Însemnare de Ioana DOBRESCU
Comemorarea lui Ion Moța și Vasile Marin. Cu lumina în mâini și durerea în suflete… Deși ar trebui să fie bucurie, întâlnirea cu ei în duh. Dar fi-vom oare vrednici, vreodată, de a ne înfățișa martirilor noștri?
Testamentul lui Ionel Moța le poate părea multora o nebunie. Noi ne rugăm pentru sufletele martirilor, eroilor, modelelor noastre cerești, sau ei sunt cei care se roagă pentru noi, pentru Învierea neamului românesc prin fiecare fiu al lui care va înțelege necesitatea Jertfei?
Așa cum spune legământul ce s-a citit, poate nu întâmplător, în fața portretelor celor doi veșnic tineri, Jertfa nu are nimic de a face cu comoditățile acestei lumi… Cu ignoranța și nepăsarea cu care ne obișnuiește încet, dar sigur cel care stăpânește, prin răutate și păcat această lume…
Cu ani în urmă, biserica unde Căpitanul ridica în 1937 acest jurământ, în fața sicrielor martirilor, era plină de ultimii mărturisitori de aici. Azi, 13 ianuarie 2024, suflete curate încă s-au întâlnit în duh cu toți aceștia. Nu ne putem întreba: „Unde sunt cei ce nu mai sunt?”… Pentru că Ei sunt vii, candele aprinse pe Cerul Grădinii Maicii Domnului.
Noi, cei rămași aici putem însă rata Învierea, ocolind Golgota și omorându-ne sufletul pentru plăcerile trecătoare ale acestei lumi. N-avem decât o șansă, să reușim să trăim bucuria Jertfei, așa cum ne-au învățat ei.
Poate vom părea unora nebuni… Dar nu degeaba spunea Moța: pregătiți-vă căci „se apropie stăpânirea strigoilor, cumplită…”
