Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare înaintea lui Dumnezeu

By Florin Dobrescu Last updated iul. 22, 2024

– Părinte Ioan, spuneţi-ne câteva cuvinte despre părintele Ilie Lăcătuşu, ale cărui moaşte întregi şi binemirositoare au fost găsite acum câţiva ani în Bucureşti…

– Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata părintelui Ilie Lăcătuşu la cimitir acolo, deşi nu fusese de vreo două-trei zile.

Am socotit că Dumnezeu a vrut aşa ca să-mi facă un favor, pentru că eram străin de Bucureşti, la distanţă foarte mare şi poate pentru dorinţa asta de a-l vedea şi de a se confirma ceea ce am auzit, să văd personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata să vină.

Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi, complet, nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, fără mirosuri. Omul, când moare, în două-trei zile trebuie să-l trateze cu fel de fel de chimicale ca să nu răspândească mirosuri, ca să nu putrezească imediat; sunt mulţi care au început să putrezească din cauza păcatelor. Iar el – nimic, de atâţia ani, trăind în aer ca toţi oamenii, şi descoperit, şi fără niciun fel de miros. M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi, bineînţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele. Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat – pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici – eu, socotindu-mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas impresionat când am văzut că a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul şi am făcut o rugăciune şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia mea, se uita cum se uită oamenii fără să învârtă capul – dar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: „Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”. Şi, în clipa aceea, neaşteptând altă invitaţie, m-am uitat în spate, ştiam când eram eu în cimitir mai erau vreo trei oameni – acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni în spatele meu. Şi atunci m-am ridicat şi am plecat.

Şi am rămas cu convingerea că Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare, mare înaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viaţa, ştiu că a fost un preot care a făcut puşcărie pe timpul comuniştilor şi din cauza asta nu vor să-l canonizeze conducătorii.

Am mai mers altă dată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu. Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui – ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii şi, după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcă în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele.

– Dumneavoastră îi mişcaţi mâinile sau nu?

– Eu le-am mişcat. Am pus mâinile mele pe mâinile lui.

– A, deci erau mişcate de mâinile dumneavoastră?

– Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui nu mai erau reci ca gheaţa, erau calde. Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu.

– Nu mai erau rigide?

– Nu, absolut deloc. Erau flexibile.

– Nu se vedeau semne de putrefacţie…

– Absolut nimic, ca viu, şi cu mustaţă şi cu tot absolut.

– Cu părintele Ilie aţi auzit şi alte minuni?

– Spunea cineva că a vorbit cu el şi am rămas atunci foarte gânditor: cum poate un mort după atâţia ani să vorbească? Cum poate de atâţia ani să fie şi să nu putrezească. Şi am auzit că ar fi spus, înainte de a muri: „Pe mine mă îngropaţi jos dar după nu ştiu câţi ani, o să puneţi preoteasa în locul meu şi pe mine o să mă lăsaţi deasupra” – exact cum s-a întâmplat acum. Era deci şi înainte văzător cu duhul, prin darul proorociei. Dacă n-ar fi fost sfinţii aceştia care străjuiesc ţara noastră din toate părţile şi se roagă pentru noi, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.

– Vă rugaţi lui ca unui sfânt? Faceţi rugăciuni către părintele Ilie?

– Nu ştiu cât de mult mă rog eu, dar ştiu că este un sfânt, un mare sfânt, aşa cum este şi Sfântul Calinic de la Cernica, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, sfinţi mari, mari de tot.

(Pr. Ioan de la Rarău – Interviu realizat de Danion Vasile, publicat în Revista Atitudini nr. 3/2008, pag. 28-29)

Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neîsemnatul.

Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important. În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea niciun sens. Măi, şi cum să intri în apă? Calci te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am intrat.

Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Şi am scos. Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de – 30° afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât vedea nufărul galben înflorit sub gheaţă. Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine, eram cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii.

Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie niciun bolnav, niciun internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi…

(Pr. Justin Pârvu – Din temnițe spre sinaxare)

În părintele Ilie Lăcătușu, Dumnezeu a pus darul neputrezirii

Toate semnele pledează pentru sfinţenia părintelui Ilie, venerarea populară şi pietatea pe care moaştele lui le trezesc în popor lucrează continuarea predicării sfinte pe care el a făcut-o, şi în viaţă fiind; ele lucrează sporind credinţa oamenilor şi slăvind, prin ea, pe Dumnezeu cu o putere înmiită faţă de cum s-a petrecut pe când sfântul trăia. Sunt atâţia preoţi buni care, în viaţa lor, au lucrat sfinţenia în enoriaşii lor, mulţi dintre ei suferind sau murind în închisori. Cine îşi aminteşte de ei? Doar familiile şi prietenii rămaşi în viaţă. În părintele Ilie Lăcătuşu, Dumnezeu a pus ceva mai mult: neputrezirea, mireasma sfântă şi, mai ales, puterea predicării Cuvântului şi după moarte, prin minunea pe care a făcut-o cu trupul lui.

(Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa – Sfântul Ilie Lăcătușu. Viața, minunile, acatistul. Editura Areopag, București, 2011, pag. 19)

Viața Părintelui Ilie Lăcătușu

Parintele Ilie Lacatusu s-a nascut la data de 6 decembrie 1909, in satul Crapaturile, judetul Valcea. Parintele Ilie a trait 74 de ani, adormind in Domnul la data de 22 iulie 1983. Ilie Lacatusu este un preot ce a slujit in marea perioada de prigoana crestina, in vremea comunistilor, pentru viata si faptele sale el fiind acuzat de regim si inchis ca detinut politic.

Ilie Lacatusu s-a nascut intr-o familie cu sapte copii, el nascandu-se al doilea. Parintii lui, Marin si Maria s-au remarcat ca niste oameni simpli, gospodari, si cu mare credinta in Dumnezeu. Tatal sau era dascalul bisericii, premisa ce a dus si la apropierea tanarului Ilie de a sluji Sfanta Biserica.

Dupa terminarea claselor primare, tanarul Ilie va merge la Seminarul Teologic din Ramnicu-Valcea, unde va si studia intre anii 1923-1930. Aici, el va termina scoala cu o Diploma de Virtute, in fruntea careia statea scris: „Pentru aptitudini sufletesti care il disting intre colegii lui.”

Terminand scoala in Valcea, el va merge la Bucuresti, unde, intre anii 1930-1934, va studia la Facultatea de Teologie. In timpul facultatii, Ilie Lacatusu se va casatori cu invatatoarea Ecaterina Popescu, Nunta fiind savarsita in data de de 5 iulie 1931. Parintele si sotia lui vor naste si creste cinci copilasi.

Ilie Lacatusu va fi hirotonit preot in data de 1 septembrie 1934, pe seama parohiei Osica de Jos, judetul Olt. El va sluji in aceasta biserica pana in luna noiembrie 1934, cand este trimis in satul Buicesti, tot din judetul Olt. Parintele slujea neincetat la biserica si in familie.

Incepand cu anul 1942, Parintele Ilie Lacatusu este trimis ca preot misionar peste Nistru, in Odessa si judetul Ribnita. In urmatorul an, parintele se va intoarce acasa, la sotie si copii.

Anul 1952 ii va pregati parintelui Ilie o mare incercare. In data de 19 iulie, parintele este arestat si inchis in colonia de munca silnica de la Canal. Din iulie si pana in octombrie, parintele va munci cot la cot cu ceilalti camarazi de suferinta, la Canalul Dunare-Marea Neagra. In octombrie, el este mutat intr-o colonie speciala, formata aproape numai din preoti.

Anul urmator il va gasi pe parintele Ilie Lacatusu in inchisoarea Targu Ocna, unde va fi mutat din pricina starii proaste de sanatate si incapacitatii de munca. Aici, parintele Ilie va petrece doi ani, fara nici cel mai mic temei legel, fara nici o condamnare scrisa, fara nici un act.

Parintele Ilie Lacatusu este pus in libertate in data de 26 aprilie 1954. Intors in biserica satului Buicesti, el va sluji sfintele slujbe si pe oameni, pana la urmatoarea arestare, care isi va face aparitia in patru ani – 1 iulie 1959. Parintele primeste o pedeapsa de cinci ani, fiind trimis la Periprava, in Delta Dunarii. Aici, el se va intalni cu parintele Iustin Parvu, abia in data de 6 mai 1964 el putand sa se intoarca acasa.

Chiar daca a fost eliberat, parintele nu a avut insa nici acum liniste. Necredinciosii i-au stabilit domiciliu fortat in Bolintinu, unde a fost silit sa lucreze ca zidar. Abia in data de 20 decembrie 1964, parintele Ilie Lacatusu a putut sa slujeasca din nou in Biserica, de asta data in judetul Teleorman, in parohia Gardesti. In anul 1970 parintele Ilie este mutat intr-un sat din comuna Rasuceni, judetul Giurgiu. Aici, el va sluji pana la pensionare, care va veni la 11 ianuarie 1978.

Parintele Ilie Lacatusu a ajuns in spital, din pricina multor suferinte si greutati intampinate pe parcursul vietii. Pe patul de spital, el a facut o profetie, ca un fel de testament. El a cerut ca sotia lui, daca va muri peste 15 ani, sa fie inmormantata in acelasi loc cu el.

Parintele a adormit in Domnul in data de 22 iulie 1983, in Spitalul Panduri, din Bucuresti.

Trupul parintelui Ilie Lacatusu a fost inmormantat in Cimitirul Adormirea Maicii Domnului, din Bucuresti. Aici, familia sa detinea o cripta. Trupul neinsufletit al parintelui nu a fost imbalsamat, canoanele Bisericii interzicand acest lucru, mai ales preotilor.

(Sursa: Crestin Ortodox)

via Fericiti cei Prigoniti