Autor: Florin Dobrescu

S-au scurs, 16 ani de când a plecat la Domnul camaradul nostru Constantin Tănăsescu, donatorul terenului pe care s-a construit, în 1999-2000, sediul Partidului „Totul pentru Ţară” (Pentru Patrie), actualul sediu central al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu.

Era o dimineață dezmierdată de soarele blând de mărțișor, când florile din grădină sa, pe care le îndrăgea atât de mult, prinseseră să se desfacă, atunci când sufletul său bun a plecat spre cele veșnice.

Începuturile

Nea Tică, așa cum îi spuneau apropiații, s-a născut la 28 ianuarie 1921 într-un cartier ce se forma atunci, prin parcelare, în “Campul Veseliei” (zona Filaret-Ferentari), de la periferia Bucureștiului. După școala primară, a urmat Școala Tehnică a Inginerului Dimitrie Leonida, de lângă Parcul Carol I (în imobil astăzi se află Muzeul Tehnicii), obținând specializarea de maistru electrician-bobinator.
În toamna anului 1940 intră în Mișcarea Legionară, la vârsta de 19 ani. În nopțile de 3-6 septembrie 1940, participase activ la manifestațiile de stradă împotrivă regimului dictatorial al Regelui Carol II, ziua mergând la serviciu, pentru a nu intra în vizorul autorităților polițienești.

Rezistența anticomunistă

Instaurarea regimului comunist de către ocupanții sovietici a generat o firească și amplă reacție de rezistență din partea românilor. Constantin Tănăsescu s-a numărat printre cei care nu s-au resemnat, opunându-se celor fără neam și Dumnezeu.

Arestat la 10 iulie 1948, Constantin Tănăsescu avea să fie condamnat la 15 ani de închisoare, în decembrie același an, în cadrul unui proces vizând un lot de 25 inculpați, acuzați că “au inițiat și constituit o organizație subversivă de tip fascist, politică și paramilitară, împărțită pe cuiburi, familii, unități, grupuri și regiuni”, în cadrul căreia au activat, precum și că “au constituit o rețea de spionaj formată din elemente legionare, cu ajutorul căreia transmiteau informațiuni de ordin politic, social, economic și militar serviciului de spionaj american, prin intermediul trădătorului Horia Sima, complotând astfel împotriva statului și pregătind membrii pentru a provoca război civil cu scopul final răsturnarea prin violență a regimului democratic (sic!) din țară” (ACNSAS P 000945, Vol. 2). Evident, prin “regim democratic”, organele represive denominau regimul comunist, care în realitate era unul ilegitim, impus de ocupația armată sovietică.

Constantin Tănăsescu își amintea că fusese anchetat personal de călăul Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg, ofițer NKVD).

Lotul de 25 de inculpați a fost format în jurul lui Decebal Corneliu Andrei, fruntaș legionar refugiat în Germania, după ianuarie 1941, și reîntors în România în martie 1947, cu misiunea de a lua contact cu conducerea legionară din țară, desemnată de Horia Sima în 1945, respectiv cu Nicolae Petrașcu și Valeriu (cunoscut mai ales ca Vică) Negulescu. Decebal Corneliu Andrei trebuia să transmită acestora dispozițiile lui Horia Sima cu privire la soarta organizației legionare din țară. Horia Sima cerea ca „tineretul legionar să continue a trăi în spirit legionar, iar Petrașcu, indiferent de tactica ce o adoptă, să aibă grijă ca ființa mișcării să fie păstrată, Horia Sima având total încredere în Petrașcu”. De asemenea, se cerea ca “mișcarea să nu întrerupă activitatea și să nu slăbească din cauza acțiunii Petrașcu din 1945” (este vorba de pactul de neutralitate, stabilit în 1945 între Petrașcu și conducerea Ministerului de Interne).

Din rechizitoriul procesului, pe baza datelor obținute în urma declarațiilor smulse în anchetă, rezultă că existau trei mari obiective ale acesteia. Unul era acela de a culege informații în beneficiul serviciilor secrete americane, cu care deja legionarii din Occident aveau stabilită o intensă colaborare. Un alt obiectiv era acela al constituirii unor structuri de rezistență, în vederea subminării și, în final, înlăturării prin forță a regimului comunist, cel mai probabil în contextul mult așteptat al declanșării unui război între blocul occidental și Uniunea Sovietică. În fine, un alt obiectiv era reorganizarea cadrelor legionare, în vederea consolidării situației lui Horia Sima în conducerea mișcării, pentru ca aceasta să poată juca un rol politic important în perspectiva schimbării regimului.

Astfel, în ianuare 1948, Vică Negulescu îl însărcinase pe Decebal Corneliu Andrei ca, în colaborare cu Eugen Teodorescu și utilizând structuri ale Mișcării Legionare, să organizeze un serviciu de informații care să lucreze în beneficiu serviciilor secrete americane. Rețeaua informativă culegea informații cu caracter militar, economic, politic sau referitoare la siguranța statului. Aceste date erau fixate cu o cerneală simpatică, cu care Eugen Teodorescu și Dragoș Hoinic fuseseră dotați de americani. Materialul informativ era centralizat de Eugen Teodorescu și, înainte de a fi expediat în Occident, era verificat și triat de acesta, împreună cu Vică Negulescu și Decebal Corneliu Andrei. Apoi era transportat clandestin, cu mari riscuri, de curierii Dragoș Hoinic și Gheorghe Stoia, care treceau clandestin frontiera, tranzitând Iugoslavia sau Ungaria. În Austria, la Salzburg, materialele erau predate centrului de strângere a informațiilor condus de Horia Sima, de unde erau apoi date serviciului de spionaj american. Menționăm că toată această filieră informativă este confirmată de documenteledesecretizate în ultimii ani de CIA, documente la care am avut acces și care vor fi publicate în curând. Mai precizăm că la Salzburg se afla centrala CIA pentru Europa de Est și Balcani, iar legionarii colaborau cu instituțiile speciale americane, ocupându-se în același timp și de centrul de refugiați români din Salzburg, în cooperare cu Biserica Catolică.

Declarațiile date în anchetă au arătat că, atât emisarul americanilor, Eugen Teodorescu, cât și curierii Gheorghe Stoia și Dragoș Hoinic, erau retribuiți de serviciile secrete americane. Astfel, în declarația sa din 31 iulie 1948, Dragoș Hoinic arata că: “prin luna octombrie 1947, Eugen Teodorescu mi-a propus să îndeplinesc misiunea de curier. Urma să fac legătura între el (din țară) și Mailat (în Salzburg). În acest scop mi-a dat suma de 450 dolari. La începutul lunii februarie 1948, am venit în țară, trecând tot clandestin frontiera română pe la Beba Veche (Timiș-Torontal).” Tot Dragoș Hoinic declara: “pe la finele lunii februarie 1948, cu material de la Eugen Teodorescu, primit prin Andrei Decebal Corneliu, pentru Mailat, am trecut frontiera pe punctul de frontieră Pilu.”

Legăturile între Eugen Teodorescu și respectiv curierii Stoia și Hoinic, precum și între alți membri ai organizației, erau făcute cu ajutorul lui Neagu Lungu și al Constanței Boghici, cunoscută și drept Corina, cel dintâi fiind și gazda lui Eugen Teodorescu. Constanța Boghici, studentă în anul III la Facultatea de Litere, era curieră a organizației, răspunzând la rândul ei de culegerea de informații în sectorul dintre Liceul Lazăr, Bulevardul Brătianu și Piața Națiunii (azi Unirii). În mai 1948, ea primise sarcina de a procura adresele instituțiilor de stat, ale posturilor fixe de agenți, sediilor rusești și străzile cu populație evreiască. Constanța Boghici îi înmâna informațiile lui Gili ioanid.

La București acționa o echipă informativă, condusă de Alfred Cureliuc, subordonată direct lui Decebal Corneliu Andrei, secondat de un anume Ursu, având în subordine la rândul său pe Romeo Pușcașu. Cureliuc mai avea sarcina de a indica membrilor organizației urmăriți de autorități, locuri din munți unde aceștia s-ar fi putut ascunde.

Concomitent, se făcuse o reorganizare clandestină a legionarilor în regionala Muntenia, sub conducerea lui Ioan Jurubiță, iar din decembrie 1947, Petrașcu îi ordonase acestuia să reorganizeze și Oltenia. În București, vechi cadre legionare porniseră la recrutarea de membri și încadrarea lor în cuiburi, adunând bani pentru ajutorarea celor din închisori, medicamente pentru partizanii din munți și pregătindu-se pentru o acțiune armată împotriva regimului, cu ocazia începerii conflictului între Occident și sovietici. Unii membri, precum Dorina Cristescu și Popescu Emilia aveau sarcina de a asigura găzduirea conspirativă a unor conducători legionari aflați în urmărire, precum Mircea Nicolaeu și Nistor Chioreanu.

Din anchete a rezultat că încadrarea membrilor se făcea în cuiburi, printr-un jurământ de credință prestat în fața icoanei și a unui pistol, conform declarației din 15 iulie 1948, date de Valeriu Dordea, șeful cuibului Tudose Popescu, din care făceau parte Constantin Tănăsescu, Nicolae Pascal, Elena Gudrea – muncitoare la fabrica textilă Matero, Paul Mihăilescu – electrician și Ștefan Nicolae – șofer la societatea societatea Iuta. Valeriu Dordea era prieten cu Constantin Tănăsescu din 1940, când acesta din urmă se încadrase în Mișcarea Legionară. În cadrul ședințelor se cerea membrilor să recruteze aderenți, inclusiv militari care să furnizeze armament, muniție, grenade, trotil, necesare dotării organizației.

Iată care sunt acuzațiile aduse lui Constantin Tănăsescu, conform rechizitoriului: “Tănăsescu Constantin, electrician, se face vinovat prin aceea că a făcut parte din organizație, constituind o grupare subversivă compusă din Dordea Valeriu, Pascal Nicolae, Gudrea Elena, Mihăilescu Paul și Ștefan Niculae, recrutați de el, a ținut ședințe conspirative în locuința sa cu membrii recrutați. A strâns cotizațiuni și donațiuni și a îndemnat membrii să procure armament și muniții, în vederea scopului urmărit de organizație, acela de a pregăti răsturnarea prin violență a regimului democratic. A deținut fără autorizație legală un pistol cu butoi cu cinci cartușe, un pistol “Walter” cal. 6,35 mm cu 6 cart..”

„… instanța reține în sarcina inculpatului Tănăsescu Constantin, faptul că acesta, la începutul anului 1948 a inițiat și organizat un grup legionar. În cadrul activității acestui grup, inculpatul a ținut ședințe cu caracter conspirativ, obligând pe membrii aderenți la gruparea sa să depună jurământul de credință punând mâna pe un pistol și pe cruce. În ședințele ce se țineau cu membrii organizației, se făcea ideologia legionară și se citea din Cărticica șefului de cuib, ceea ce dovedește caracterul terorist al acestei grupări care se încadrează [ast]fel în mișcarea legionară.

Pentru strângerea de fonduri, inculpatul a recomandat membrilor organizației ca să se toarne niște iconițe pe care să le vândă. În afară de acest mod de a se strânge fonduri inculpatul a obligat pe fiecare din membri să cotizeze lunar cu o sumă benevolă. În afară de acest fapt, instanța mai reține în sarcina inculpatului faptul că a deținut la locuința sa fără a avea autorizație legală, două pistoale (unul cu butoi și unul Walter), precum și diferite cartușe.”

(Mulțumim istoricului Mircea Stănescu pentru generozitatea cu care ne-a pus la dispoziție dosarul procesului lotului lui nea Tică.)

15 ani de închisoare politică

Urmează calvarul cunoscut de toți deținuții politici anticomuniști, trecând prin mai multe închisori: Jilava, Aiud, Gherla, Văcărești ș.a..
În închisoarea Aiud se va implica în activitatea „ajutorului legionar”, sub coordonarea lui Ion Agapie, vechi militant legionar. Alimentele strânse de deținuții din această structură ajungeau, printr-o filieră secretă, la vârfurile Rezistenței, care se aflau în Zarka Aiudului, fiind supuși unui regim de exterminare. Acest mic ajutor alimentar era de multe ori salvator pentru acei oameni uciși prin înfometare. S-a remarcat de asemenea, la Gherla, unde a refuzat reeducarea comunistă, și prin faptul că, în timpul lucrului la fabrică, stătea ore întregi peste program, ajustind piesele realizate prost de deținuții mai tineri, pentru a evita pedepsirea acestora prin închidere la “neagra” ori prin tăierea și așa insuficientelor rații alimentare zilnice.
A fost eliberat în 1963, la termen, și s-a încadrat în viața socială. Va lucra ca muncitor în diferite întreprinderi bucureștene, iar apoi ca maistru electrician la uzina Metalica.
După decembrie 1989 se va implica activ în toate acțiunile desfășurate de foștii luptători în rezistența anticomunistă, mai întâi în cadrul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. În 1993 devine membru al Partidului „Totul pentru Tara” („Pentru Patrie”), în care va depune o activitate permanentă, până în ultimile zile de viață.
După nenumărate cereri adresate autorităților locale pentru primirea unui spațiu în vederea desfășurării activității, cereri “onorate” cu refuzuri sau lipsă de răspuns, un grup de inițiativă alcătuit din Constantin Iulian, Tică Tanasescu, Nicu Mazăre, Virgil Velescu, Corneliu Suliman, Misu Dumitrescu, Costache și Getă Anghelescu, Emanoil Paraschivas, dr. Niculina Marinescu, Mitică Comsa s.a., pornește la ridicarea unui sediu al partidului prin propriile forțe, după tradiția legionară, prin donațiile membrilor și muncă voluntară. În această bătălie, nea Costică Tanasescu a avut un rol esențial, donând Partidului terenul pe care s-a ridicat ulterior impunătorul Sediu Central al PPP. Nu a existat în acțiune sau proiect la care camaradul Tanasescu să nu aibă un aport deosebit.
Deși viața îi rezervase foarte multă suferință, era dominat permanent de dragoste, pe care o revarsă asupra celor din jur. Plin de dăruire, era mereu prezent cu ajutorul său acolo unde era nevoie. În ciuda sobrietarii ce-l caracteriza, era stăpânit de un spirit tineresc. Participa laolaltă cu ținerii camarazii, deopotrivă, atât la acțiunile organizate, cât și la nunți, botezuri ori alte prilejuri de bucurie. De aceea nea Tică activa în Organizația București în cadrul unui grup constituit aproape în totalitate din tineri.
Modest și plin de dragoste, așa s-a stins în zorii unei zile de primăvară, după o scurtă suferință, în Spitalul “Victor Babes” din București. Ne-a fost, tuturor, camarad, frate și bunic, exemplu de onestitate, eroism, modestie, spirit de disciplină și dăruire pentru aproapele, pentru cauza neamului românesc.
Dumnezeu să-l odiheasca în pace ! În veci pomenirea lui ! Constantin Tănăsescu: Prezent!