Nu-s vinovat faţă de ţara mea
La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.
Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.
Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.
Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.
Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.
Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.
Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.
Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.
De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.
Andrei Ciurunga – o făptură pe cât de plăpândă, pe atât de generoasă
Lângă mine dormea o personalitate emblematică a temniţelor româneşti Robert Eisenbraun, cunoscut ca Robert Cahuleanu sau Andrei Ciurunga. Mic de statură, firav, cu o bucăţică de nas, în schimb cu o pereche de ochelari cu lentile ca fundul a două borcane, avea 22 de dioptrii, de abia i se mai vedeau ochii, care când îşi pierdea ochelarii se comporta ca un nevăzător, această făptură era pe cât de plăpândă, pe atât de generoasă, având un suflet mare de artist.
Purta permanent un cojocel, blana mângâindu-i rănile trupeşti, iar prietenia mea -rănile sufleteşti, cum zicea el. Într-o noapte mă trezeşte şi, culmea, mă roagă să-l scarpin pe spate. Buimac din somn, bag mâna sub cojoc şi când vreau să-l scarpin dau de ceva moale, hidos. Il iau în mână: era un şoricel refugiat la căldură, strivit de zvârcolelile lui, la care-mi spune că nu peste mult timp va creşte şi vipere la pieptul lui.
L-am iubit enorm pentru intransigenţa lui, el excludea orice compromis în viaţă, martor fiindu-i conştiinţa. Fusese condamnat pentru creaţiile lui patriotice, la insistenţele mele recitându-mi din „Nu-s vinovat faţă de Ţara mea”, poezie în care răbufnea toată ura unui popor sugrumat, care nu era vinovat că iubea o ţară mare, rotundă ca o horă, ca o pâine. Redau doar o strofă: „Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii, Şi c-am strigat cu sufletul durut, Că nu schimb un Ceahlău pe toţi Uralii, şi că urăsc Hotarul de la Prut”.
Era strigătul disperat al unui om smuls de pe meleagurile lui natale, Cahul, obligat să trăiască departe de mormintele lui sfinte. El este şi autorul poeziei despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, în care spune că Dunărea se scurge-n mare, pe un nou braţ, prin care curge sânge. Poet de mare sensibilitate, compunea poezii scurte, un nou gen, decastihul, pline de mult duh, de o frumuseţe neîntâlnită, care explodau de un lirism sublim, dar atât de căutat, de natural, încât ne cutremurau mai ales pe noi, care eram înfometaţi de hrană sufletească. El şi-a câştigat un loc veşnic în inima mea. Mi-e dor de tine, Robert.
(Aurelian Gulan – Victime și călăi. Amintiri din gulag, Editura Criterion Publishing, București, 2010, pp. 307 – 310)
Andrei Ciurunga, un exemplu de comportament
Robert Cahuleanu (Andrei Ciurunga) […], a fost totdeauna un exemplu de comportament. Mic de statură, dar plin de viață, mai totdeauna vesel și plin de optimism, era dotat cu o mare ușurință pentru versificare.
L-am cunoscut bine pe Andrei Ciurunga, fiindu-mi luni de zile prieten de suferință. În lagărele de muncă ale Canalului era interzis să pătrundă sub nici o formă, creion sau altceva de scris. Dar cei care au vrut să creeze, au făcut-o și aici, iar noi prietenii, le-am memorat ca să le păstrăm. Printre acești creatori de poezie bună a fost și Cahuleanu Robert (Andrei Ciurunga).
(George Mârzanca – Patru ani am fost… ”bandit”. Confesiuni – Editura Vasile Cârlova, București, 1997, p. 86)
Poezii minunate ale unui Om mininunat,scrise Doamne,in ce conditii…
Ce frumos/Cat de alinator si dureros in acelasi timp se prezinta viata martirilor unei natiuni,care au fost nevoiti sa sufere chinuri amarnice si frustari din anii tineretii lor datorita dragostei de neam si tara.In Romania exista o fasie neterminata parca de suflete inaltate la cer,in eternitate,care lumineaza viitorimea.Dar aceste lumini din cerurile istoriei nemului nostru,cu durere si necaz se constata ca sant,in permanenta,an de an,secol de secol impiedicate de catre cineva ,sa lumineze deasupra existentei noastre.Iar daca iei toate aceste fire de viata chinuita,ciuntita si batjocorita,constati,la capatul de inceput,existenta unui complot jidanesc impotriva natiei noastre si chiar si impotriva lumii intregi.De curand am aflat Cruntul adevar despre HOLODOMORUL ucrainean.Act criminal impotriva populatiei crestine,in anii 1930,din Ucraina sovietica:infometarea programata a populatiei crestine ruse,de catre jidanimea sovietelor,cu scopul de a se reduce ponderea crestinilor in acea zona U Craina,de margine a URSS-ului jidanesc pe teritoriul fostei Rusii,si instituirea unui stat socialist al jidanilor,al evreilor.Informat,tot mai mult cu actele criminale ale evreilor din trecutul istoriei,fara se vrei devii un membru informat al juratilor in fata unui Tribunal imaginar al umanitatii privind crimele savarsite de criminalii lumii,care,se dovedesc,tot mai mult,a fi aceiasi in toate timpurile.