10.001 de Constantin NOICA. La 36 ani de la plecarea în VEŞNICIE a filozofului ROMÂN

Legiunea surprinde. Prevestitorii de rele – politicieni, oameni de afaceri, înțelepții de profesie sau înstrăinații pur și simplu – vesteau, parcă, un alt soi de început. Oamenii cumsecade, nădăjduind în gesturi teatrale din partea Legiunii, ne vesteau și ei un alt început. Și unii și alții se pot mira astăzi. Îi asigurăm că au să se mire și mâine. E în destinul organismelor vii să te nedumerească. O mașină nu te surprinde. Un partid politic mort nu te surprinde. Închipuiți-vă că ar fi guvernat liberalii: cine n-ar fi știut dinainte totul, chiar – sau mai ales – afacerile ce se vor întreprinde?

Căpitanul surprindea. A fost una din cele mai mari victorii asupra adversarilor săi – care nu erau nici puțini, nici proști – de a face exact lucrul la care nu se așteptau. Cine ar fi crezut că, după alegerile din 1937, Legiunea nu va da lupta? Căpitanul n-a grăbit -o. Simțea, poate, că – în România aceasta care înțelege cu întârziere – lumea păstrează un rest de încredere în ceilalți și o rezervă față de Legiune. A trebuit ca ceilalți, cu Rege cu tot, să le arate până la capăt ce pot și ce nu pot. A trebuit ca Legiunea să le arate că poate îndura totul. Una din atitudinile cele mai surprinzătoare adoptate de Căpitan a fost cea folosită în lupta electorală. Propaganda se face de obicei în județele unde te simți slab. Căpitanul o făcea mai ales în județele unde Legiunea era tare. De ce? Pentru că puterea iradiază. Și cu cât o adâncești mai mult, cu atât iradiază mai bine. Victoria nu se cucerește în suprafață. Ci în adâncime.

Dacă lumea românească ar cunoaște mai bine Mișcarea Legionară, dacă ar citi cărțile căpeteniilor, circulările din trecut și mai ales acea extraordinară Cărticică a Șefului de Cuib, ar înțelege mai mult din ce se întâmplă azi. S-ar mira încă, uneori. Dar ar sfârși prin a înțelege.

Aproape toată lumea se întreabă: ce face Mișcarea Legionară in cutare problemă? Ce program are pentru cutare sector? Cum va reforma Academia Română? Dar ce are Legiunea cu Academia Română? O miscare izvorâtă din străfundurile românești curge în albia ei. Dacă apele se vor umfla – și vor trebui până la urmă să se umfle – atunci ele se vor revărsa peste întreaga întindere a vieții publice. Până atunci ele își vor adânci propria lor albie. O mișcare vie nu se anemiază răspândindu-și peste tot puterea creatoare. Ci făcând mai creator aceea ce s-a dovedit odată viu. Așa cum, în acțiunea electorală, Căpitanul întărea aceea ce era tare, așa trebuie să se aștepte oricine să faca și pe viitor Legiunea.

Unde a reușit ea până acum? În crearea altui tip de om. Ce e firesc să întreprindă acum, când are mijloacele legale s-o facă? Să adâncească și apoi să extindă, potrivit cu mijloacele ce-i stau la îndemână, tipul de om creat. Dar, oricât de fierbinte ar fi gândul conducătorilor de a vedea toată România legionarizată, aceasta nu se poate întâmpla de la o zi la alta. Iar pentru că înăuntrul Legiunii educația s-a făcut prin elite, lumea românească urmează a fi și ea transformată prin influența elitelor legionare existente sau în curs de constituire înăuntrul ei.

Și mă gândesc la aceea, fără seamăn în viața noastră publică, școală de elite, care trebuia sa fie și probabil va fi Corpul Moța-Marin. Elitele care urmează a se ridica înăuntrul ei vor trebui să fie atât de pure, încât Căpitanul a ordonat ca numărul membrilor să nu treacă de 10.000. „Să trăiești după tipul de viață și să mori după tipul de moarte al lui Moța”. Cum ar putea fi mai mult de zece mii de oameni din aceștia?

Dar știți ceva? Să visăm că lucrul e cu putință. Să lucrăm fiecare dintre noi, ca si cum lucrul ar fi cu putință. Și să ne închipuim al zece mii unulea, într-o țară unde Cel mai bun dintre noi a nădăjduit să numere doar zece mii.

de Constantin NOICA

Buna Vestire, Anul V, Seria II, 1940

via Miscarea.net