Ziaristul AMERICAN GONZALO LIRA a fost UCIS de REGIMUL ZELENSKI

0 858

Jurnalistul Alex Rubinstein confirmă, pe contul de la X (Twitter), decesul scriitorului, regizorului și reporterului free-lancer Gonzalo Lira – cetățean american și chilian – și a postat o notă scrisă de mână primită de la acesta pe data de 4 ianuarie.

„Spune-i surorii mele:

Am avut pneumonie dublă (ambii plămâni), precum și pneumotorax și un caz foarte sever de edem (umflarea corpului). Toate acestea au început la jumătatea lunii octombrie, dar au fost ignorate de (cei care mă țin în) închisoare. Au recunoscut doar că am avut pneumonie la o audiere din 22 decembrie. Sunt pe cale să fac o procedură pentru a reduce presiunea edemului în plămâni, care îmi provoacă dificultăți extreme de respirație, până la punctul de a leșina după o activitate minimă, sau chiar dacă vorbesc 2 minute.”

Declarația tatălui lui Gonzalo:

„Nu pot să accept felul în care a murit fiul meu. A fost torturat, șantajat, izolat timp de 8 luni și 11 zile, iar Ambasada SUA nu a făcut nimic pentru a-mi ajuta fiul. Responsabilitatea acestei tragedii aparține dictatorului Zelensky cu acordul unui președinte american senil, Joe Biden”.

„Gonzalo Lira, Sr. spune că fiul său a murit la 55 de ani într-o închisoare din Ucraina, unde era deținut pentru crima de a critica guvernele Zelensky și Biden”, a scris Tucker Carlson pe platforma de socializare X (fostă Twitter).

Acesta a adăugat că, în ciuda cetățeniei americane a lui Lira, administrația americană „a susținut în mod clar întemnițarea și torturarea acestuia”.

Astăzi antreprenorul american Elon Musk s-a adresat președintelui ucrainean Vladimir Zelensky, cerându-i să explice arestarea și încarcerarea lui Gonzalo Lira. Musk și-a exprimat opinia cu privire la această problemă în urma postării lui Carlson pe platforma X, afirmând că Lira a fost „torturat într-o închisoare din Ucraina din iulie, pentru crima de a-l fi criticat pe Zelensky”.

În ultimul scurt interviu public (foto captură) dat jurnalistului Alex Cristoforou în martie anul trecut, Gonzalo Lira a spus că a fost reținut de SBU (securitatea ucraineană) în Harkov, că i-au fost confiscate laptopul și telefonul, iar autoritățile ucrainene i-au spus că nu poate vorbi despre cele întâmplate în ultimele zile și nici nu are voie să părăsească țara. „Sunt bine fizic, sunt puțin șocat. Am fost reținut de SBU vineri, 15 aprilie, puțin după unu după-amiaza, ora Ucrainei”, a declarat reporterul. Lira și-a exprimat recunoștința pentru cei care au arătat grijă față de integritatea lui, dar a remarcat că există persoane care „merită mai multă atenție”. „Ei contează mai mult – a spus el în ultimul interviu – pentru că despre unii dintre ei nu se știe unde se află, iar alții au fost uciși”.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

Iulian Capsali ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php