DUMINICA orbului. Cine sunt orbii zilelor noastre? PREDICĂ MĂRTURISITOARE A PS SEBASTIAN: “Respectaţi-ne pe HRISTOS, fără de Care, de Europa se va alege praful”

“Sa-L slujim pe Dumnezeu asa cum ni L-au propovaduit oamenii sfinti de care am vorbit, singurele si adevaratele repere si indreptare ale vietii noastre spirituale, neluandu-ne dupa mintea noastra mai inainte de a ne sfinti viata. Sa nu cutezam, mai inainte de a ajunge sfinti — nu doar inteligenti, dar nu intelepti, si informati, dar nu „formati” duhovniceste suficient — a ne crede „invatatori”!

Sa nu indraznim, mai inainte de a duce o viata sfanta si de a dobandi minte luminata si inima curata, a debita alte „adevaruri”, improvizate in starea noastra de neputinta si de pacat”.

 

Duminica Orbului din nastere (In. 9,1-38)

REINCARNARE, EREDITATE SAU RE-CREATIE?

„Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi“ (In. 9, 39)

Dreptmaritori crestini,

Acestea sunt cuvintele ce urmeaza imediat textului evangheliei de astazi, pericopa in care Iisus Hristos vine si, ca un act suplimentar la creatie — aratandu-Si, ca la Facere, puterea de Demiurg — adauga tina pe ochii orbului care, in virtutea planului lui Dumnezeu, nu se nascuse „intreg”. Ca la creatie, cand Dumnezeu l-a facut pe om din tina, si astazi, printr-un act „reparatoriu”, Domnul vine si desavarseste fiinta orbului.

Este o evanghelie pe care o auzim in fiecare primavara, in ultima duminica din perioada pascala, o evanghelie simpla la prima vedere si pe care multi o stim aproape pe de rost, dar care starneste, totusi, multe intrebari.

Iata, de exemplu, o prima intrebare ce s-ar putea pune ar fi chiar aceea pe care au pus-o si ucenicii: „Invatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?” Si a raspuns Hristos: „Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu“. Si, intr-adevar, lucrarea lui Dumnezeu S-a preaslavit, pentru ca, in fata tuturor — si a celor care L-au primit si a celor care au cartit; si a celor care s-au bucurat, si a celor care L-au renegat — Iisus Hristos a savarsit aceasta minune, spre mirarea tuturor: „Din veac nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii unui orb din nastere“.

Prima intrebare este, asadar: „Cine a pacatuit?“ O intrebare care a dat loc, de-a lungul veacurilor, la mai multe interpretari, unele chiar eronate, pentru ca, plecand de la faptul ca ucenicii au intrebat daca nu cumva a pacatuit el de s-a nascut orb, au crezut unii ca putem admite si in Cresti­nism reincarnarea sau metempsihoza. Potrivit acelora, orbul ar mai fi avut cel putin o alta viata mai inainte, sau, oricum, o forma de preexistenta, in care ar fi pacatuit, si de aceea s-a nascut, drept pedeapsa, orb. Este adevarat, Hristos nu i-a contrazis pe Apostoli si nu le-a atras atentia ca orbul n-ar fi putut pacatui. A trecut foarte usor peste aceasta ipoteza, dar, lucrul acesta nu ne indreptateste numaidecat la invatatura ca am putea avea mai multe vieti, eventual sapte, dupa cum sustin unii.

Dorind sa gasesc raspunsul la aceasta dilema, unde am cautat? La cei care sunt reperele si indreptarele intelegerii noastre. La Sfintii Parinti, care au scris si au gandit la aceste lucruriin genunchi si rugandu-se, nu filosofand la o cafea si o tigara, ori in fotoliu la televizor, cum se cauta astazi raspuns marilor intrebari si dileme care ne provoaca viata spirituala. Am mers, asadar, la Sfantul Chirii al Alexandriei, cu al sau „Comentariu la Evanghelia Sfantului Ioan” (P.S.B. vol. 41). Nici prin gand nu i-a trecut acestuia ca ar putea fi „suspecta” invatatura lui Hristos de reincarnare. Evreii, din cate se stie, in general nu impartaseau aceasta teorie.Probabil ucenicii nici nu si-au dat seama ce spun, iar Hristos a considerat inutil sa-i corecteze, asa cum se va intampla si in seara Cinei de Taina: „Cel ce nu are sabie sa-si vanda haina si sa-si cumpere… Iar ei au zis:Doamne, iata aici doua sabii. Zis-a lor: sunt de ajuns…” (Lc. 22, 36 si 38).

Se poate, insa, sa fi fost si pe vremea aceea unii care credeau, in mod gresit, in reincarnare, dar, in invatatura noastra ortodoxa, Sfintii Parinti n-au acceptat aceasta. Simplul fapt ca uneori simtim anumite similitudini intre unele momente sau locuri, nu este de ajuns. Daca ar fi fost asa, Mantuitorul ne-ar fi spus-o limpede: Vedeti ca aveti doua, trei sau sapte vieti si tot atatea sanse sa va mantuiti. Bagati de seama cum o folositi pe a doua, pe a treia sau pe a saptea! Or, Iisus Hristos ne-a vorbit tot timpul de o singura viata si de o singura sansa. Aici ne dobandim ori ne ratam mantuirea — in viata aceasta. Aici trebuie sa ne mantuim!

Dar, intrebarea ucenicilor mai starneste o nelamurire: Nu cumva au pacatuit parintii si l-a pedepsit pe el Dumnezeu, de s-a nascut orb? Puteau pacatui parintii si sa „plateasca” el? Ei bine, de asta data raspunsul este „da”, caci la Iesire, 20, 5-6, precum si in Deuteronom 5, 9-10, se spune:

„Eu Domnul Dumnezeul tau sunt un Dumnezeu zelos, Care pedepsesc vina parintilor in copiii lor pana la al treilea si al patrulea neam pentru cei ce Ma urasc si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele“.

Asadar, putea fi si cazul acesta: vina si pacatele parintilor transmise urmasilor prin intermediul arborelui genealogic, ceea ce ne da prilejul sa mai lamurim un lucru:parintii pot transmite raul copiilor, nepotilor si asa mai departe, dupa cum pot transmite si binele. Cum? Ereditar, daca e vorba de inclinatii ori slabiciuni trupesti si sufletesti, si ca responsabilitate ori binecuvantare, daca e vorba de perpetuarea unor nedreptati, respectiv a unor fapte bune. Iata, asadar, ce responsabilitate au parintii, dincolo de faptul in sine si natural al nasterii copiilor — transmit totodata urmasilor si binele si raul. De aceea, cel care isi ia in serios viata de crestin poate transmite urmasilor sai noian de binecuvantare, sau poate bloca transmiterea raului,vindecandu-si, astfel, arborele genealogic.

Motivul insa, pentru care omul nostru se nascuse orb, nu a fost nici acesta, ci acela de a se slavi Dumnezeu prin minunea ce s-a savarsit. S-a slavit, insa, doar „in ochii” unora, caci pentru cei care n-au voit sa creada sau „sa vada” pe Cel ce a daruit lumina orbului, ca si pentru cei care au pornit o ancheta penibila, luptand impotriva „luminii dumnezeiesti” ce a inundat fiinta orbului, „orbirea” lor a ramas netamaduita.

Fariseii si carturarii cartitori Il resping pe Dumnezeu. Ba, mai mult, Il „ancheteaza”, in timp ce pe orb incearca sa-l intimideze: Vino incoace orbule, spune daca ai fost cu adevarat orb! Povesteste-ne cum s-a intamplat aceasta!… Dati-l afara ca nu e bun de nimic! Aduceti-i pe parintii lui! Pe aceia i-au intrebat: E adevarat ca e fiul vostru? Ce s-a intamplat cu el? Parintii, speriati, au dat din colt in colt, temandu-se de fariseii care pornisera o campanie de orbire generala, caci ei nu cautau „sa vada”, ci doreau ca nimeni sa „nu mai vada Adevarul”; doreau sa imbrace totul in minciuna si in „intuneric”, in pofida „Luminii care a venit in lume sa lumineze pe tot omul” (In. 1, 9). O ancheta ridicola, in care este chemat orbul din nou. Este amenintat de data aceasta. I se sugereaza sa se renege pe sine si sa se intoarca in „intunericul de unde venise“. Ce spectacol dezgustator! Ce incapatanare sinistra! In cele din urma au gasit un argument „mai plauzibil”: Draga Doamne, era sarbatoare cand a „lucrat” Hristos, de a facut tina. Haide!…Ei lege aveau, si dupa legea lor Adevarul trebuia „nimicit” cu orice pret. Cautau acum sa-L sileasca pe Dumnezeu sa se supuna formalismului lor ridicol, hotarand ei, oamenii, cand ii este ingaduit lui Dumnezeu „sa lucreze”; cand are voie sa creeze sau sa re-creeze, cand sa se odihneasca si, mai ales, cand sa plece din lumea aceasta si sa ii lase in pace, pentru ca ei aveau anchetele lor penibile si propriul lor spectacol religios.

Apropo de spectacol! In ultima vreme se face si de catre unii dintre contemporanii nostri spectacol religios sau, mai bine zis anti-religios: filme, piese de teatru, „documentare” si romane, care lovesc sistematic in Crestinism. „Iisus Hristos Superstar”, „Ultima ispita a lui Iisus”, „Evanghelistii”, „Codul lui da Vinci”, „Evanghelia lui Iuda”, „Noul mormant al lui Hristos”, toate „spectacole” in genul celor jucate de „orbii” din evanghelia de astazi. Hristos a vindecat asadar orbul, dar, subit i-a apucat orbirea pe ceilalti. Aceasta, ca sa se implineasca ceea ce s-a scris:

„Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi” (In. 9, 39).

In loc sa se mearga la repere, la indreptarele sfinte si la adevarul intiparit de veacuri in fiinta noastra, se vine cu aceste spectacole si gaselnite ieftine, dar ofensatoare, si se incearca sa se dezradacineze tot ceea ce a mai ramas sfant si sanatos in noi. M-am bucurat vazand intr-o dimineata, la „Universul credintei“, o emisiune care a luat in dezbatere un lucru ce a ingrozit, cred, la vremea aceea, pe toata lumea. Va mai amintiti ce fel de muzica a fost premiata la Eurovision in anul 2006, la Atena? Antimuzica! Anticultura! Si, am ramas placut impresionat sa vad ca realizatorii emisiunii de care va spuneam au avut inspiratia sa puna fata in fata aceasta antimuzica si antispectacol cu armonioasa cultura atat de valoroasa a vechilor greci. Sper sa fi fost mistificate voturile de evaluare, pentru ca, daca trupa castigatoare chiar a fost votata drept „reper” pentru muzica europeana, suntem mai de plans ca oricand! [Este vorba de trupa „Lordi” din Finlanda, ai carei membri, deghizati in monstri, promovau mai degraba Satanismul, decat cultura nobila a cantului].

Asadar, cine vede si cine este orb in evanghelia de astazi, ar fi o alta intrebare la care, cred, am si raspuns deja: orbul „a vazut” pe Iisus, iar fariseii si carturarii au ramas anchetandu-L si orchestrand acel oribil „spectacol”, ce i-a dovedit pana la urma pe ei a fi orbi.

Si, o ultima intrebare: cine vede si cine este orb in ziua astazi? Cel care accepta cu sfintenie „Adevarul” de veacuri, sau cei care, asemenea „orbilor” din evanghelie, nu mai contenesc cautand fel de fel de fatete ale diferitelor adevaruri si refuzand „sa vada” si sa cunoasca „Adevarul” adevarat. Aceasta fac, din pacate, toti cei care batjocoresc invatatura si valorile noastre crestine, promovand, sub diferite forme de „cultura”, o anticultura si cultivand un anticrestinism din ce in ce mai „orb”. Daca ii veti intreba de ce o fac, va vor spune ca este vorba de arta, fictiune, „noi descoperiri stiintifice” (cazul Evangheliei lui Iuda si al asa zisului mormant al lui Iisus). Va intreb, insa, cine ne da noua dreptul sa batjocorim ori sa facem spectacol ridicol din viata si invataturile unui Dumnezeu Care S-a jertfit pentru noi?

Nu vreau sa dau dreptate musulmanilor care raspund cu violenta, distrugand magazine, atacand ambasade si dandu-le foc, ajungand chiar si sa ucida, atunci cand le este ofensata credinta ori este batjocorit Profetul lor. Doamne fereste! Aceasta nu este atitudine! Un slujitor al lui Dumnezeu nu poate si nu trebuie sa fie violent. Violenta arata o data in plus ca aceia mai au mult pana sa-L cunoasca pe Adevaratul Dumnezeu... Nu ne este ingaduit sa fim violenti, insa, musulmanii au reusit sa puna opinia publica internationala pe ganduri!… Un raspuns ferm, cred, se cere si din partea noastra: Nu va jucati cu sentimentele noastre religioase! Nu va jucati cu credinta noastra! Nu va jucati cu Dumnezeul nostru! Respectati-ne pe Hristos, fara de Care, de Europa se va alege praful… S-au potolit o vreme cei care i-au provocat pe musulmani… De frica insa, pentru ca le ardeau ambasadele, sau trimiteau teroristi peste ei. Asadar, tot de frica ar trebui sa stim?… Indrazneste cineva astazi, intr-o tara araba, sa ofenseze credinta in Alah? Noi insa, pentru ca ne pretindem „civilizati”, in numele „drepturilor omului” lasam „drepturile” lui Dumnezeu sa fie calcate in picioare…

Cine vede si cine este orb, asadar? Aceasta ar trebui sa fie ultima intrebare pe care sa ne-o punem si noi astazi! Si, sa ne raspundem pretuind minunile si invatatura Mantuito­rului Hristos, pentru ca spre slava Sa si spre mantuirea noastra a fost toata lucrarea Lui. Nu „rascolind”, cartind, ori interpretand in fel si chip; nu regizand, cu rea intentie, anchete ori spectacole, ci primind adevarul lui Dumnezeu asa cum ni l-a incredintat El si l-au pastrat, cu sange de multe ori, parintii si invatatorii Bisericii. Sa-L slujim pe Dumnezeu asa cum ni L-au propovaduit oamenii sfinti de care am vorbit, singurele si adevaratele repere si indreptare ale vietii noastre spirituale, neluandu-ne dupa mintea noastra mai inainte de a ne sfinti viata. Sa nu cutezam, mai inainte de a ajunge sfinti — nu doar inteligenti, dar nu intelepti, si informati, dar nu „formati” duhovniceste suficient — a ne crede „invatatori”! Sa nu indraznim, mai inainte de a duce o viata sfanta si de a dobandi minte luminata si inima curata, a debita alte „adevaruri”, improvizate in starea noastra de neputinta si de pacat.Sa-L credem pe Dumnezeu „pe Cuvant” si sa nu ne indoim de ceea ce inaintasii nostri au venerat cu toata sfintenia!

Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa-L primim asa cum este El, sa-I pretuim invatatura si minunile, ca El sa traiasca in noi si noi in El, ducand viata bineplacuta Lui, Amin.

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

 

sursa: Cuvantul Ortodox