Actorul Cristian Iacob, mărturisire de credință: Tortura este la fel de dură ca în vremea primilor mucenici, dar mult mai rafinată, cel puțin în partea europeană. Jertfa este una de rezistență în fața unor aberații ridicate la rang de firesc sau de libertate

Actorul Cristian Iacob spune că, în zilele noastre, tortura este la fel de dură precum în vremea primilor mucenici, însă mult mai rafinată, astfel încât jertfa este una de rezistență, de neclintire în convingeri. Într-un interviu pentru „Ziarul Lumina”, Cristian Iacob a făcut o mărturisire de creștin asumat, discutând despre provocările cu care se confruntă oamenii astăzi, dar și despre adevăratele motive pentru care merită și trebuie să zâmbim de Crăciun.

Întrebat fiind despre jertfa din zilele noastre și dacă mai există motivație pentru sacrificiu, Cristian Iacob a răspuns:

„Cred, iar aceste convingeri s-au format după discuții cu oameni cu mult mai îndreptățiți decât mine să emită lucruri importante, că jertfa a devenit de altă natură acum. Acum, în zilele noastre, martiriul, mucenicia au căpătat alte forme, deși dârzenia celor care o simt pe propria lor existență și o fac literalmente este la fel de neînfrântă, la fel ca a primilor mucenici. Acum tortura este la fel de dură, dar mult mai rafinată, cel puțin în partea europeană. Războiul cu răul este în convingeri, în creier, în acceptarea unor toleranțe ridicole, a unor aberații ridicate la rang de firesc sau de libertate. Jertfa este una de rezistență, de neclintire în convingeri.

Acum e un bufet suedez de principii, de scuze, de îndreptățiri ale ticăloșiei, orice secătură are un întreg arsenal de legitimități ca să justifice un act inuman.

Dar mie îmi place „Ce este da, să fie da, iar ce este nu, să fie nu!”. Aparent brutal, dar singura cale. Și atunci nici măcar jertfa nu se mai numește jertfă, ci bucurie. Așa sunt creș­tinii, mai „săraci cu duhul”. ­Merită? Da, merită. Hristos nu se dă după cum bate vântul. Pentru că El îngăduie vântului să bată. Probabil ca să vadă cine rămâne în picioare chiar cu prețul prăbușirii. E o vreme a mărturisirii, oricât de înspăimântătoare pare a fi”.

Cristian Iacob a explicat că toleranța fără discernământ este greșită.

„Căldiceala. Toleranța fără creier. Cufundarea ființei umane în noroiul călduț, comod, puturos, dar „tolerant”. Adică vezi că s-a suit scroafa-n copac și se dă privighetoare. Grohăie. Și tu, căldicelule, zici: „Hai, mă, s-a chinuit săraca să ajungă până acolo, biata de ea. Să nu-i rănim efortul, hai să-i zicem, fraților, că ciripește, nu grohăie, oameni buni, nu fiți răi, să fim toleranți!” Ce frumos… Ce creștinește, ce responsabil și ce tolerant! Asta detest. Prostia, orbirea și falsa evlavie, fățărnicia”, a spus Cristian Iacob.

Cinci motive ca să zâmbim de Crăciun

„O să încep cu cele cinci motive ale Crăciunului. Primul este Nașterea Mântuitorului, certitudinea că existența noastră în această formă, pe această lume, nu este degeaba. Întruparea Lui Dumnezeu este cheia de boltă pentru întreaga noastră semni­ficație. De vreme ce era singurul mijloc prin a ne putea trezi din prostia noastră, spre a evolua dincolo de stomac și de cele ale trupului, Însuși Dumnezeu a venit luând coaja omenească.

A acceptat să poarte sărmana noastră alcătuire, atât de bine dăltuită la început și atât de șubrezită între timp. Hristos, cu ambele firi într-una: omul și Dumnezeul.

Este fericirea întâlnirii cu Dumnezeu. Cu Pruncul. Cei care au copii recunosc bucuria, emoția primei întâlniri cu copilul lor. Dostoievski spunea că în preajma copiilor sufletul se vindecă. Înmulțiți aceasta cu un infinit și atunci obținem… ce-ar fi să spunem… „cinci motive”, „cinci pâini”. Hristos S-a Născut! Hristos A ­Înviat! În fiecare zi, la fiecare Sfântă Liturghie, în mii de Biserici. Acesta este ­Adevărul. Iertați-mă”, a spus actorul Cristian Iacob.

via RostOnline