“Niciodata n-am putut uita privirea Sfantului Ioan de la Schitul Prodromu! Tristete si mahnire are-n ochi, dar nici mânia parca nu-i este straina…
Grecii spun ca initial nu a fost pictat astfel si ca Sfantul s-ar fi incruntat pe la 1821, dupa represaliile turcilor asupra eteristilor. Care eteristi s-ar fi ascuns si pe la schitul romanesc, iar cand osmanii au intrat in paraclis, au si inceput sa traga inspre altar, de frica sa nu fie vreun grec acuns dupa iconostas. Atunci s-ar fi incruntat Sfantul Ioan Inaintemergatorul si si-ar fi modificat si cautatura, fiindca el se afla in stanga altarului, iar turcii care l-au suparat intrasera pe usa ce se deschidea la mijlocul laturii de apus. Si exista marturii ale batranilor de la Marea Lavra care spun ca le-ar fi intors turcilor si gloantele trase, incat cei scapati de moarte au luat-o la sanatoasa, lasand si schitul in buna pace.
Totdeauna cand am intrat in paraclis amsimtit ca ma vede! N-am putut scapa de senzatia asta nici macar atunci cand intram cu mai multi inchinatori si speram ca va fi mai bland cu pacatele mele. Si cu toate acestea, niciodata nu pot sa ajung in Prodromu si sa nu ma inchin lui! Il simt acolo, viu, in dreapta schitului, in micul paraclis, ca un batran strajer ce ocroteste monahii prodromiti de sute de ani!
Mi-e si mai mare frica de el – pentru multimea pacatelor mele – dar mi-e si tare drag… Cel mai mare om nascut vreodata din femeie! Sa spuna Insusi Dumnezeu asa ceva despre tine! Oare de ce sa mai spun eu altceva?…”
George Crasnean
Sursă: Lumea credinţei nr. 66/ianuarie 2009 via Sf.Munte Athos
