Biserica numara printre Sfinti si Mucenici o serie intreaga de Sfinti militari care au facut parte din armata romana. Crestinismul se raspandise foarte mult, iar impotriva persecutiilor impotriva crestinilor, ei au preferat in locul gloriei militare lumesti slava vesnica, cununa cea nevestejita a martirajului, marturisind in fata tuturor credinta in Hristos si nerenuntand la ea, cu pretul vietii lor. […]
Marele mucenic Gheorghe a trait in vremea imparatului Diocletian, care a domnit intre anii 248-305. El a fost un imparat care a fost foarte credincios zeilor pagani. Din cauza aceasta a avut o atitudine persecutorie fata de crestini; poate cea mai crunta si mai lunga persecutie a fost a lui, pana in 305. In acel an se imbolnaveste psihic si incepe sa fie urmarit si persecutat de asasinatele lui. Era mereu ingrozit ca va fi omorat. Se retrage de pe tron intr-un palat de pe malul Dalmatiei si acolo traieste izolat, neprimind pe nimeni, fara numai garda lui; dar se temea si de ea, ducand o viata foarte chinuita. Se presupune ca a murit in anul 313, cand a incetat si persecutia crestinilor. A murit in singuratate, ingrozit de toate spaimele care il inconjurau. Toate informatiile acestea le aflam de la Lactantiu, care a fost profesor in casa lui Diocletian, om foarte invatat.
La inceput Diocletian nu ii persecuta pe crestini chiar asa mult, adica nu in mod criminal. Intre timp Lactantiu se crestineaza si isi pierde slujba, el insa scrie toate cronicile de pe vremea lui Diocletian, iar in cartea lui Despre pedeapsa persecutorilor arata cum toti prigonitorii care au prigonit Biserica lui Hristos au sfarsit rau, si cel mai mare exemplu este Diocletian, pe care l-a cunoscut in epoca lui cea mai buna si in perioada de nebunie. Diocletian a avut o nebunie intunecata, era un om care a fost persecutat de spaimele lui interioare. Tot timpul avea impresia ca vor veni crestinii, ca va veni Iisus si-l va pedepsi pentru crimele pe care le-a facut, iar din cauza aceasta tot mai mult prigonea pe crestini.
La inceput, cum am spus, persecutia nu a fost asa de grea. Prima forma de persecutie a fost ca a dat ordinul ca toti cei din armata sa jertfeasca zeilor, daca vor sa mai ramana in armata, iar daca nu, sa fie dati afara. Aceasta a fost persecutia lui initiala. Intre timp, insa, prin anul 302, el cerceteaza oracolele pagane, care dadeau tot timpul raspunsuri incalcite. Si aceste oracole i-au spus lui ca trebuie sa persecute pe crestini. Si atunci, in anul 303, da un decret de persecutie foarte dur, in care se spunea ca toate Bibliile existente la crestini trebuie predate autoritatilor, ca sa fie arse in pietele publice. In aceasta situatie ginerele sau, Galeriu, a simulat doua incendii in palatul imperial de la Nicomidia unde era Diocletian, dand vina pe crestini. Si atunci Diocletian a ordonat arestarea tuturor clericilor, preoti si diaconi si i-a silit sa jertfteasca zeilor. Asa au fost torturati, dati la fiare, omorati multi crestini si atunci crestinismul a dat un numar extraordinar de mare de martiri.Aceasta persecutie s-a intins in tot imperiul. Asa s-a intamplat pana la noi, cand au fost ucisi la Niculitel acei martiri: Zotic, Atalos, Filipos, Camasis… A fost o persecutie generala. Apoi a poruncit ca toti ostasii, nu numai ofiterii, care au credinta crestina sa si-o marturiseasca, pentru a-si lua pedeapsa.
In aceasta imprejurare, Sfantul Gheorghe a hotarat sa-si marturiseasca credinta lui in Hristos. El facea parte dintr-o familie sus-pusa, avea o anumita educatie, parintii sai erau crestini. Avea o infatisare frumoasa, era unul din cei mai viteji ostasi, si fiind asa dotat si remarcandu-se in razboaie, Diocletian l-a avansat foarte repede si l-a numit comandantul garzii imperiale. In aceasta pozitie l-a prins decretul lui Diocletian, care deja se extinsese asupra tuturor cetatenilor romani, care erau obligati sa jertfeasca o data pe luna zeilor pagani, in pietele publice. Si atunci s-au descoperit foarte multi crestini, probabil zeci de mii, sute de mii care au avut de suferit. In aceasta imprejurare Sfantul Gheorghe s-a hotarat sa-si marturiseasca credinta lui fata de Dumnezeu si fata de Hristos inaintea imparatului si a Senatului.
Pe cand imparatul era in Senat si se luau niste decizii, a intrat la ei Sfantul Gheorghe si a vorbit despre credinta lui si despre Hristos ca imparat. A spus ca decat sa slujeasca unui imparat si unui imperiu pagan, el prefera sa slujeasca lui Hristos, iar slujba lui fata de Hristos nu va consta in sabie sau in intreceri de lupta, ci a consta in sacrificarea lui pentru Hristos. A marturisit in fata tuturor ca este gata sa primeasca martirajul. Aceasta marturisire a Sfantului Gheorghe, care era foarte iubit de imparat si admirat de Senat, a starnit tulburare, intristare dar si manie.
Imparatul a poruncit ca Sfantul Gheorghe sa fie arestat. A fost pus in temnita si i s-a cerut sa-si renege credinta. Fiindca a refuzat, a fost supus la toate chinurile posibile, fiind poate unul din cei mai chinuiti martiri: a fost incaltat in sandale inrosite in foc, cu cuie, a fost tras pe roata, a fost aruncat in mare cu o piatra de gat dar, asa cum spune si Acatistul, a stat pe mare ca pe uscat, a fost aruncat in groapa cu var trei zile si nu a patit nimic.
Dumnezeu da Mucenicilor Sai o anumita forta duhovniceasca, iar lucrul acesta l-am vazut si in inchisoare. Adica oameni foarte slabi, oameni bolnavi, abia sufland, cum a fost Gafencu, aveau o forta extraordinara, fie ca erau chinuiti, fie ca erau flamanziti, nu simteau suferinta si continuau sa marturiseasca pe Dumnezeu, sa binecuvanteze pe cei care-i torturau. Asa a fost Gafencu, cel care a murit ca un sfant, asa se intampla cu toti martirii. Dumnezeu le da o tarie si adeseori ei nu simt suferinta fizica. Li se sfasia carnea cu gheare de fier, li se bateau cuie in maini si picioare, erau arsi cu flacari iar ei nu simteau durerea. Dumnezeu le dadea aceasta putere pentru a-si depasi suferinta.
Dar faptul ca nu renegau pe Dumnezeu, ca dupa ce erau arsi apareau intregi in fata oamenilor, a facut ca multi dintre cei care asistau la chinurile lor sa se pocaiasca si sa intre in randurile crestinilor. Acesta a fost marele merit al crestinilor. De aceea Biserica noastra spune ca sangele martirilor este samanta crestinilor. Cu cat mai multi martiri erau chinuiti si omorati, cu atat mai multi crestini rasareau din sangele lor, pentru a vedea forta lor, puterea lui Dumnezeu minunile care se savarseau si se pocaiau. Chiar atunci, in timpul chinurilor, ieseau si marturiseau in fata imparatului, spunand ca si ei sunt crestini. Adesea erau aruncati cu zecile in arene, sfasiati de fiare sau omorati de soldati.
Sfantul Gheorghe a fost patronul Armatei Romane. Iata cat de cinstit era Sfantul la noi, incat si Sfantul Stefan cel Mare l-a avut ca ocrotitor. Un drapel trimis de Stefan la Man. Zografu, in Sfantul Munte, il are infatisat pe Sfantul Gheorghe omorand balaurul. Iar pe steag se gaseste aceasta inscriptie:
O luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domnul Tarii Moldove, pazeste-L pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe tine, ca sa te preamarim in veci, Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008, adica 1500, la 43 ani ai domniei sale, Io Stefan Voievod, domnul Tarii Moldove.
Am vrut sa va aduc la cunostinta aceasta marturie istorica pentru a sti cat de cinstit a fost Sfantul Gheorghe in tot trecutul nostru, cum insusi Voievodul Stefan cel Mare si Sfant i-a dedicat aceasta rugaciune scrisa de el, care a ramas pe steagul lui de biruinta.
Intre mine si Sfantul Gheorghe a fost o legatura foarte stransa. Cand am fost in inchisoare, il chemam mereu si in multe imprejurari m-a ajutat. De atunci si pana acum nu incetez in fiecare zi sa-i adresez o rugaciune speciala. Sunt convins ca intre Sfant si cel care se roaga lui se stabileste o legatura stransa si ca adeseori multe din caracteristicile Sfantului, daca ai o legatura apropiata duhovniceasca cu el, se manifesta si in tine. In cazul meu, de pilda, precum Sfantul Gheorghe a trecut prin inchisori, asa am trecut si eu, asa cum Sfantul Gheorghe a fost intarit de Dumnezeu in imprejurari grele, asa am fost si eu intarit in momentele cele mai grele cand puteam sa pier, nu numai fizic, dar puteam sa pier sufleteste. Dar prezenta Sfantului m-a intarit, pentru ca el transmite celui care i se roaga si-i poarta numele o tarie a credintei lui si o protectie spirituala pe care Dumnezeu ne-o da noua prin el.
Adresati-va Sfantului al carui nume il purtati si el va va ajuta, adresati-va lui la vreme de necaz, de boala, in imprejurari grele si in clipele de bucurie: Sfinte Ioane, ocrotitorul meu, sau Sfinte Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul! Adresati-va lui si el va asculta rugaciunea voastra! El este avocatul nostru, al celor care-i purtam numele in fata lui Dumnezeu. El duce rugaciunea noastra inaintea lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi. Si la sfarsitul vietii, cand mergem dincolo, alaturi de noi va sta si patronul nostru, daca l-am cinstit si ne-am rugat lui, va sta alaturi de Ingerul Pazitor, ca sa ne apere in fata acuzatiilor satanei.Aceasta pentru ca la Judecata particulara diavolul scoate toate pacatele noastre, pe care noi nici nu le mai amintim, le aduce la iveala, le arunca in balanta, si trebuie sa avem un avocat al apararii care sa aduca si faptele noastre cele bune.Caci noi vom fi atat de umiliti, incat poate nici nu ne mai amintim de faptele bune, asa cum am uitat si de pacatele noastre. Dar vin Ingerul pazitor si Sfantul protector si pun in balanta toate faptele noastre bune. Si adeseori o lacrima cantareste cat toate rautatile pe care le-am facut o viata intreaga.
Asa ca va rog, aduceti-va aminte de Sfintii ale caror nume le purtati si rugati-va sa va apere, sa apere familia, neamul nostru si toata lumea.
(Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ed. Bonifaciu, Bacau, 2009)
sursa: Cuvantul Ortodox
