsii, 74% dintre decese au fost cauzate de vaccin. ”CENZURAREA a dus la multe decese care ar fi putut fi prevenite”, spun autorii


Creșteri semnificative ale ratelor mortalității cauzate de cancer după vaccinarea ARNm Covid – nou studiu al cercetătorilor japonezi, prezentat și comentat de dr. John Campbell, într-un dialog cu reputatul oncolog Angus Dalgleish – VIDEO

Mai multe studii ample arată legătura dintre vaccinul HPV și riscul dezvoltării unor boli autoimune, cerebrale și hematologice grave

Analiză Epoch Times: Cum modifică și afectează imunitatea naturală vaccinurile împotriva rujeolei

Studiu în Clinical Infectious Diseases, semnalat de Dr. John Campbell: imunitatea naturală este de 13 și 27 de ori mai puternică decât cea indusă de vaccinul anti-Covid

Profesor de epidemiologie la Yale School of Public Health: Anticorpii dezvoltați prin vaccinuri interferează cu sistemul imunitar în loc să neutralizeze virusul

sursa: Active News

4 Comments
  1. Moraru+Ionut says

    Vitoooooo, mi-a murit verisoara in timpul vaccinarii vitooooo! Esti proasta, analfabeta si ticaloasa motiv ptr care te indemn sa pui mana pe carte si sa citesti volumul „Vaccinarea, eroarea medicala a secolului XX” scrisa de dr. Louis de Brouwer, specialist in biologie moleculara. Vitoooo, vedea-te-as pe nasalie si pe tine si pe toate scursurile Big Pharma!

    1. Maria says

      Nemernica !

  2. Mimi says

    Nemernica !

  3. Adrian says

    Doamna “doctor” este în slujba distrugerii poporului român. A fost şi este plătită pentru asta.
    Este o iudă care şi-a vândut sufletul satanei pentru un pumn de arginți şi o tinichea de la cel mai incompetent președinte pe care l- a avut România. De fapt un impostor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php