23 august: Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcopul de Lugdunum
Sfântul Irineu era de neam din părțile Asiei, din cetatea Smirna. El din tinerețe a învățat înțelepciunea elinească, facându-se filosof ales. Și auzind el de duhovniceasca înțelepciune creștinească, pe care o propovăduia Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, a dorit-o mai mult decât toată înțelepciunea cea dinafară, făcându-se ucenic al Sfântului Policarp, iar mai ales al lui Hristos, dându-se cu totul la slujba lui Dumnezeu.
Iar Policarp, învățătorul lui, era ucenicul Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu și al celorlalți Apostoli; și tot ce a auzit el despre Hristos Mântuitorul de la Sfinții Apostoli, care au fost ei înșiși văzători și slugi ale lui Hristos, toate acelea le-a auzit și Irineu din gura lui Policarp și le-a scris în inima sa mai mult decât pe hârtie. Apoi fiind hirotonit preot de Sfântul Policarp și fiind trimis în Galia la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, a mers în Lugdun cetatea Galiei, și acolo, după sfârșitul Sfântului Mucenic Potin, a luat scaunul episcopiei și s-a făcut păstor al lugdunenilor, chiar în vremile acelea cumplite când erau mari prigoniri asupra Bisericii lui Dumnezeu de la păgânii împărați închinători de idoli, iar de la ereticii, care atunci se înmulțiseră, se făcea tulburare. Pentru aceea, Sfântul Irineu suferea cu osârdie pentru Hristos de la închinătorii de idoli, răbdând toate răutățile; iar asupra ereticilor se înarma cu cuvântul și cu scrisul. El a scris cărți împotriva lor, vădindu-le rătăcirile lor ereticești și pierzându-le, iar dreapta credință creștinească arătându-o luminos și învățându-i s-o păzească fără prihană.
Și precum a răpit mulți oameni de la închinarea de idoli, tot asemenea și din eresuri, povățuindu-i la calea mântuirii și întărindu-i la nevoința mucenicească. Apoi, la sfârșit, a pătimit pentru Hristos pe vremea împărăției lui Sevir, tăindu-i-se capul, și a luat slăvită cunună a muceniciei întru împărăția lui Hristos.
Notă. Acest Sfânt Irineu se cinstește între învățătorii bisericești pentru cărțile lui cele insuflate de Dumnezeu, învățătoare și folositoare de suflet și foarte de trebuință dreptei credințe. El a scris despre Sfânta Treime, despre Dumnezeirea lui Hristos, despre Sfânta Liturghie, despre Preacuratele lui Hristos Taine, despre Antihrist și despre multe alte taine ale sfintei credințe. In Prolog, în această zi sunt puși doi sfinți mucenici Irineu și anume: Irineu, arhiepiscopul Sirmiei și Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon din Galia – sudul Franței). De aceea, pentru Sfântul Irineu al Sirmiei caută în 26 zile ale lunii martie, unde s-a pus pomenirea și pătimirea lui.