Părintele Cleopa: Predică la Buna Vestire – începutul mântuirii noastre!

0 5.328

Troparul Bunei Vestiri: Astazi este începutul mântuirii noastre si aratarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, fiu al Fecioarei se face si Gavriil harul îl binevesteste. Pentru aceasta si noi, împreuna cu dânsul, Nascatoarei de Dumnezeu sa-i cântam: Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine !”


A PREA SFINTEI NASCATOARE DE DUMNEZEU SI PURUREA FECIOAREI MARIA

Astazi tuna glas de bucurie în tot pamântul. Astazi, Arhanghelul Gavriil vesteste Fecioarei Maria mântuirea neamului omenesc.

Ziua de astazi este mai sfânta si mai înveselitoare decât toate zilele veacului, caci aduce bucurie si vesteste mântuirea la toata lumea. Astazi, Dumnezeu a cautat cu mila si cu îndurare din cer pe pamânt, ca a auzit suspinele stramosilor nostri si plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad, de la începutul lumii.

Iubitii mei frati în Hristos, mai înainte de a spune altele, sa stiti acest lucru: atât de adânca este taina dumnezeiescului praznic de astazi, încât nici mintea Serafimilor si a Heruvimilor, nu poate a o patrunde. Aceasta parere nu este a mea, ci a Bisericii lui Hristos, care cânta: „Taina cea din veac ascunsa si de îngeri nestiuta”. (Bogorodicina Învierii, glas 4). Dar oare, fratii mei, a fost cu totul ascunsa de îngeri si de oameni aceasta taina a întruparii lui Dumnezeu Cuvântul? Nu cu totul, fiindca a fost cunoscuta si de îngeri, si de oameni, în chip umbros si întunecat. Caci îngerii au vestit-o patriarhilor; ea a fost închipuita si de sfintii prooroci si cu mult înainte, prin tainice proorocii, a fost descoperita. Dar ceea ce nici de îngeri nici de oameni nu s-a stiut, a fost chipul zamislirii si al nasterii mai presus de gând si de cuvânt, al întruparii lui Dumnezeu din fecioara (Sfântul Maxim Marturisitorul, în Filocalia, vol. II, Întrebarea 42, p. 229). Aceasta o adevereste iarasi Biserica, prin cântarea : „Iar minunea nasterii Tale a o spune limba nu poate” (Axion).

În cele ce urmeaza vreau sa arat mai întâi cum a luat pricina acest minunat praznic al Bunei Vestiri. Sfânta Evanghelie ne spune: „Iar în luna a sasea (adica în luna lui martie, caci la evrei anul începându-se de la 1 septembrie, aceasta luna a lui martie cadea a sasea) a fost trimis Arhanghelul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrând îngerul la ea, a zis. «Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvântata esti tu între femei»” (Luca 1, 26-28). Iar Fecioara s-a spaimântat si s-a tulburat la vederea îngerului si la auzirea cuvintelor lui. Si cugeta întru sine: Oare cine sa fie acesta? Iar îngerul Domnului, vazând-o pe ea tulburata si spaimântata, a linistit sufletul ei cu aceste cuvinte: „Nu te teme, Marie, caci ai aflat har de la Dumnezeu. Si iata vei lua în pântece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Prea Înalt se va chema” (Luca 1, 30-32).

Fecioara Maria, aducându-si aminte cum sarpele a înselat pe Eva si pe Adam în rai, gândea întru sine: Oare nu va fi lucrul acesta ce se arata mie vreo nalucire sau vreo ispita? Oare sa nu fie vreo înselaciune? Apoi a zis catre înger: „Vad chipul tau, ca te arati mie ca un om; dar graiul si portul tau nu-ti este din aceasta lume. Mie îmi spui lucruri mari si minunate, care nu ma pricep cum pot sa fie. Tu zici ca Dumnezeu Se va salasui în mine. Dar cum poate sa încapa întru mine Dumnezeu, Care toata zidirea o a facut si pe care nici o zidire nu-L poate încapea?! În ce chip sunt cuvintele acestea, eu ma mir si ma minunez! Iar Arhanghelul, voind a-i lamuri minunea cea mai presus de fire care va fi cu ea, i-a adus aminte de alte minuni mari si preaslavite ale lui Dumnezeu, din vechime, si îi zise ei: „Adu-ti aminte, preafericita fecioara, ca la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinta! (vezi Luca 1, 37). Adu-ti aminte cum toiagul lui Aaron, uscat fiind, a odraslit (vezi Numerii 18, 8). Adu-ti aminte cum Sara, femeia lui Avraam, fiind stearpa si batrâna, a nascut pe Isaac (vezi Facerea 21, 23). Adu-ti aminte cum Ana, mama ta, fiind stearpa, te-a nascut pe tine (Prolog, 8 septembrie), apoi cum rugul acela pe care l-a vazut Moise Proorocul la muntele Sinai, arzând cu para, nu se mistuia (vezi Iesirea 3, 25). Asa si tu vei lua întru tine focul dumnezeirii si nu te vei arde. «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine si puterea Celui Prea Înalt te va umbri» (Luca 1, 35). De vrei sa te încredintezi si de alta minune, mai noua, du-te la vara ta Elisabeta si vezi ca si aceea, fiind stearpa, are acum a sasea luna de când a zamislit (vezi Luca 1, 36)”. Ascultând cu mare atentie si cu mare luare aminte cuvintele dumnezeiescului Arhanghel si întelegând ce fel de chemare are ea de la Dumnezeu, Sfânta Fecioara s-a plecat a primi cuvintele lui si, hotarându-se din inima sa asculte porunca lui Dumnezeu cea trimisa ei prin îngerul sau, cu mare smerenie zis: „Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!” (Luca 1, 38)

Iata, iubitii mei frati în Hristos, cum a luat început si pricina prealuminatul praznic al Bunei Vestiri, pe care noi astazi îl praznuim. Si sa stiti ca, o data cu începutul acestui dumnezeiesc praznic, s-a început a se împlini si planul lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc si al descoperirii tainei celei din veac ascunse si din îngeri nestiute. Acest început, dupa toata dreptatea, îl praznuieste Biserica lui Hristos astazi, cântând: „Astazi este începatura mântuirii noastre si aratarea tainei celei din veac” (troparul praznicului); si iarasi: „Astazi se binevesteste pamântului bucurie mare” (stihira).

Cu adevarat, fratilor, astazi este ziua din luna a sasea, întru care mult înveselitorul Arhanghel Gavriil a adus bucurie duhovniceasca la toata lumea. El a fericit-o pe Fecioara Maria, spunându-i mai întâi „Bucura-te” si apoi: „ceea ce esti plina de dar”. I-a zis: ca prin tine vine bucurie la toata lumea si întristarea neamului omenesc se risipeste. Ea e plina de dar, caci cu adevarat ea este comoara tuturor darurilor celor duhovnicesti.

Prea Curata si Prea Sfânta Fecioara Maria este cu adevarat comoara si vistieria tuturor darurilor Sfântului Duh. Iar pentru a va da seama de acest mare adevar, am sa folosesc o asemanare. E o asemanare între cetele îngeresti si Maica Domnului. Ascultati: Sfintii si dumnezeiestii Parinti, ca Maxim Marturisitorul, marele Grigore Cuvântatorul de Dumnezeu, Grigore de Nyssa, Vasile cel Mare si dumnezeiescul Dionisie Aeropagitul (vezi Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simtiri, cap. XI, p. 399) zic ca fiecare ceata din cele noua cete îngeresti a luat de la Dumnezeu o deosebita vrednicie si însusire sau proprietate (Sfântul Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca). Si daca aceste sfinte si prea curate cete de îngeri au o mare felurime de calitati spirituale si o mare felurime de daruri si de vrednicii date lor de Dumnezeu, apoi Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria pe toate aceste sfinte cete le covârseste cu vrednicia, cu slava si cu darul (Luca 1, 28).

Îngerii, ceata cea mai de jos din cereasca ierarhie, au de la Dumnezeu darul si vrednicia de a sluji la mântuirea sufletului omenesc si de a povatui pe oameni la vietuirea cea cu dreptate si cu fapte bune, pentru a împlini ei voia lui Dumnezeu (Luca I, 22; Evrei 1, 7-14). Iar Prea Sfânta si Prea Curata Fecioara Maria, prin darul cel dat ei de Dumnezeu, mai mult decât toti îngerii povatuieste pe cei credinciosi pe calea mântuirii (Sfântul Ioan Damaschin, Octoihul Maicii Domnului, Manastirea Neamt, 1810, p. 277). Arhanghelii, ca binevestitori, au darul de a descoperi tainele proorociilor si ale cunostintei voii lui Dumnezeu (Vietile Sfintilor, la 8 noiembrie). Iar Prea Sfânta Fecioara Maria, înca din acest veac, a luat de la Dumnezeu darul proorociei si al descoperirii tainelor dumnezeiesti. Astfel, proorocind prin Duhul Sfânt, mai înainte a aratat slava ei cea viitoare, zicând: „Ca, iata, de acum ma vor ferici toate neamurile” (Luca1, 48). Iar dupa ce a nascut pe Mântuitorul lumii Hristos, a covârsit cu sfintenia si cu darul toate cetele arhanghelilor (Sfântul Ioan Damaschin, op. cit. , cap. IV, p. 123).

Si daca îngerii de la ceata sfintelor Începatorii, mai mari peste cetele cele mai de jos, slujesc la îndreptarea a toata lumea si la pazirea împaratiilor, a tarilor si a tuturor tinuturilor (Psalmul 44), apoi Prea Sfânta Fecioara Maria, fiind Împarateasa tuturor cetelor îngeresti (Vietile sfintilor, 8 septembrie), cu sfintele si preaputernicele ei rugaciuni lucreaza mai mult decât orice ceata de îngeri si de începatorii, la îndreptarea si mântuirea a toata lumea si la paza tuturor împaratiilor si a tuturor popoarelor lumii (ibidem).

Si daca îngerii din ceata sfintelor Stapâniri au mare stapânire asupra diavolilor si mare putere de a opri si potoli furia lor, spre a nu vatama pe cineva din oameni pe cât ar voi ei (ibid.), apoi câta stapânire nu are Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu asupra diavolilor, si cât nu poate ea opri puterea draceasca de a nu face rau celor bine credinciosi, care o slavesc pe ea din inima si se închina ei cu credinta si cu umilinta?

Si daca îngerii din ceata sfintelor Puteri din cer, prin darul cel dat lor de la Dumnezeu, pot sa reverse darul facerii de minuni asupra placutilor lui Dumnezeu si sa întareasca pe oameni spre a fi cu rabdare si cu tarie de suflet în necazuri si în suferintele lor (Sfântul Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca, cap. XXXII), apoi câta putere de facere de minuni nu are Maica Domnului si câte nu poate ea sa întareasca si sa îmbarbateze în necazuri si în scârbe pe toti aceia care au dreapta credinta si o cheama pe ea din inima spre ajutor?

Si daca îngerii din ceata sfintelor Domnii din cer au darul si puterea de la Dumnezeu de a domni peste ceilalti îngeri care sunt mai jos decât ei, si au puterea de a învata pe oamenii cei credinciosi de a-si stapâni simtirile si patimile lor si a se face domni peste voile lor cele patimase (Axion la Nasteriea Domnului), apoi câta putere nu are Împarateasa tuturor îngerilor si Doamna lumii, Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, de a domni si de a împarati peste domnii si împaratii lumii acesteia, si de a povatui tot sufletul cel binecredincios, spre a-si stapâni simtirile si toate poftele cele patimase si a ajunge, prin darul lui Dumnezeu, domni si împarati peste toate patimile si voile lor cele rele?

Si daca ceata preafericitelor Scaune din cer, mai mult decât alte cete de îngeri, au darul de a odihni si de a purta pe Dumnezeu, dupa dar, nu dupa fiinta, caci dupa fiinta El este necuprins (Axion la Nasterea Domnului), apoi care dintre îngeri si dintre oameni a odihnit si a purtat pe Dumnezeu mai mult ca Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, care a purtat în pântecele si în bratele ei pe Dumnezeu Cuvântul si s-a facut prin aceasta scaun însufletit si cuvântator al Împaratului Slavei (Ierarhia cereasca, la cap. 3), dupa cum si Biserica lui Hristos adevereste cântând: „Ca mitrasul tau scaun L-a facut si pântecele tau mai desfatat decât cerurile L-a lucrat” (Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., p. 125)?

Daca ceata preasfintilor si preaînteleptilor Heruvimi, mai mult decât alte cete de îngeri care stau mai jos decât dânsii, pururea stralucesc cu lumina întelegerii si cu revarsarea întelepciunii si cunostintei dumnezeiesti, si sunt luminati în chip covârsitor de Dumnezeu spre a întelege marea adâncime a tainelor Sale, si au puterea de a lumina pe îngerii cei mai de jos decât ei cu întelegerile cele dumnezeiesti (Vietile Sfintilor, 8 noiembrie), apoi oare câta întelegere duhovniceasca si câta adâncime de taine dumnezeiesti nu poarta întru sine Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, care pe sine salas Întelepciunii lui Dumnezeu s-a facut (Sfântul Ioan Gura de Aur, „Cuvânt la Serafim”, Putul, Buzau, 1833)?

Si daca ceata preaîndumnezeitilor Serafimi sunt prea înfierbântati de dragostea de Dumnezeu (ibid.) si au îndoita putere de sfânta înspaimântare, îndoita putere de vedere dumnezeiasca si îndoita putere de înaltare si slavoslovie, mai mult decât toate celelalte cete îngeresti care stau mai jos decât ei (Psalmii 44, 11), apoi câta fierbinteala de dumnezeiasca dragoste nu are Prea Sfânta si Prea Curata Fecioara Maria, care pe Dumnezeiescul Izvor cel fara de margine al dragostei în pântece L-a purtat, L-a nascut mai presus de legile firii si cu lapte din preasfântul si preacuratul ei piept L-a alaptat? Si de câta vedere dumnezeiasca nu este plina Prea Sfânta Fecioara Maria, care pururea sta de-a dreapta Sfintei Treimi, ca o Împarateasa a cerului si a pamântului, în haina aurita si cu toata stralucirea frumusetilor duhovnicesti împodobita si preaînfrumusetata (Psalmul 103)?

Si daca Dumnezeu are ca haina a Sa lumina (cântare la peasna a 9-a a canoanelor din Minei), apoi de câta slava si înaltare duhovniceasca nu s-a învrednicit Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, daca toata Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare o numeste pe ea Maica Luminii (Axion)?.

Iata dar, iubitii mei frati, pentru care pricina am zis ca Maica Domnului este comoara si vistieria tuturor darurilor Sfântului Duh. Iata pentru care pricina Biserica lui Hristos cânta Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, zicând: „Ceea ce esti mai cinstita decât Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât Serafimii” (Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., glas 8, pp.155 si 173). Aceasta cântare este preasfânta si adevarata, pentru ca, precum am aratat, Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria pe toate cetele îngerilor si ale sfintilor le-a covârsit cu vrednicia, cu cinstea si cu toate darurile cele duhovnicesti cu care a împodobit-o si a înfrumusetat-o pe ea Bunul si Prea Înduratul Dumnezeu. Aceasta o adevereste si dumnezeiescul Parinte Ioan Damaschin în una dintre cele prea alese si multe laude pe care le-a alcatuit Maicii Domnului. Caci zice: „Înfrumusetatu-te-ai mai mult decât toata cuviinta îngerilor, ceea ce ai nascut pe Facatorul lor” (Luca 1, 33).

Iubitii mei frati în Hristos, în cele de pâna aici, dupa a mea slaba putere de întelegere, am aratat în ce chip Prea Sfânta Maica a lui Dumnezeu a fost si este comoara si vistieria tuturor harurilor Sfântului Duh si pentru care pricina Biserica lui Hristos o numeste pe ea mai cinstita decât Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât Serafimii. În cele ce urmeaza, vreau sa va arat care din darurile Prea Sfintei Fecioare Maria a atras mai mult asupra ei mila si îndurarea lui Dumnezeu si care dar i-a fost ei mai mult ca toate pricina de slava si de înaltare duhovniceasca. Care credeti ca a fost cel mai mare dar al Prea Sfintei Fecioare Maria? Oare fecioria, sau întelepciunea, sau alte multe si nenumarate daruri care le avea? Da, fratii mei, într-adevar, Prea Sfânta Fecioara Maria a fost împodobita de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicesti. Dar darul cel mai mare care i-a fost ei pricina de slava si de cinste negraita a fost darul smereniei. Fara acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de mare folos. Smerenia a fost pricina de slava si de cinste Prea Curatei Fecioare Maria mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, dupa marturia Sfântului Duh, Domnul „a cautat spre smerenia roabei sale” (Luca 1, 48) si a ridicat-o pe ea la atâta slava si cinste, spre a fi laudata în cer de toate ostile ceresti si pe pamânt fericita de toate neamurile (Psalmii 40, 21). Smerenia a fost cea dintâi pricina de înaltare si slava pentru toti sfintii lui Dumnezeu. Smerenia a înaltat pe Avraam si l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu si tata al multor neamuri (Facerea 18, 27), caci se socotea pe sine a fi pamânt si cenusa (Facerea 41, 40). Smerenia l-a înaltat pe Iosif si l-a facut pe el mai mare peste toata tara Egiptului.(Iesirea 4, 10). Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limba povatuitor si legiuitor peste tot poporul lui Israil. Caci se socotea pe sine nevrednic de aceasta slujba si ruga pe Dumnezeu sa trimita pe altul la scoaterea lui Israil din robia Egiptului. (Iesirea 3, 11). Smerenia a aratat pe David a fi dupa inima lui Dumnezeu, caci se socotea pe sine vierme si nu om (Psalmii 21, 6). Cu smerenia a stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia si, mai mult decât toti, dumnezeiescul Ioan Botezatorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încaltamintei lui Hristos (Matei 3, 16,17) si care pentru adâncimea smereniei lui s-a învrednicit de a fi martorul cel mai vazator al Sfintei Treimi la Iordan. (Matei 11, 11) si de a se numi, de Însusi Hristos, cel mai mare nascut din femeie (Luca 17, 28).

Iar daca acesti sfinti mari ai lui Dumnezeu au aratat smerenie mare, apoi cine poate sa înteleaga câta adâncime de smerenie a fost în inima Prea Sfintei Fecioare Maria, care auzind si întelegând de la Arhanghelul Gavriil ca va zamisli de la Duhul Sfânt si va naste pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înaltat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simpla roaba, a zis: „Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau”(Luca 1, 38). Aici cu adevarat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: „Cine se va smeri pe sine se va înalta” (Matei 23, 12). Iar Sfântul Efrem Sirul zice: „În inima adânca Se va înalta Dumnezeu”.

Deci, daca dupa marturia acestui Sfânt Parinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazema, apoi si la Prea Curata si Prea Sfânta Fecioara Maria toate darurile cele înalte si duhovnicesti, cu care a fost împodobita de Dumnezeu, s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica smerita ei cugetare.

Iubitii mei frati, spre a deslusi mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am sa va spun o istorioara. Se povesteste ca vestitul pictor Apeles a facut, pe lânga alte statui vrednice de lauda si mirare, si un minunat spic de grâu de care atârna un porumb. Toti se mirau si se minunau de acea minunata sculptura, deoarece se parea ca în ea mestesugul nu urmeaza firii, ci o depaseste pe ea. Dar era o taina nedezlegata: cum un spic, care este asa de gingas cu puterea, sa poata tine pe el greutatea unui porumb? Dezlegarea tainei însa arata si închipuie pe Prea Curata Fecioara Maria. Fecioara Maria era aici închipuita printr-un fir de grâu; iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt. Spicul sta aplecat de greutatea porumbului, aratând ca un simbol smerenia cea mare a Prea Curatei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea si o a facut Lui salas (Luca 1, 35).

Iubitii mei frati, dupa cum ati auzit, smerenia a fost pricina de slava, de cinste si de înaltare la toti Sfintii lui Dumnezeu, si cu atât mai mult la Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria. Dar sa stiti si sa întelegeti ca mai presus de toate a fost smerenia cea nemasurata a Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care „S-a smerit pe Sine, ascultator facându-Se pâna la moarte – si moarte de cruce” (Filipeni 2, 8). Dar aceasta nemasurata smerenie a Domnului I-a adus Lui nemasurata slava si cinste si „Pentru aceea, si Dumnezeu L-a preaînaltat si I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamântesti si al celor de dedesubt” (Filipeni 2, 10). Dar va zice cineva: Ce este smerenia? La aceasta voi raspunde eu, nu cu cuvintele mele, ci cu cele ale Sfântului Isaac Sirul: „Smerenia este haina Dumnezeirii, deoarece cu aceasta S-a îmbracat Dumnezeu când a binevoit a veni în lume si S-a îmbracat în firea noastra cea smerita”. Iar daca se va întreba din ce se naste ea, vom zice, ca Sfântul Ioan Scararul, ca din ascultare si din taierea voii (Scara, Cuvântul 4). Si daca se va întreba cineva pentru care motiv smerenia este asa de mare, voi zice: pentru ca numai ea poate ucide pe cel mai mare pacat, care este mândria. Pentru acest pacat îngerii au cazut din cer si stramosii nostri Adam si Eva din rai, caci ascultând de sarpele diavol, li s-a nalucit a se face ca niste dumnezei (Facerea 3, 6).

Fratii mei, spre încheiere vreau sa va spun ca astazi, mai mult ca oricând, acest mare pacat al mândriei a cuprins toata lumea. Fiecare doreste sa fie mai mare peste altii, sa-i robeasca si sa stapâneasca; fiecare doreste sa fie mai bogat decât altul, fiecare mai cinstit, mai vestit si mai bagat în seama decât altul. Fiecare doreste a se socoti mai întelept decât altii. Fiecare se lauda ca este mai iscusit în meserii si mestesuguri. Cine învata pe cel sarac sa ia pâinea de la gura copiilor si sa-si cumpere radio sau televizor, spre a-si închipui si el ca este asemenea cu cei avuti? Nu mândria? Cine învata pe femei si pe fete sa munceasca luni si ani de zile, nu spre a-si cumpara cele de nevoie vietii, ci spre a-si cumpara rochii la moda si încaltaminte luxoasa si alte lucruri desarte, care nu tin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria? Cine învata pe cel sarac, care a re o casa de copii, sa se sârguiasca cu mai multa truda spre a le face la toti haine luxoase si de mult pret, spre a-i face sa fie în rând cu lumea? Nu mândria? Cine face pe fetele si femeile cele usoare sa se dreaga pe fete cu pudra si cu alte unsori si sa-si vopseasca unghiile spre a arata mai tinere si mai frumoase? Oare nu mândria si slava desarta, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor sa fie cu orice pret în rând cu lumea si nu aud pe Apostolul Iacov care zice: „Toata lumea în cel rau zace”; si iarasi: „Cine va voi sa fie prieten cu lumea se face vrajmas lui Dumnezeu” (Iacov 4, 4). Cine învata pe cei neînvatati sa defaime pe cei cu adevarat învatati? Nu mândria? De unde vin bataile, ambitiile, laudele, pricinile, sfadele, turburarile si vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Ca fiecare se socoteste mai tare decât altul si mai drept, au nu din mândrie?

O, rautate fara de margini! Cine mai cunoaste astazi rautatile tale? Si cine se mai osteneste astazi sa alunge aceasta ciuma sufleteasca din inima sa?

Fratii mei, iata pentru care pricina sfânta smerenie este cea mai vestita din toate virtutile, pentru ca numai aceasta poate sa le pazeasca pe toate, iar fara de ea, toate sunt nimic. Sa stiti si sa tineti minte ca numai aceasta singura virtute poate în vremea mortii sa mântuiasca pe om, dupa cum zice unul din sfintii Filocaliei (Teognost). De aceea si Mântuitorul nostru pe cei smeriti cugetatori îi fericeste cei dintâi, zicând: “Fericiti cei saraci cu duhul, caci a acelora este împaratia cerurilor” (Matei 5, 3).

Caci cel ce are smerenie în inima sa, macar de ar avea toate faptele bune, pururea se socoate pe sine sarac si ca n-a facut nici un bine înaintea Domnului.

Fratii mei, sa nu uitati de la acest înalt, slavit si prealuminat praznic al Bunei Vestiri cele ce ati auzit, dar mai ales sa nu uitati cât de mare este darul smereniei si câta slava si fericire aduce omului aceasta preaslavita si mai mare virtute. Amin!

de Arhimandrit Cleopa Ilie via Calauza Ortodoxa

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php