Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrângerea diavolului.
Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi”
(I Cor. XV, 20)
Hristos a înviat!
Iubiţi credincioşi,
Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin Învierea Sa. Cerul şi pământul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pământul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborârea Mântuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin Învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pământ.
Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrângerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: „Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău?” (Osea XIII, 14; I Corinteni XV, 55). Astăzi uşile de aramă le-a zdrobit Stăpânul Iisus Hristos şi pe însăşi numirea morţii a schimbat-o, căci nu se mai numeşte moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia Crucii, însuşi numele morţii era foarte înfricoşat. Că omul cel dintâi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost ameninţat: „Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (Facere II, 17).
Şi proorocul David zice prin Duhul Sfânt: „Moartea păcătoşilor este cumplită” (Psalm XXXIII, 20). Dar nu numai moarte se numea despărţirea sufletului de trup, ci şi iad. Ascultă şi pe patriarhul Iacob, zicând: „Veţi pogorâ bătrîneţele mele în iad” (Facere XLII, 38). Iar proorocul David zice: „Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului” (Psalm XLVIII, 16).
Dar după ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfă pe cruce pentru noi şi a înviat din morţi, a transformat moartea în somn, ca un iubitor de oameni. Căci în loc de moarte, adormire şi somn se zice mutarea noastră din cele de aici. Ascultă însuşi pe Mântuitorul, zicând: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit şi merg să-l trezesc” (Ioan XI, 11). Căci precum ne este nouă uşor a scula pe cel ce doarme, aşa şi Stăpânul nostru Cel de obşte poate învia pe cei morţi. Însă de vreme ce cuvântul zis de Domnul era nou şi străin şi ucenicii nu l-au înţeles, mai arătat le-a zis: „Lazăr a murit!” (Ioan XI, 14).
Încă şi marele Apostol Pavel, dascălul lumii, scriind tesalonicenilor, zice: „Despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiţi” (I Tesaloniceni IV, 13-15).
Aţi văzut, fraţilor, că pretutindenea moartea se numeşte adormire şi somn? Aţi văzut cât de strălucită este biruinţa Învierii lui Hristos? Prin Învierea Domnului nenumărate bunătăţi ni s-au dat. Prin înviere amăgirea diavolilor s-a pierdut. Prin înviere biruim moartea. Prin înviere trecem cu vederea viaţa cea de acum. Prin înviere către răsplata cea veşnică ne sârguim. Prin înviere, cu trup fiind înfăşuraţi, de cei fără trup ne apropiem dacă vom voi.
Astăzi biruinţele cele strălucite ale noastre s-au făcut. Astăzi Hristos Domnul a biruit moartea şi pe tiranul diavol l-a surpat, iar nouă cale către mântuire prin înviere ne-a dăruit. Deci toţi să ne bucurăm, să săltăm şi să ne veselim că Mântuitorul a biruit moartea şi iadul şi pentru mântuirea noastră pe toate le-a lucrat.
Iubiţi credincioşi,
În cele ce urmează dorim să arătăm pe scurt cu ce fel de trup vor învia sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu, precum şi păcătoşii, în ziua învierii cea de obşte de la sfârşitul lumii. Despre acestea vorbind, aducem în mijloc cuvântul Sfintei Scripturi, care arată că patru vor fi însuşirile şi darurile sfinţilor şi ale drepţilor la învierea cea de apoi. Acest adevăr îl arată prealuminat marele Apostol Pavel, care zice: „Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Iată darul nestricăciunii! Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii! Despre acest dar al strălucirii, şi Domnul a zis: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor” (Matei XIII, 43). „Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul puterii! Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Iată darul subţirătăţii! Cei înviaţi vor avea trupuri uşoare, duhovniceşti, nestricăcioase, adică nemuritoare, asemenea îngerilor” (I Corinteni XV, 42-44).
Dar fiindcă am amintit şi de trupurile păcătoşilor din vremea învierii, să ştiţi că mare deosebire vor avea trupurile celor răi de ale sfinţilor şi drepţilor în ziua judecăţii de apoi. Trupurile păcătoşilor vor arăta starea cumplită în care au trăit pe pământ şi înfricoşatele pedepse ce îi aşteaptă, când le va zice Domnul: „Duce-ţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei XXV, 41).
Şi vor fi trupurile acestora înfricoşate la vedere şi pline de spaimă. În locul strălucirii se vor îmbrăca cu adânc de întuneric, care va semăna cu întunericul cel din afară al iadului. Şi după cum strălucirea fericiţilor va fi însoţită de frumuseţe preaminunată, tot aşa, trupurile păcătoşilor vor avea mare spaimă şi urâciune. Şi măcar că vor avea nestricăciune ca şi drepţii, această nestricăciune o vor avea pentru a se chinui veşnic în iad şi niciodată a se mistui.
Însă, dacă dorim să avem fericire veşnică la învierea de apoi, să nu fim fără de grijă, ci cu frică şi cutremur să slujim Preabunului nostru Dumnezeu până la ultima noastră suflare. Chiar dacă cineva ar fi împodobit cu toate faptele bune, nu poate fi fără grijă în veacul de acum. Mântuitorul ne spune că: „Cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei X, 22). Să luăm pildă de la corăbierii care vin cu corăbiile pline de multe bogăţii şi bunătăţi. Ei priveghează pururea, chiar când ajung la liman sunt cu mare grijă ca nu cumva să se lovească cu corabia de vreo stâncă şi să li se întâmple primejdie şi pagubă mare.
Auziţi ce zice dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur în această privinţă: „Să nu fim nepăsători şi nerecunoscători faţă de binefacerile care le-am luat prin Învierea Domnului. Nici să zicem: iată, Postul Mare a trecut, de acum putem să fim fără de grijă. Căci acum, mai mult decât înainte, trebuie să avem mare grijă pentru suflet ca nu cumva trupul întărindu-se, pe suflet să-l facă mai neputincios. Ca nu purtând grijă pentru rob, de stăpân să ne lenevim. Căci nevoinţa noastră duhovnicească este pentru toată viaţa”.
Iubiţi credincioşi,
Zice Sfântul Apostol Pavel: „Oricine se luptă, se înfrânează de la toate” (I Corinteni IX, 25). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat şi rodul postului. Căci este cu neputinţă şi osteneala postului a o lepăda şi rodul postului a-l secera. A trecut osteneala nevoinţelor, dar să nu treacă râvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămână evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut şi postul cel duhovnicesc, care este mai bun decât acela, iar acela pentru acesta s-a făcut”.
Prin postul duhovnicesc înţelegem lucrarea faptelor bune, pe care suntem datori să le facem toţi cei ce suntem botezaţi în numele Preasfintei Treimi şi credem în Hristos Cel înviat din morţi. În fruntea faptelor bune care ne ajută cel mai mult la mântuirea sufletului este iubirea creştină. Fără iubire, fără iertare şi milostenie nu este mântuire, nu sunt Paşti, nici bucurie în suflet, nici înviere din moartea păcatelor, nici pace în inimile noastre.
Iată o istorioară adevărată despre doi creştini certaţi unul cu altul, care s-au împăcat în noaptea de Înviere.
Doi oameni, buni prieteni creştini, au ajuns la o ceartă din lucrarea diavolului de la nişte lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat şi l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întâlniri familiare. Şi astfel s-a aşternut între ei o mare duşmănie. Deşi cel ocărât şi batjocorit dorea să-l dea în judecată pe cel ce l-a nedreptăţit şi l-a înjurat, mai ales că la acest lucru îl îndemnau mulţi, el totuşi n-a făcut aceasta şi dorea din toată inima să restabilească pacea şi prietenia cea mai dinainte. Dar celălalt nu voia cu nici un chip să-l înţeleagă, ci spre duşmănie îl pornea prin purtările şi vorbele sale cele rele.
A început Postul Mare, se apropiau Sfintele Paşti şi între ei nici o schimbare nu se făcuse, măcar că mergeau amândoi în fiecare Duminică la Sfânta Biserică. În Sâmbăta Mare s-au spovedit amândoi, urmând să se împărtăşească la Sfânta Liturghie, în noaptea Învierii. Preotul, care cunoştea bine ce se petrecea între ei, îl povăţuia de multe ori pe cel ce întreţinea starea de duşmănie, ca să-şi revizuiască gândurile şi vorbele sale şi să-şi ceară iertare. Acelaşi îndemn şi canon stăruitor de pocăinţă i-a dat şi la spovedanie. Dar el, deşi s-a făgăduit, n-a făcut aceasta. Spre miezul nopţii, clopotele cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfânta Înviere. Unul a păşit pragul bisericii cu adâncă mâhnire în inimă, că nu este iertat de vecinul său. Al doilea a intrat în biserică cu frică pentru că nu şi-a îndeplinit canonul, ci avea încă răutate şi duşmănie, la care îl îndemna mereu blestematul diavol.
Slujba Învierii se desfăşura înălţător în mireasma dumnezeiască ce plutea în Sfânta Biserică. Duios şi convingător a început la strană cântarea: „Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Şi să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Fiori puternici i-au zguduit sufletul şi trupul, lacrimi fierbinţi i se prelingeau pe obraz şi rotea ochii în toate părţile ca să vadă pe vecinul său. Nu i-a fost greu să-l descopere.
Chiar în acel moment, acela se strecura prin mulţime către dânsul, i-a ieşit înainte şi s-au îmbrăţişat, zicînd încet: „Hristos a înviat!”. După răspunsul plin de dragoste al vecinului: „Adevărat a înviat!”, a adăugat cu şi mai multe lacrimi în ochi: „Iartă-mă, dragul meu, iartă-mă! Nu se va mai întâmpla niciodată felul cum m-am purtat cu tine. Sfânta Înviere a lucrat puternic asupra mea şi m-a învăţat că nu-i bine, nici evanghelic, nici creştineşte, nu-i omeneşte ceea ce am făcut eu cu tine, în timp ce tu ai răbdat şi aşteptat cu încredere acest ceas al împăcării”. Astfel satana s-a prăbuşit, Hristos Domnul S-a preaslăvit prin lucrarea puternică a Învierii Sale, duşmănia s-a spulberat, pacea şi dragostea s-au reaşezat între ei la vremea cuvenită şi cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste au primit Sfânta Împărtăşanie. Domnul Cel pururea viu şi prezent în Taina Sfintei Euharistii i-a binecuvântat şi le-a întărit împăcarea, care n-a mai fost tulburată în timpul vieţii lor, deşi răutăciosul diavol căuta să-i tulbure din nou.
Cât de mult are de învăţat fiecare din noi, din acest exemplu zguduitor de reîntoarcere sinceră la Hristos a acestor două suflete şi de retrăire adevărată în El, prin biruinţa puternică a Sfintei Învieri! Cât de mult ar trebui noi să ne revizuim gândurile, simţirile şi purtările şi să ne apropiem cu inima înfrântă şi smerită, cu inima plină de credinţă şi dragoste de Potirul Sfintei Împărtăşanii, ca să-L primim pe Hristos Domnul nostru Cel pururea viu şi gata oricând să se sălăşluiască între noi, precum spune aşa de limpede în Sfânta Sa Evanghelie: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan VI, 56).
Vrem noi să ne hotărâm pentru aceasta? Este spre folosul nostru, spre folosul vieţii pământeşti şi cereşti. Pentru că numai uniţi cu Domnul nostru Iisus Hristos vom putea înţelege mai bine şi mai adânc adevăratul rost al vieţii noastre pământeşti. Vom păşi sigur biruitori pe drumul sfintei desăvârşiri morale şi spre slăvile nesfârşitei vieţuiri în cele cereşti.
Iubiţi credincioşi,
Astăzi este Paştile Domnului. Astăzi Hristos, Viaţa noastră, a biruit moartea, iadul şi pe diavolul. Astăzi ni s-au deschis porţile raiului şi ale Împărăţiei Cerurilor. Astăzi îngerii se bucură împreună şi preamăresc pe Dumnezeu.
Deci să lepădăm din casele şi inimile noastre toată răutatea, toată întristarea şi păcatul şi să primim cu bucurie pe Hristos Cel Înviat. Să ne închinăm Crucii pe care S-a răstignit Hristos. Să sărutăm mormântul din care a înviat Domnului. Să urmăm cu credinţă şi nădejde pe Mântuitorul nostru, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu toţi sfinţii, cu părinţii şi înaintaşii noştri. Să ne sărutăm duhovniceşte frate cu frate, să ne împăcăm, să ne iubim unii pe alţii căci astăzi am dobândit iertarea şi mântuirea prin Înviere. Nimeni să nu fie trist, nimeni să nu-şi piardă credinţa şi nădejdea în necazurile vieţii, căci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtăm în noi şi rămâne în veci cu noi, de vom rămâne în dragostea Lui şi-I vom păzi poruncile.
Cu această credinţă dătătoare de viaţă, care ne dă putere şi biruinţă, să cântăm împreună cântarea Învierii: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin.
Hristos a înviat!
