10 iulie: Martiriul Nicoletei Nicolescu

Torturată, violată şi apoi trezită din nesimţire şi conştientă, Nicoleta a fost aruncată în flăcările crematoriului, jertfa sa rămânând întipărită cu litere de foc în cartea istoriei neamului românesc, alături de martiriul sfinţilor închisorilor: Virgiliu Maxim, Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Aspazia Oţel Petrescu, părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, părintele Arsenie Boca şi mulţi, mulţi alţii. Sunt jertfe pe care nu avem dreptul să le dăm uitării, sunt sfinţi pe care trebuie să-i cinstim, sunt icoane ale mântuirii neamului românesc, în faţa cărora ne plecăm astăzi genunchii.

Arestată în 1938, Nicoleta Nicolescu fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Iată, mai jos, câteva crâmpeie din cumplitele chinuri pe care le-a trăit această eroină, înainte de a pleca la Domnul:

„Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreşte ca să i se ia viaţa grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii şi schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, aşa cum sperau ei. Încă mai respira şi cuţitele negre banditeşti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpăţânat să rămână pe viaţa asta, încăpăţânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viaţă. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroşi s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeţi şi târnacoape îngropătoare de alte vieţi tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, maşina se opri. Undeva mai pe dreapta, o uşă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…

– Care acte? – îi tăie repezit întrebarea unul din agenţi. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…

– Da, dar ştiţi, corpul trebuie înregistrat…

– S-a făcut de delegaţii Prefecturii: Siguranţa Statului.  Ştim noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în faţa autorităţilor „statului”, mecanicul deschise larg uşa şi se dă într-o parte, lăsându-i să intre – vrând-nevrând – pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Poliţie din Bucureşti şi agentul Iuliu Horvath.

Torturată şi arsă de vie la crematoriul din Bucureşti

Sacul atârna greu… Roşit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colţuri, să nu se murdărească, şi au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe  culoarul palid luminat.

– Stai aşa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare şi, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă înafară, la viaţă parcă. Horcăia în sânge încercând să respire şi ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viaţă… Era aproape de ora 23…

Puţin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu linişte, o linişte mormântală şi apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimţite o lacrimă şi încercă iute să şi-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ţi-am spus eu…

Din coşul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândeşte ca o perdea subţire deasupra oraşului cufundat în noapte, vestind mişelia cea mare… O viaţă de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă şi trăsnetele lui Dumnezeu încep să  biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…” (fragmente din cartea „Martirii ne veghează din ceruri” de Nicolae Niţă)

Scriitorul Ciprian Voicilă evoca, în cuvântul rostit la conferinţa dedicată Sfinţilor Închisorilor din martie 2013, sfârşitul cutremurător al Nicoletei Nicolescu, descris de vechea sa prietenă, Sofia Cristescu, în textul autobiografic intitulat  „Cetăţui sfărâmate”:

„Au dus-o cu o maşină în afara Bucureştiului şi, trăgând pe dreapta, au împuşcat-o. Au învelit-o într-o pătură şi au pornit din nou maşina. Au dus-o la crematoriu. Au ars-o, însă Bunul Dumnezeu a făcut ca cenuşa ei, ca de altfel şi a unor băieţi arşi acolo (echipa lui Miti Dumitrescu) să fie pusă în loc sigur de un suflet de creştin. El scrisese pe eticheta pusă în urnă: Necunoscută adusă în noaptea de 10 iulie din ordinul Siguranţei. Pentru că ne întrebam dacă este cenuşa ei cu adevărat, Bunul Dumnezeu a făcut ca atunci când am răsturnat borcanul într-un săcuşor de pânză verde şi l-am legat cu tricolor, să sune ceva: erau înşirate pe un ac de siguranţă o iconiţă cu Maica Domnului şi una cu Sfântul Nicolae, pe care le purta prinse dedesubt şi care erau acum corojite, dar destul de clare.”

Şi „Acatistul Sfinţilor Români din închisori” aminteşte de jertfa acestei sfinte muceniţe a neamului românesc, care se alătură jertfei tuturor muceniţelor ucise cu bestialitate în temniţele comuniste:

Condacul al 11-lea:

Cumplita prigoană cea cu mânie pornită asupra voastră n-a cruţat nici firea femeiască cea slabă şi, întocmai muceniţelor de demult, mulţime de femei cu îndrăzneală au mărturisit dragostea lor pentru Hristos şi neam, şi chinurile au răbdat cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Îngrozitu-s-au credincioşii văzând adus spre ardere un trup de femeie schingiuit, iar călăii cei cu inima de piatră, nicicum luând seamă că acela viată mai avea într-însul, cu grăbire l-au aruncat în cuptor şi vaiete surde din flăcări au răsunat, iar noi cutremurându-ne de unele ca acestea cu frică grăim:

Bucuraţi-vă, trupuri firave cu suflet călit.

Bucuraţi-vă, că pe Hristos cu îndrăzneală aţi mărturisit.

Bucuraţi-vă, că muceniţelor din vechime v-aţi asemănat.

Bucuraţi-vă, că multe feluri de chinuri aţi răbdat.

Bucuraţi-vă, că batjocuri şi loviri aţi primit.

Bucuraţi-vă, că spânzurându-vă, cumplit v-au strujit.

Bucuraţi-vă, că spre împuşcare pieptul vostru l-au dat.

Bucuraţi-vă, că mâinile soldaţilor pe arme au tremurat.

Bucuraţi-vă, că trupurile v-au bătut până la sânge.

Bucuraţi-vă, că de suflete nu s-au putut atinge.

Bucuraţi-vă, cu Sfinţii acestui neam prigonit.

Bucuraţi-vă, toţi care în credinţă aţi murit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

sursa: Doxologia