HAI ROMÂNI DIN MOARTE ÎNVIAȚI!

Frați români, panta pe care alunecă neamul românesc este o realitate crudă, care ar trebui să ne înspăimânte, să ne pună serioase probleme, să ne preocupe la modul cel mai serios. Cred că fiecare român în parte ar trebui să aibe pe ordinea de zi, pe primul loc în această ordine de zi această problemă deosebit de gravă a neamului românesc. De ce? Fiindcă ne pierdem pe zi ce trece identitatea de orice natură ar fi ea, culturală si spirituală în primul rând.

Să nu uităm, dragii mei dragi, că pe aceste meleaguri a trăit un popor ortodox, dreptcredincios adică, iar tot ce au clădit de-a lungul veacurilor înaintașii noștri, a avut strânsă legătură cu ortodoxia, cu credința curată în Dumnezeu. Așa cum zice Scriptura, prin  Mântuitorul nostru Iisus Hristos:” Cel ce nu adună cu mine, risipește”. Pământul acesta a dat omenirii oameni de înaltă ținută morală și de sfințenie, de mare valoare, a umplut cerul de sfinți. Să privim calendarul nostru ortodox și să ne cutremurăm de mulțimea sfinților de-a lungul veacurilor de istorie. Și să enumerăm numai câteva: Paisie de la Neamț, Nicodim de la Tismana, Ghelasie de la Râmeț, Calinic de la Cernica, Cuvioasa Paraschieva de la Iași, Teodora de la Sihla, Vasile de la Poiana Mărului, etc. Ar fi trebuit să începem cu perioada daco-romană, amintind sfinții Epictet și Astion, Kamasis, Filipos, Zoticos, Attalos de la Niculitel și toți episcopii martiri sub prigonitorii romani din această perioadă. Apoi perioada contemporană în care amintim sfinți ca Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Teofil Pârâian și miile de martiri din temnițele comuniste, amintind aici cu precădere Aiudul. Mari români care s-au jertfit pentru tot ce este românesc au fost poetul Grigore Vieru, Ion Aldea Teodorovici și soția lui Doina Teodorovici și mulți alții pe care nu-i știm . Deci exemple avem numai că fiecare din noi avem o datorie sfântă față de țară și față de Dumnezeu: să ducem mai departe ceea ce ne-au lăsat înaintașii noștri, astfel împlinindu-ne datoria sfântă față de Dumnezeu și față de neam. Chemarea acestui neam este una înaltă, providențială și nu una a uitării rădăcinilor, a așternerii prafului peste laurii istoriei și peste sângele vărsat al miilor de martiri români de-a lungul timpului. Martirii s-au jertfit pentru noi, ca noi să fim liberi , iar noi ce facem? Intrăm din ce în ce mai mult în duhul secular al acestei lumi subjugate numai de valori materiale, ne lăsăm copleșiți de mediocritate și de lipsa de cultură și spiritualitate. Am uitat să ne cinstim eroii, bătrânii, am uitat de Sfânta Biserică, am uitat să fim cuvioși și jertfelnici, am uitat să trăim românește. Am uitat, într-un cuvânt, să ne facem datoria. Să nu uităm că omul este chemat spre cele cerești și nu spre cele pământești. Omului I s-a acordat cinstea de a fi regele creației si totodată de a fi întocmai ca îngerii lui Dumnezeu. Deci trebuie să trăim îngerește și nu să ne incurcam in grijile acestei lumi deșarte, precum spune Scriptura: “Căutați mai întâi împărăția cerurilor și toate celelalte se vor adăuga vouă.” Care “celelalte”? Adică cele materiale, de care nu trebuie să ne îngrijim, căci are Dumnezeu grijă să le adauge. Dar noi avem puțină credință. Să punem deci pe primul rând sufletul și cele spirituale și să ne amintim de pilda Mântuitorului cu păsările cerului care nu ară și nu seceră.

Dispărem ca neam nu numai prin moartea noastră spirituală și culturală ci și la modul propriu-zis: prin păcatul avortului care s-a înmulțit înfiorător de mult, scazind natalitatea și deci viitorul biologic al acestui neam. Nu se mai nasc copii, tot din necredința noastră și din grija materială care ne sufoca.Bunicii nostrii aveau cite 10-12 chiar și 15 copii și toți erau sănătoși și ajungeau oameni mari și pe care societatea se poate baza. Azi cabinetele medicale săvârșesc avorturi pe banda rulantă și mii de copii dispar anual. Mamelor opriți-vă! Acest păcat este înfiorător de grav în fața lui Dumnezeu. Opriți-vă și pocăiți-vă până nu este prea târziu. Faceți copii și spovediți aceste păcate ca să se ierte și să-i îmbunați pe bunul Dumnezeu, altfel osânda va fi veșnică. Renunțați la contraceptive și la blestemăția ferelii, așa cum o numește Părintele Arsenie Boca. Căci asta este menirea femeii, una înaltă, aceea de a se mântui prin naștere și creștere de prunci, de a se sfinți prin această menire de mamă și nu aceea de a se complace în egoismul contemporan și în necredință.

Apoi ne pierdem valorile culturale. Cultura nu mai contează. Cine mai pune preț pe cultură? Romanul nu mai citește o carte, nu mai merge la operă, nu mai studiază nimic, nu mai admiră o pictură. A uitat de toate acestea. A uitat de Ciprian Porumbescu, de George Enescu, de Ștefan Luchian, de Nicolae Grigorescu, de marii poeți și scriitori care au creat o zestre estetică poporului român, o zestre culturală neprețuită, s-au jertfit pentru a da naștere la opere ca ale lor, viața lor a fost o jertfă. Nimic deci nu se face fără jertfă, fără sacrificiu. Clădiri de patrimoniu se degradează pe zi ce trece, la fel biserici vechi pictate in cel mai pur stil românesc. Nu mai investim în astfel de lucruri, în schimb , zi de zi se înaltă clădiri moderne, cu zeci de etaje, sedii de firme, toate înțepând cerul cu înălțimea lor. Nu suntem împotriva acestora, dar se pierde tot ceea ce este românesc. De asemenea românul a uitat să vorbească românește. Am “englezit” atât de mult limba română, încât nu mai putem să respirăm de atâția termeni englezești ca asistent manager, trendy, fancy, trend, etc, etc, etc. De asemenea, cum spunea regretatul domn Pruteanu, acest popor în ultimul veac, a ciuntit și a deformat aceasta limbă atât de frumoasă și de melodioasă. Folclorul l-am adaptat pe ritmuri etno, maneaua este un adevărat sport național. Nu este bine deloc, fiindcă toate acestea nu au nimic în comun cu autenticul. Și toate acestea din faptul că ne-am pierdut credința și că înotăm în grijile acestei lumi, grija noastră primordială fiind alta, aceea a mântuirii, a înfrumusețării sufletului nostru, care este veșnic, a împlinirii legii divine si a desăvârșirii noastre lăuntrice.

Este cutremurător, înfiorător apoi,  ce se întâmplă cu limba noastră astăzi. Nimeni, aproape nimeni nu mai luptă pentru a păstra limba română curată ci dimpotrivă o vulgarizăm pe zi ce trece, o transformăm într-o limbă a trivialității, a americanismelor ieftine și a prostului gust dus la cote tenebroase. Este o crimă a permite așa ceva asupra darului lui Dumnezeu făcut acestui neam. Românul de astăzi are alte preocupări, strict materiale si materialiste , altele decât patriotismul curat, dragostea de Dumnezeu, de neam și de țară; românul de astăzi înoată în grija agoniselii deșarte și în grija zilei de mâine, pe care nimeni  nu-i garantează că o mai apucă. Omul contemporan, spunea un părinte, construiește ca și cum ar trăi veșnic și mănâncă, ca și cum ar trăi numai pentru asta. Românul a uitat sa fie român, a uitat să-și apere valorile fără de preț ale ortodoxiei, darurile cele neprețuite, cum ar fi dreapta credință, limba, neamul, țara aceasta frumoasă și bogată.

Ce este limba română adevărată? Este limba cărților bisericești, este limba înțelepciunii lui Dumnezeu din Psaltire si Ceaslov. Este limba în care Dosoftei Mitropolitul a scris Psaltirea în versuri, este limba lui Cantemir din Descriptio Moldaviae, este limba cronicarilor, a Pravilelor Bisericești, mai dulci ca mierea, este limba lui Blaga, a lui Coșbuc, a lui Eminescu si a lui Vieru. Este limba vorbită de moșii și strămoșii noștri, a tuturor voievozilor și martirilor, a eroilor si țăranilor care permanent au îmbogățit-o au prețuit-o ca pe un dar de mare preț, au  păstrat-o cu sfințenie ca pe un sfânt odor, ceea ce și este. M-aș apleca asupra afirmației, permanent au îmbogățit-o, nu cu cuvintele triviale ale altor limbi și cu injurii și trivialități ci cu noi înțelesuri ale înțelepciunii, cu noi sclipiri de har dumnezeiesc , ridicând-o la dulceața de taină a limbii vorbite de Adam cu Dumnezeu în Rai, înainte de căderea în păcat. Limba cea adevărată este limba adevăratei credințe, a adevăratei culturi, este limba lui Nicolae Steinhardt,  a lui Daniil Sandu Tudor, a părintelui Adrian Fageteanu  și a tuturor oamenilor de cultură si valoare, care au strălucit în temnițele comuniste și au devenit sfinți. Este limba tuturor cărturarilor și erudiților acestui  neam, este limba omeniei, a buneicuviințe, a dragostei, a iubirii de străini, a ospitalității, a credinței si a curăției. Asta este adevărata limbă și înaintașii noștri au știut cu prisosință să o prețuiască și să o îmbogățească.

Pentru cine s-a jertfit Stefan Luchian, apoi? Sau Grigorescu? Oare pentru cine? Sau Constantin Noica, sau Nae Ionescu, sau Mircea Eliade?Pentru cine a luptat marele George Pruteanu, oare nu pentru puritatea și acuratețea limbii noastre, comoara cea de mult preț a noastră?

Și noi ce am făcut? Am lăsat limba românească să o spurce cei răi și haini cu tot felul de injurii, tot felul de măscări și frivolități, cu tot felul de mahalagisme și împrumuturi la modă. Am lăsat limba lui Eminescu, a lui Alecsandri, a lui Blaga , pradă tâlharilor, jefuitorilor, care au furat-o, au strâmbat-o și au stâlcit-o. Am manelizat și am caricaturizat limba noastră cea dulce, poetică și dumnezeiască, moștenirea noastră de la Traian și Decebal. Am “afonizat-o” si am sfâșiat-o pe mireasa imaculată și melodioasă, în care s-au născut atâtea doine si balade, în care s-au scris atatea acte istorice, în care ne-am născut, am crescut și am devenit oameni. Este limba lui Decebal, a lui Ștefan, a lui Mircea și a lui Mihai, limba pe care noi am transformat-o în limbă a hulei, a mediocrității, a injuriilor și a decadenței. Limba in care este scrisă în Biblie Cântarea Cîntărilor este hăcuită și murdărită permanent de tot ce este ieftin, trivial, josnic și obscur.

Copiii noștri învață de mici o limbă străină, a trivialului și a violenței, o limbă și o istorie pe care noi le-o oferim spre moștenire. Îi facem să le fie rușine de țara și limba lor, îi dezrădăcinăm cu totul prin faptele și exemplul nostru. Cum îi vom putea privi in ochi?

Dragi frați și surori întru Hristos, să ne trezim la realitate și să veghem cu trezvie adevărată la binele dreptei credințe și al neamului. Să ne păzim țara cu valorile sale, cu bogățiile ei , cu frumusețile ei și așa, frumoasă și bogată, cu o limbă îngerească să o predăm moștenire urmașilor noștri. Căci suntem responsabili pentru moștenirea pe care o pregătim urmașilor noștri. Suntem legați de trecut și de viitor și vom da socoteală în fața Dreptului Judecător pentru țara aceasta minunată pe care am primit-o în dar, însă de care n-am fost vrednici. Caci România, spune un părinte, este după modelul Sf. Treimi; așa cum Dumnezeu este Unul singur întreit în persoane; Tatal Fiul si Sf. Duh, asa si România este una singură rezultată prin unirea celor trei principate surori: Tara Romaneasca, Ardealul si Moldova. Ce glas proorocesc, ce minunată descoperire dumnezeiască …

Apoi , o altă problemă și meteahnă contemporană este frica si lașitatea noastră în lucrarea mântuirii și în îndeplinirea datoriei noastre față de Dumnezeu și față de neam. Singura frică acceptată în creștinismul dreptmăritor -ortodox este frica de Dumnezeu și de păcat. În restul cazurilor, frica este o stare de paralizie a sufletului , pe care diavolul încearcă să ne-o insufle și prin care dorește să anihileze orice lucrare dumnezeiască în noi și prin noi. Creștinul trebuie să fie curajos precum înaintașii noștri, precum sfinții și mucenicii noștri care mergeau la moarte ca la nuntă ce frică au cunoscut Voievozii și Martirii Neamului în atâtea războaie și atâtea prigoane? Să ne amintim de neînfricatul Ștefan, de Mihai , de Horea si de alți mari oameni si creștini, care prin martiriul lor au sfințit pământul țării. Să ne amintim apoi de toți sfinții din sinaxare, de toți mărturisitorii și mucenicii de la Hristos și până azi. Căci fără teamă au mărturisit dreapta credință împotriva ereziilor de tot felul, sfinți ca Sf. Maxim Mărturisitorul sau Sf. Atanasie cel Mare. Pentru dreapta credință a fost prigonit Sf. Ioan Gură de Aur și toți sfinții. Iar în veacul 20 sfinții închisorilor comuniste, fără frică, l-au mărturisit pe Hristos, in iadul reeducării  groaznicelor chinuri din temnițele comuniste, nelepadandu-se nici o clipă de dreapta credință în Dumnezeu.

Așa cum am spus, frica vine de la diavol , care încearcă sa ne scoată din lupta cea duhovnicească, și, prin intermediul ei și să ne anuleze lucrarea duhovnicească și de mărturisire în lume. Însă un părinte contemporan spune ca fricoșii nu se mântuiesc și bunul Dumnezeu se mânie din pricina fricii și lașității noastre în mărturisirea adevărului. Prin lașitatea noastra de a marturisi se păgubesc o mulțime de suflete slabe în credință, pagubă pentru care nu vom avea răspuns la ÎNFRICOȘATA JUDECATĂ. Nu slujim oare Celui Atotputernic și Preainalt ? Nu slujim cu toții Atotțiitorului? De ce să ne fie frică?De moarte?

Oare este îngăduit creștinului să se teamă de moarte? Nu pentru asta a venit Hristos in lume,  ca sa desființeze moartea și sa ne dea șansa mântuirii și a vieții veșnice? Nu pentru noi a pătimit și s-a Jertfit pe Cruce? Și dacă El ne-a scos de sub imperiul morții, noi de ce trebuie să ne temem de moarte?

Avem o istorie atât de bogată, atat de ziditoare pentru noi, prin bogăția de exemple de moralitate si de sfințenie a acelora care cu sange au scris-o. Avem eroii trecutului care nu au murit, ci s-au mutat de la noi in Împărăția lui Dumnezeu și care de acolo ne privesc și iau aminte. La marea Judecată a lui Hristos vom sta cu ei față către față și ne vom rușina mulți dintre noi de faptele noastre. Ne vom rușina pentru lipsa noastră de patriotism, pentru lipsa de dragoste pentru Sfânta Biserică, pentru ignoranța noastra in care ne complacem ca neam in momentul de față și nu vrem sa reclădim ceea ce a fost odinioară, prin exemplul vieții noastre personale. Ce vor spune oare atunci Ștefan cel Mare și Sfânt și Martirii Brâncoveni? Ce vor spune atunci cuvioșii si dreptii acestui pamant, voievozii care s-au jertfit pentru credința cea dreaptă și pentru neam? Ce vor spune mucenicii și mucenițele?

În orice caz, un lucru este sigur. Noi nu vom avea răspuns înaintea lui Dumnezeu si inaintea lor.Suntem urmașii unor oameni care au luptat ca noi să fim astazi liberi, să ne putem duce și ruga fără nici o opreliște în sfintele lui Dumnezeu biserici. Suntem urmașii unor oameni care au murit, vărsându-și sângele pentru acest pământ, înroșindu-l, suntem urmașii unor oameni pentru care biserica și țara le-a fost și casă și masă și tată și mamă și soție și frate.

Iar noi ca popor ce facem? Ne lepădăm zi de zi de tot ce avem mai sfânt pe acest pământ, adică de dreapta credință și de Dumnezeu. Nu ne mai cunoaștem istoria și obârșia, nu mai vrem de fapt să le cunoaștem. Ne pierdem individualitatea și identitatea, asemănându-ne tot mai mult cu societatea consumistă, pur materialistă din zilele noastre, participând tot mai mult la actele de egoism ale omului contemporan. Ne lăsăm înghițiți de o societate despiritualizată, care tinde spre un țel final opus celui la care omul trebuie să ajungă și anume îndumnezeirea. Suntem angrenați într-o goană absurdă după cele materiale, uitând lucrurile esențiale pentru care cu adevărat merită să trăiești și să te jertfești.

Ne complacem ca popor într-o stare extrem de periculoasă, într-o ignoranță care ne va duce la o finalitate înfricoșătoare. Ne complacem ca popor într-o lașitate de a spune adevărul, într-o mocirlă a lipsei de responsabilitate și a mediocrității. Am uitat sa fim cuvioși, am uitat sa dăruim și să ne dăruim.

Așadar, dragii mei dragi, din dragoste și din durere v-am spus toate acestea. Să nu considerați că v-am certat. Am tras un semnal de alarmă, fiindcă lucrurile au mers prea departe. Ne pierdem neamul, ne pierdem țara. Ne pierdem individualitatea noastră și demnitatea noastră ca neam. Noi preoții avem datoria sa vă spunem aceste lucruri. Dar ce este de făcut? Să ne întoarcem la adevăratele valori, la cele spirituale, să ne întoarcem la pildele înaintașilor noștri și vom ști cum să trăim și ce vom face în viitor. Să ne întoarcem la valorile creștine și la Dumnezeu. Să trăim în Dumnezeu și cu Dumnezeu. Să participăm la propășirea valorilor acestui neam și să-i învățăm pe copiii noștri adevăratele valori și cum să trăiască frumos, așa cum o făceau bunicii noștri. Să facem cinste numelui de român atât aici în țară, cât și peste hotare. Să nu uităm că este o datorie sfântă a ne iubi țara, neamul și pe Dumnezeu, o datorie de împlinit, prin chemarea noastră înaltă la mântuire. Să nu ne uităm rădăcinile și să purcedem fără întârziere la această înaltă și sfântă lucrare. Să luăm ce este bun din lume și nu ce este rău și păgubitor. Să facem cunoscută și altora dreapta credință, ortodoxia, atât de adâncă și de frumoasă, neprețuită. Să fim exemple atât în țară cât și peste hotare de muncă, cuvioșie, cumințenie, smerenie, inteligență, seriozitate și demnitate, de patriotism, de dragoste, de răbdare și de rugăciune. Să fim plini de virtuți , asa cum a fost românul dintotdeauna.Numai așa vom atinge țelul nostru, chemarea noastră providențială la mântuire și nu punând preț pe valorile materiale atât de deșarte și de vremelnice. Căci întâi virtuțile ne sunt averea noastră și după aceea cele materiale.

Popor român trezește-te până nu este prea târziu! Redevino ceea ce ai fost odinioară! Intoarce-te la origini, la ceea ce cu adevărat este esențial, la lucrurile care cu adevărat contează! Redevino erou, martir, pentru că merită să trăiești și să mori pentru bine, frumos și Dumnezeu!

„Hai români din moarte înviați!” cum spunea Grigore Vieru. Să ne facem vrednici de aceeași cinstire cu înaintașii noștri. Să arătăm și altora valorile noastre adevărate, să arătăm și altora pe adevăratul român, ființa cerească. Să arătăm și altora Omul Frumos al lui Dan Puric, omul îndumnezeit. Să arătăm și altora o țară binecuvântată de Dumnezeu. Să arătăm și altora că singura noastră avuție este Dumnezeu și dreapta credință și limba strămoșească, mare comoară și oglindă a spiritualității acestui popor. Să ne îndeplinim rolul nostru providențial, de exemplu de trăire și simțire duhovnicească pentru celelalte popoare, chemarea noastră înaltă spre patria cerească și nu spre cele stricăcioase și de nimic. Să ne ocupăm , prin faptă și cuvânt, locul in istoria mântuirii neamurilor. Să dovedim lumii ceea ce cu adevărat suntem și ceea ce contează cu adevărat, să fim continuatori ai jertfei înaintașilor noștri. Căci acest pământ a fost binecuvântat de Dumnezeu și sfințit cu sângele moșilor și strămoșilor noștri. Aceasta este adevărata chemare a noastră, la care suntem chemați de bunul și mult iubitorul de oameni Dumnezeu. Aceasta este chemarea noastră spre Înviere, spre mântuire. “Doamne dă-i tărie,/ unei mâini să scrie/ Biblia latinului Ardeal!!!!” Și pe finalul finalului aș reda câteva dumnezeiești slove ale lui Vieru, poetul divin ce a plecat dintre noi: Pentru Ea la Putna clopot bate/Pentru Ea mi-e teama de păcate/…Pentru Ea mai văruim pereții/Pentru ea mai sunt răniți poeții/Dumnezeu prima oară/Cînd a plâns printre astri/El a plâns peste țară/ Cu lacrima limbii noastre! Și încheiem cu marele Al. Mateevici care ne ceartă aspru pentru indolența și nepăsarea noastră:

……………………………

“Limba noastră -i limbă sfântă

Limba vechilor cazanii

Care-o plâng și care-o cântă

Pe la vatra lor țăranii.

Înviați -vă dar graiul

Ruginit de multă vreme

Ștergeți slinul, mucegaiul

Al uitării -n care geme.”

Cu toată dragostea pentru toți oamenii,

Pr.Andrei