Cei zece mii de eroi jertfiți pentru a apăra Basarabia de sovietici în 1941, pomeniți la mănăstirea dedicată lor

1 383

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud și Episcopul Macarie al Europei de Nord i-au pomenit joi pe cel 10.000 de ostași români care s-au jertfit pentru a apăra Basarabia de sovietici în zona Țiganca. Slujba a avut loc la Mănăstirea Stoianovca, dedicată eroilor, cu prilejul hramului acesteia, Înălțarea Domnului.

În cuvântul de învățătură, Episcopul Europei de Nord a explicat cum ne ajută eroii să ne păstrăm demnitatea.

„Iată, eroii au murit în picioare, și-au păstrat verticalitatea și ne îndeamnă și pe noi să avem aceeași coloană vertebrală și să fim demni și drepți, să nu fim cocârjiți, încovoiați și ipocriți, ci să fim liberi, dârji și demni și curajoși asemenea lor”, a subliniat Preasfințitul Părinte Macarie.

„Aici, la Țiganca, și în toate locurile unde odihnesc eroii noștri, sunt locuri sacre, sunt locuri sfinte. Fiindcă aici sunt trupurile proslăvite ale martirilor și eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, demnitatea și unitatea noastră.”

„De aceea, îi pomenim astăzi cu recunoștință și îi rugăm ca și ei să ne pomenească la jertfelnicul cel mai presus de ceruri, ca să fim dârji, jertfelnici și iubitori asemenea lor”, a continuat Episcopul Europei de Nord.

„Acum Hristos S-a înălțat, eroii noștri s-au înălțat întru slavă, mai trebuie ca și noi să ne înălțăm asemenea lor, rugându-L pe Domnul să ne dăruiască credința, demnitatea și dragostea lor pentru El, pentru patrie, pentru Biserică, pentru neam, pentru aproapele aflat în necaz și în strâmtorare.”

„Au fost bătălii crâncene și multe jertfe pe pământurile acestea”, a precizat, la finalul liturghiei, și Preasfințitul Părinte Veniamin.

„Din mărturiile contemporanilor știm că Prutul era plin de sânge și de trupurile celor care nu și-au găsit loc în pământul acesta sau dincolo de Prut, ca să fie înmormântați, iar gemetele îi îngrozeau pe cei care treceau pe aici, pentru că au fost peste 12.000 de soldați răniți.”

Parastas pentru eroi

Liturghia fost urmată de slujba Parastasului pentru eroi, la finalul căreia au avut loc mai multe discursuri din partea autorităților locale și centrale din România și R. Moldova.

„Comemorăm jertfa celor care au avut viziunea unui viitor mai bun, curajul de a vorbi deschis despre aceasta și de a-i inspira și pe alții, precum și determinarea de a acționa pentru împlinirea unui bine mai înalt”, a menționat Gabriel Nicola, Consulul General al României la Cahul.

„Să nu uităm că sunt mulți români care au murit în Siberiile de gheață fiind deportați din aceste teritorii. Vreau să atrag atenția tuturor, mai ales tinerelor generații, să nu uităm istoria”, a subliniat și Igor Șevcenco, reprezentantul guvernului Republicii Moldova în teritoriu.


Lupta pentru Capul de Pod de la Țiganca, începută la 22 iunie 1941 și încheiată la 26 iulie 1941, este considerată de istorici drept una dintre cele mai sângeroase date de români pentru reîntregirea țării. Românii au luptat eroic cu ocupanții sovietici, bilanțul bătăliei fiind de 4.271 de morți, 12.326 de răniți și 6.168 de dispăruți.

Peste 1000 dintre eroii români căzuți în luptele din zonă au fost îngropați în cimitirul de onoare din curtea actualei Mănăstiri Stoianovca – Țiganca. În perioada sovietică, s-a încercat uitarea și ștergerea amintirii lor, în acest loc fiind construită o fermă de porci.

Dar identitatea românilor care locuiesc de milenii pe aceste meleaguri nu a putut fi ștearsă, iar astăzi în Basarabia de Sud se vorbește limba română și sunt comemorați eroii români.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Sursa: Basilica

1 Comment
  1. Injecția finală says

    Pomenirea Eroilor și Martirilor noștri din veac în veac !

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php