FOTO-DOCUMENT. Imagini inedite de la sfințirea Crucii Rezistenței de la Sâmbăta de Sus (1995). De Sânt Ilie, „La mulți ani” Rezistenței făgărășene!

Ne reîntâlnim în aceste zile sub streașina Făgărașilor, la Sâmbăta de Sus, sub efigiile nepieritoare ale celor care au luptat și au sacrificat totul pentru Țară și pentru Hristos.

Se știe că Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a fost ales patron al partizanilor făgărășeni, care au găsit asemănptor cu viața lui traiul de fugar urmărit de stăpânire ale sfântului.

Datorită camaradului Adrian Tomuța, fiul luptătorului anticomunist Octavian Tomuța (apropiat prieten al lui Ion Gavrilă Ogoranu), am putut intra în posesia unor foarte valoroase fotografii de la ceremonia de sfințire a Crucii Rezistenței de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, din octombrie 1995. Atunci s-a decis ca, anual, comemorarea să aibă loc în prima duminică după Sfântul Ilie, cu excepția anilor când sărbătoarea cade în zi de duminică.

Ridicarea unei cruci sub care să se adune osemintele celor căzuți în luptă a fost legământul făcut de partizani în noaptea de Înviere a anului 1952, pe când priveau, din pădurea de pe coasta de răsărit a mănăstirii Brâncoveanu, spre slujba luminată de lumânări. Abia după 1989, supraviețuitorii, nu mulți la număr, au putut să țină acest legământ, nu fără a întâmpina, la început, împotrivirea autoritășii bisericești locale.

Arhitectul Anghel Marcu, și el fost deținut politic, a creat proiectul acestei monumentale cruci, care prin dimensiunile și formele ei amintește de tăria de cremene a caracterelor eroilor anticomuniști. Marmura a fost adusă de la Rușchița și sculptată de sculptorul Constantin Marinete, iar Gheorghe Hașu din Lisa a turnat postamentul monumentului.

La 17 octombrie 1995 a avut loc ceremonia de inaugurare a Crucii. Cu două zile înainte, Regina Ana depusese primul buchet de flori la monument. A fost prima oară , după 50 de ani, când supraviețuitorii Rezistenței s-au reîntâlnit cu toții, vii și morți. Armata Română a fost prezentă, prin comandantul Garnizoanei Făgăraș, însoțit de două plutoane de ostași, care au stat de gardă la monument pe tot parcursul slujbei: “Aici au luptat şi au murit ofiţeri şi ostaşi din Armata Regală şi am venit să-i cinstim”.

Ion Gavrilă Ogoranu își amintea: „Deşi plouase câteva zile şi munţii au fost în ceaţă, în Duminica sfinţirii vremea s-a răzbunat, munţii erau limpezi, soarele strălucea neaua de pe creştetul lor. Pădurile se prezentau gătite în toate culorile curcubeului ieşite de sub măiestria toamnei. La amiazi, biserica şi curtea mănăstirii erau neîncăpătoare pentru mulţimea sosită din toate satele şi din toată ţara. Era pentru prima dată când cei care am supravieţuit din lupta anticomunistă din ţara Făgăraşului ne aflam la un loc. Îmbrăţişări, lacrimi, amintiri tragice, sute de femei îmbrăcate în doliul pe care nu l-au părăsit de 40 de ani şi pe care-l vor duce în mormânt, tineri cu sufletul deschis căutând să înţeleagă ce-a fost atunci pe aceste locuri. (…) În sunetul clopotelor mănăstirii a început slujba de pomenire oficiată de preoţi ortodocşi şi greco-catolici în frunte cu mitropolitul Ardealului. Printre ei, în primul rând preoţi care au suferit pentru Hristos şi neam. Am evitat cuvântări pompoase, am amintit doar legământul nostru luat cu 40 de ani în urmă, am mulţumit lui Dumnezeu şi celor care ne-au ajutat să ridicăm crucea. Am citit numele celor mai bine de 500 de oameni morţi dintre noi. Olimpiu Borzea şi Ioan V. Pică au depănat amintiri. Am propus şi s-a primit ca în fiecare an în prima Duminică după Sf. Ilie să ne adunăm aici şi să ne aducem aminte de cei morţi.”

Și continuă Gavrilă: „La sfârşit, din toate piepturile a izbucnit imnul fratelui de cruce căzut şi pe care spre mirarea unora îl ştia toată lumea. Cântecul se-mpletea cu adierea vântului prin cetina brazilor, cu vuietul apelor repezi de munte, cu ecoul văilor şi stâncilor. Era cântecul pe care îl intonam noi atunci în luptă ori de câte ori cădea unul dintre noi.”

În imaginile-document se poate vedea mulțimea supraviețuitorilor și urmașilor acestora, precum și a clericilor și monahilor, dar și precum și ostașii Armatei Române care fac de gardă la monument. Un detaliu de pe ultima poză, Ion Gavrilă Ogoranu vorbind la Sâmbăta de Sus.

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu