EI AU FURAT REVOLUȚIA. „Așa să ne-ajute Dumnezeu”, eliminat de Saul Brukner (alias Silviu Brucan) din primul comunicat al noii conduceri din decembrie 1989

0 1.000

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, grupul din jurul lui Ion Iliescu se deplasează la Televiziunea Română unde se va finaliza programul politic al celor cărora generalul Victor Atanasie Stănculescu le oferise puterea. 

„Textul citit pe postul Televiziunii de Ion Iliescu în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 este considerat documentul principal, fundamental al revoluției. El a identificat noua putere instalată în România și, fiind învingătoare, a legitimat-o provizoriu până la alegerile din 20 mai 1990. Goethe spunea: «Cel care surprinde cel mai bine momentul, este cel care învinge». Textul citit de Ion Iliescu la Televiziune în noaptea de 22 decembrie 1989 a fost programul îndelung căutat de numeroasele nuclee revoluționare care se formaseră în ziua de 22 decembrie și a reprezentat improvizația suficient de satisfăcătoare pentru a i se da girul documentului programatic așteptat. În ciuda aparențelor de unitate, programul CFSN a fost un document constituit din bucăți – trei la număr – având mai mulți autori”, afirmă istoricul Alex Mihai Stoenescu, în „Istoria loviturilor de stat din România”, vol 4, partea a doua.

Programul îl copia pe cel scris de Dumitru Mazilu și care fusese citit în 22 decembrie în balconul Comitetului Central.

Silviu Brucan rememorează: „Am înlocuit în text «Forumul Cetățenesc Național» cu Frontul Salvării Naționale. La punctul 5 privitor la agricultură, am scris: «sprijinirea micii producții țărănești și oprirea distrugerii satelor», la punctul 8 am înlocuit cuvintele care mi s-au părut prea tehnice cu fraza: «în acest scop vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petrolifere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură și lumină ale oamenilor», iar la punctul 9, privitor la politica externă, am adăugat: «integrându-se în procesul de constituire a unei Europe unite, casa comună a tuturor statelor europene. Vom respecta angajamentele internaționale ale României, în primul rând cele privitoare la Tratatul de la Varșovia» (programul KGB enunțat de Mihail Gorbaciov și transformat în actuala Uniune Europeană – n.n.). În sfârșit, am șters «Așa să ne ajute Dumnezeu», deoarece ne adresam întregii populații a țării și nu numai creștinilor.”

Eliminarea pasajului „Așa să ne ajute Dumnezeu” era pe fond „expresia ateismului lui Silviu Brucan”, scrie istoricul Alex Mihai Stoenescu. Practic a însemanat primul semn al „corectitudinii politice” de azi, în fond expresia aceluiași bolșevism anticreștin îmbrățișat de agentul KGB Silviu Brucan.

Iată intervenția lui Iliescu, urmată de transmisia de la TVR, televiziune publică care s-a gândit să facă economie la bandă pe net și a dat pe YouTube doar un fragment din momentul istoric transcris mai jos:

Ion Iliescu: „Cetateni si cetatene, 

Traim un moment istoric. Clanul Ceausescu, care a dus tara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu totii stim si recunoastem ca victoria de care se bucura intreaga tara este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate nationalitatile si, in primul rind, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu pretul singelui, sentimentul demnitatii nationale.

Un merit deosebit il au cei care ani de zile si-au pus in pericol si viata, protestind impotriva tiraniei.

Se deschide o pagina noua in viata politica si economica a Romaniei.

In acest moment de rascruce am hotarit sa ne constituim in Frontul Salvarii Nationale, care se sprijina pe armata romana si care grupeaza toate fortele sanatoase ale tarii, fara deosebire de nationalitate, toate organizatiile si gruparile care s-au ridicat cu curaj in apararea libertatii si demnitatii in anii tiraniei totalitare.

Scopul Frontului Salvarii Nationale este instaurarea democratiei, libertatii si demnitatii poporului roman.

Din acest moment se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si institutiile sale isi inceteaza activitatea, intreaga putere in stat este preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordoneaza intreaga activitate a armatei si a unitatilor Ministerului de Interne. Toate ministerele si organele centrale in actuala lor structura isi vor continua activitatea normala, subordonindu-se Frontului Salvarii Nationale, pentru a asigura desfasurarea normala a intregii vieti economice si sociale.

In teritoriu se vor constitui consilii judetene, municipale, orasenesti si comunale ale Frontului Salvarii Nationale ca organe ale puterii locale.

Militia este chemata ca, impreuna cu comitetele cetatenesti, sa asigure ordinea publica.

Aceste organe vor lua toate masurile necesare pentru asigurarea aprovizionarii populatiei cu alimente, cu energie electrica, cu caldura si apa, pentru asigurarea transportului, a asistentei medicale si a intregii retele comerciale. 

Ca program, frontul propune urmatoarele:

1. Abandonarea rolului conducator al unui singur partid si statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernamint.
2. Organizarea de alegeri libere in cursul lunii aprilie.
3. Separarea puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca in stat si alegerea tuturor conducatorilor politici pentru unu sau, cel mult, doua mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viata.
Consiliul Frontului Salvarii Nationale propune ca tara sa se numeasca in viitor Romania.
Un comitet de redactare a noii Constitutii va incepe sa functioneze imediat.

4. Restructurarea intregii economii nationale pe baza criteriilor rentabilitatii si eficientei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economica centralizata si promovarea liberei initiative si a competentei in conducerea tuturor sectoarelor economice.
5. Restructurarea agriculturii si sprijinirea micii productii taranesti. Oprirea distrugerii satelor.
6. Reorganizarea invatamintului romanesc potrivit cerintelor contemporane. Reasezarea structurilor invatamintului pe baze democrate si umaniste.
Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atitea daune poporului roman si promovarea adevaratelor valori ale umanitatii. Eliminarea minciunii si a imposturii si statuarea unor criterii de competenta si justitie in toate domeniile de activitate. Asezarea pe baze noi a dezvoltarii culturii nationale.
Trecerea presei, radioului, televiziunii din miinile unei familii despotice in miinile poporului.
7. Respectarea drepturilor si libertatilor minoritatilor nationale si asigurarea deplinei lor egalitati in drepturi cu romanii.

8. Organizarea intregului comert al tarii, pornind de la cerintele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populatiei Romaniei. In acest scop, vom pune capat exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordind prioritate satisfacerii nevoilor de caldura si lumina ale oamenilor.
9. intreaga politica externa a tarii sa serveasca promovarii bunei vecinatati, prieteniei si pacii in lume, integrindu-se in procesul de construire a unei Europe unite, casa comuna a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internationale ale Romaniei si, in primul rind, cele privitoare la Tratatul de la Varsovia.
10. Promovarea unei politici interne si externe subordonate nevoilor si intereselor dezvoltarii fiintei umane, respectului deplin al drepturilor si libertatilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare libera.
Constituindu-ne in acest front, sintem ferm hotariti sa facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civila in Romania, garantind triumful democratiei, libertatii si demnitatii tuturor locuitorilor tarii.”

Aici urma „Așa să ne ajute Dumnezeu!”, urare eliminată de Brucan și Iliescu. 

In mod provizoriu, in componenta consiliului FSN au intrat urmatorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dumitru Mazilu, Dan Desliu, general Stefan Guse, general Victor Stanculescu, Aurel-Dragos Munteanu, Corneliu Manescu, Alexandru Birladeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Martian, capitan Lupoiu Mihail, general Voinea, capitan de rangul I Dumitrescu Emil, Neacsa Vasile, Ciontu Cristina, Baciu Marian, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Negritiu Paul, Manole Gheorghe, Cazimir Ionescu, Adrian Sirbu, Cirjan Constantin, Domokos Geza, Magdalena Ionescu, Marian Mierla, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Bucurescu Valeriu, Ion Iliescu.

sursa: ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php