„L-am văzut pe Căpitan după cutremurătoarea veste a morții lui lon Moţa şi Vasile Marin. Părea transfigurat. A fost – poate – momentul în care s-a afiat la răscruce de drumuri. Deşi la începutul activităţii sale, exasperat de . agresivitatea adversarilor, hotărâse ca la violență să se răspundă prin violenţă, jertfa supremă a celor doi martiri, care a răscolit conştiinţele milioanelor de români, l-a determinat să declare că “Arma cea mai puternică este martiriul” Consecvenţa acestei precizări a demonstrat-o prin propriul său martiriu care s-a produs în anul 1938, deci la scurtă vreme. La începutul lunii februarie a acelui an, după umilitoarea debarcare a guvernului condus de Octavian Goga și instaurarea dictaturii regale, intenţiile lui Carol al Il-lea de dezlănţuire a cumplitei prigoane pentru lichidarea Mişcării Legionare erau mult prea evidente. Căpitanul fusese cu insistenţă sfătuit de apropiații lui colaboratori să plece în Italia, unde ar fi putut termina cel de-al doilea volum al operei sale “Pentru Legionari”. Refuzul a fost categoric: a afirmat că i se pare cu totul nedemn să ne lase pe noi în suferinţă iar el să se pună la adăpost. Ce ar fi rămas din întreaga lui operă dacă, circumstanțele fiind tot atât de nefavorabile, el şi-ar fi încheiat existenţa într-un adăpost comod, pe meleaguri străine? Mormântul lui, încă necunoscut, precum mormintele lui Moţa, Marin şi ale miilor de legionari care zac în gropile comune din preajma temniţelor şi ale coloniilor de muncă forțată din întreaga Ţară, conţin în ele sămânţa care va rodi cândva, pentru binele Neamului pe care l-au iubit şi pentru care s-au jertfit. Nu cumva acesta este motivul care-i determină pe adversari să continue defăimarea Mişcării Legionare prin mistificarea adevărului?”
Sursa: Tache Funda – „După 60 de ani, mistificarea continuă”, Ed. Fundației Buna Vestire, 1998
Născut în 1916 la Hrupista, Grecia, aromânul Dumitru (Tache) Funda s-a stabilit în 1930 în România (Cadrilater), absolvind Politehnica din București și devenind membru al Mişcării Legionare. Decorat în 1937 de Corneliu Codreanu cu Crucea Albă. Deținut în lagăr in 1938, participa în septembrie 1940, la Constanţa, la acţiunea de răsturnare a dictaturii lui Carol II. Arestat în 1943 și trimis pe front pentru „reabilitare“. Arestat de comuniști în mai 1948, deținut până în 1953 când e trimis cu domiciliul forţat în Bărăgan. În 1958 condamnat la 20 de ani muncă silnică și grațiat în 1964. A participat la înființarea Fundației “Buna Vestire” (1992) și Partidului “Totul pentru Țară” (Pentru Patrie) în 1993. A trecut la Domnul în 1999.
