Peste 70.000 de pelerini, din țară și din străinătate, prezenți la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului

0 466

Peste 70.000 de pelerini, din țară și din străinătate, au ajuns în ultimele zile la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, anunță Radio Renașterea.

Potrivit sursei citate, peste 30.000 de creștini au participat, joi, la hramul Mănăstirii Nicula.

Slujba Sf. Liturghii a fost oficiată pe altarul de vară din curtea mănăstirii de ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu PS Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei,  în sobor de preoți și diaconi.

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din spațiul românesc. Aici se desfășoară an de an, în 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Mulți credincioși vin cu câteva zile înainte, pentru a se închina Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului și pentru a participa la toate slujbele oficiate pe altarul de vară, amplasat lângă biserica veche de zid.

Peste 70 de mii de pelerini s-au aflat în aceste zile la Mănăstirea Nicula, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.

Miercuri seara, mii de credincioși au cântat Prohodul Maicii Domnului, notează sursa citată.

În jurul orei 21:30, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserica nouă, în procesiune, și așezată pe Altarul de vară, unde a fost străjuită de tineri îmbrăcați în straie populare. În acest timp, au cântat pricesne tinerele interprete din județul Bistrița-Năsăud, surorile Maria și Andreea Pavelean.

Apoi, de la ora 22:00, ÎPS Părinte Andrei și cu PS Părinte Teofil de Iberia, de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat Prohodul Maicii Domnului.

via RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php