După 47 de ani

Se împlinesc 47 de ani de cînd, în mai 1977, cu Biserica Enei din București, a început dementa campanie ceaușistă de dărîmare a sfintelor locașuri. Numai în București, în perioada 1977-1989, au fost demolate sau „translate” peste 20 de biserici…

Pe atunci, cu excepția părintelui Gheorghe Calciu (cele „Șapte cuvinte către tineri” – 1978), nimeni n-a protestat fățiș împotriva dărîmării de biserici; astăzi aproape o întreagă nouă generație protestează vehement împotriva… construirii de biserici! De unde am plecat și unde am ajuns? Cît de mult trebuie să calce Dumnezeu cu mila pe dreptate ca să ne mai rabde să facem umbră pămîntului! (R. C.)

Părintele Gheorghe Calciu despre dărîmarea Bisericii Enei

Din al doilea cuvînt către tineri*

Să zidim Biserici!

… Priveşte înapoi, prietene, şi te cutremură! Pri­veşte îna­inte şi te bucură! Istoria este un şir de evenimente osificate din care se ridică, din cînd în cînd, mărturiile vii ale cre­dinţei voievodale, în­truchipate în biserici şi mănăstiri. Te­zaur al su­fle­tului românesc şi creştin, ele reprezintă duhul ce dă viaţă tradiţiei noastre naţionale. Tot ce cade în afara acestei spiritualităţi este sortit pie­irii. S-au prăbuşit munţi, au ars păduri, au pierit popoare. Dar bisericile au rămas vii, iar mănă­stirile sînt căţuia din care urcă încontinuu spre cer fumul rugăciunilor. Nu putem afirma conti­nu­itatea unei spiritualităţi româneşti, nu putem susţine că am preluat ne­alterate tradiţia şi sufle­tul neamului, dacă vom dărîma bise­ricile care le-au exprimat plenar. Nu putem vorbi de voie­vozii români dărîmîndu-le ctitoriile; nu putem vorbi de Mi­hai Viteazul făcînd să dispară într-o singură noapte Bise­ri­ca Enei!

Nici o cramă, nici o cîrciumă „Dunărea”, nouă sau ve­che, nu poate echivala măcar o singură pia­­tră din te­melia Bisericii Enei. Nici o doctrină ateistă, nici un argu­ment aşa-zis „ştiinţific” nu te poate opri, tinere prieten, de la inte­rogaţia de­spre existenţă şi sensul ei, despre Dumne­zeu şi mîn­tuire.

Această interogaţie este dovada libertăţii ta­le faţă de orice constrîngere, faţă de materia în­săşi; este drumul tău spre Biserică şi poarta prin care pătrunzi în ea.

Nu ezita în prag, prietene! Intră! De atîţia ani stai pe pra­­gul Bisericii, fără să ştii. De atîţia ani auzi glasul lui Iisus spunîndu-ţi: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi da a­fa­ră”.

Lumea te alungă, te oprimă, te alienează. În­să Iisus te primeşte, te mîngîie şi te redă ţie însuţi.

Vino să construieşti biserici alături de noi! Să recon­struim în suflet o Biserică a Enei hristică şi voievodală, vie şi nemuritoare, pînă ce o vom ve­dea ridicată şi aievea, pe locul ei – mărturie straş­­nică a credinţei noastre creştine şi a afirmării noas­tre naţionale!

Fără biserici, fără mănăstiri, sîntem venetici. Cine dărî­mă biserici, dărîmă însuşi argumentul dăinuirii noastre ma­teriale şi spirituale pe acest pămînt hărăzit nouă de către Dumnezeu…

Din al cincilea cuvînt către tineri**

Preoția și suferința umană

… A fost dărîmată Biserica Enei, dar cine dintre noi, ro­mâni şi creştini, o poate uita?

Se va ridica pe locul ei o cîr­ciumă, simbol al unei concepţii care socoteşte biserica o plagă, iar cîrciuma o fe­ricire pentru popor…

Vai de arhitec­tul care va construi acolo, le­gîndu-şi pe veci numele de a­gresiunea împotriva unei dovezi a geniului româ­nesc voie­vodal de con­­­­strucţie şi de credinţă!

Vai oficialităţii care îşi va clădi gloria şi auto­ritatea pe dărîmarea de biserici şi pe zidirea de cîr­ciumi!

Vai de acea concepţie care socoteşte că un han Agapia este mai de preţ decît o mănăstire A­ga­­pia!

Vai de cei ce socotesc că Patriarhia Ro­mâ­nă este istorie care poate fi pusă la muzeu, neînţe­legînd că ea este viaţă vie şi mereu prezentă! Nu istorie osificată, ci suflet viu. Vai lor şi vai celor ce se pleacă forţei, admiţînd distrugeri care ni­cio­dată nu vor putea fi admise de istorie!…

Din cuvîntul suplimentar către tineri***

Cuvînt către tinerii teologi

… Căci unde a fost parohul Bisericii Enei în noap­tea cînd dărîmătorii ei au venit, noapte di­nainte ştiută? De ce nu a stat în altar să o apere, căci cine ar fi îndrăznit să dărîme o bi­serică peste slujitorul ei?

Unde au fost preoţii de la biserica din Foc­şani, atunci cînd secretarul de partid al judeţului, domnul Dobrovici, la fel de român după nume ca şi după fapte, a dărîmat acea bi­serică? Ar fi în­drăznit oare acest domn să arunce în aer bi­se­rica o dată cu slujitorii ei? Fiţi siguri că nu! De altfel, mai demni şi mai curajoşi s-au arătat unii dintre macaragii şi buldozerişti, care au refuzat să par­ticipe la dărîmarea bi­sericii, pentru care fapt, din cîte mi-au relatat localnicii, la patru dintre ei li s-a desfăcut „demonstrativ” contractul de muncă. Oare care va fi fost răsplata dată celor ce au dărî­mat aceste biserici şi care va fi fost sancţiunea aplicată pre­o­ţilor dezertori de la datoria lor?

Va veni vremea – şi ea nu este departe – cînd vom şti lista completă a celor care au semnat pentru dărîmarea Bi­sericii Enei şi vor fi cu toţii acoperiţi de ruşine; va veni o vre­­me cînd vom cunoaşte lista completă a celor care au re­fuzat să semneze, socotind acest act de distrugere drept o ac­­ţiune barbară şi anticulturală, iar a­ceştia vor fi cinstiţi de toată suflarea româneas­că. Ceea ce pot să vă spun de pe acum este că aceia care au refuzat să semneze sînt cei mai de seamă reprezentanţi ai culturii noastre contem­porane (isto­rice, literare, artistice), iar pronun­ţarea în public a numelui lor va întări şi mai mult în noi stima pe care le-o purtăm şi va dovedi că numai cine este barbar în concepţie poate dis­truge trecutul religios şi cultural al neamului nostru, pentru a pune în locul lui fantoşa schi­loadă a ateismului. Aceşti oameni au ascultat, chiar dacă nu le cunoşteau lămurit, cu­vintele Mîn­tuitorului, dintr-un sentiment adînc de cinste şi de onoare: „Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru su­fletul său?” (Marcu 8, 37). […]

Da­că un singur episcop ar fi fost alături de noi, nu am fi asistat la dărîmarea Bisericii Enei, sau, în cel mai rău caz, la ora aceasta am fi văzut-o reconstruită pe locul ei. Nici nu am fi asistat îndureraţi la aruncarea în aer a Bisericii Domneşti din Focşani. Îi rugăm cu umilinţă pe ierarhii noştri să nu în­gă­duie ca pe locul Bisericii Enei să fie construită o cîrciu­mă profanatoare, în care se vor dezvolta beţiile, vio­lenţele şi prostituările ulterioare! Să apere acest pămînt sacru, pe ca­re au călcat unii dintre voie­vozii noştri, iar biserica să fie reclădită, cu toate odoarele de preţ, aşa cum a fost! Aceasta este o datorie de român şi de creştin pentru fiecare dintre noi!

Nu vom înceta să protestăm împotriva aces­tui sacrilegiu şi acestei ilegalităţi. Nu vom osteni niciodată să ne opunem unor asemenea abuzuri şi acte anticulturale, precum cele să­­vîrşite la Foc­şani şi la Bucureşti, şi vom face publice a­ceste în­călcări. Este dreptul nostru, al tuturor, de a în­cerca să le împiedicăm. Şi cine ne-ar putea opri, cîtă vreme Hris­tos este cu noi? …

____________________________________

* Cuvînt rostit în Biserica Radu-Vodă, în prima miercuri din Postul Ma­­re, la 15 martie 1978.
** Cuvânt rostit în Biserica Radu-Vodă, în cea de-a patra miercuri a Postului Mare, la 5 aprilie 1978.
*** Această predică trebuia rostită în ziua de 17 mai 1978, în Biserica Radu-Vodă, conform noului program de predici anunţat de părintele Calciu în ziua de 10 mai (și care n-a mai putut fi realizat). Noul ciclu ar fi urmat să trateze tema „Creşti­nismul şi cultura”.

de Răzvan Codrescu RostOnline