Premierul slovac Robert Fico a fost externat

0 445

Premierul slovac Robert Fico a fost externat, joi, din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă, citată de News.ro.

Spitalul şi biroul guvernamental nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii, precizează Reuters.

Spitalul a declarat, tot joi, că premierul Fico a fost supus unor noi examinări, care au confirmat evoluţia pozitivă a stării sale de sănătate, şi că a început recuperarea.

Reamintim că, pe 15 mai, un bărbat l-a împuşcat pe Fico cu patru gloanţe, trase de la mică distanţă, în momentul în care premierul îşi saluta susţinătorii după o şedinţă de guvern pe care o ţinuse în oraşul Handlova, din centrul Slovaciei.

Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost lovit în abdomen şi a fost transportat la un spital din Banska Bystrica în stare gravă. El a fost supus imediat unei operaţii de peste cinci ore şi încă unei operaţii două zile mai târziu.

Agresorul, identificat ca fiind Juraj C., în vârstă de 71 de ani, a fost reţinut la faţa locului şi este acuzat de tentativă de omor cu premeditare.

via RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php