Acum 3 ani, de praznicul Intrarea Maicii Domnului în Biserică a plecat dintre noi, după 96 de ani pământeni, Constantin (Tache) Rodas – omul care a învins ateismul comunist. Și ce ani pământeni! Grei… Aproape imposibili! Plini de umilințe, chinuri, torturi, foamete, frig și nedreptate, dar plini de semeție pe calea martiriului și a credinței nestrămutate în Dumnezeu. Un rugător neîncetat pentru noi toți și un ascet desăvârșit al încarceraților, în căutarea apelor înalte ale jertfei de sine, urmând lui Hristos neclintit.
Încă din copilărie a pornit pe această cale. A fost arestat pe 13 noiembrie 1942 de la Liceul Comercial din Ploiești unde învăța și condamnat de Tribunalul Curții Marțiale Ploiești, prin sentința penală nr. 4269 din 12.03.1943, după cinci luni de arest. Motivul: apartenența la Frățiile de Cruce.
Astfel își începea periplul penitenciar Tache Rodas. Închis mai întâi la Penitenciarul din Ploiești, de pe strada Rudului, apoi mutat la Târgșor – „închisoarea îngerilor”, cum era supranumită. O închisoare destinată cu precădere detenției copiilor.
Până în anul 1964, anul eliberării definitive, a străbătut calvarul temnițelor comuniste (cu scurte perioade de libertate), la Jilava, Canal (Poarta Albă, Peninsula – Valea Neagră), Mărgineni, Brașov, Ploiești, Târgșor, Slobozia, Pitești, Gherla, Aiud, adunând peste 17 ani de detenție grea și muncă silnică, în urma a 3 condamnări și 4 arestări.
Ca sprijin grabnic în lungii ani de suplicii, așa cum mărturisea adesea, a avut-o pe Maica Domnului: Deplina lui Apărătoare. Bunăoară, la Canal, când suferea de foame, rugându-se neîncetat la Ea, a primit o bucată de pâine în cap. Nimeni nu se afla în împrejurimi și nu ar fi putut să știe că el se afla acolo, într-un loc ferit dintre barăcile deținuților.
Nu de puține ori mărturisea cum l-a ajutat Maica Domnului în timpul torturilor insuportabile de la Pitești și Gherla conduse de Eugen Țurcanu. Sau atunci când era uitat în zarca Aiudului, în frig, întuneric și fără hrană, zeci și sute de zile. Pentru orice om înzdrăvenit fizic, performanțele rezistenței unora ca Tache Rodas în astfel de condiții, par imposibile. Însă prin rugăciunile arzătoare la Dumnezeu și Maica Domnului, bădia Tache triumfa pas cu pas asupra răului. Nu se ruga mereu la fel. De pildă, în timpul schingiuirilor, rugăciunile erau scurte, simple, imediate: „Dumnezeule, Dumnezeule, Maică Preacurată, ajutați-mă! Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă să trec și peste această grea încercare. Simțeam cum puterile mă părăsesc și strigam la Dumnezeu cu disperare: Ajută-mă, Doamne, și ține-mă sănătos, să nu-mi pierd mințile asemeni roboților care mă torturează”.
Alteori, în lungile perioade de zarcă de la Aiud, ținea o adevărată rânduială religioasă împreună cu ceilalți deținuți: „La masă ni se servea ciorbă. Care de fapt era apă chioară. Unu’ din bucătari era tot din Ploiești, ști și mi-a spus că la bucătărie i se spunea să mai pună în hârdăul cu ciorbă pentru cei de la zarcă, încă două găleți cu apă. Domne, mie oricum nu-mi era foame. Acolo, aveai program. De exemplu, Paraclisul Maicii Domnului îl știam pe dinafară”. Tot acolo învăța de la cei mai buni profesori universitari și academicieni, închiși și ei de regimul ateu.
După eliberarea din 31 iulie 1964, viața lui Tache Rodas nu a fost una mai ușoară. Urmăririle, supravegherile, intimidările, supunerile frecvente la interogatorii și descurajările venite din partea Securității au continuat. La fiecare loc de muncă era urmărit de „colegi”, iar ofițerii de Securitate nu s-au ferit chiar să intervină la directorul întreprinderii unde lucra pentru a fi dat afară, după primele două săptămâni de la angajare. Un fapt recunoscut de chiar director în fața bădiei.
Informatorii din jurul său, deveniseră deja în anii ’80 extrem de numeroși, iar ultima Notă informativă aflată în stufosul său dosar informativ (4 volume), este datată 30 noiembrie 1989. Dar să nu vă imaginați că după ’89 viața sa s-a schimbat reparator, așa cum ar fi fost normal, ci din contră. A continuat să înfrunte un sistem neo-comunist impasibil la suferințele și nedreptățile îndurate în anii de temniță, răspunzându-i-se cu alte nedreptăți. Dovadă stă replica primită în anul 2000 de la Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă: „Vă facem cunoscut că memoriul dumneavoastră a fost înregistrat la Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, sub nr. de mai sus și că, datorită volumului deosebit de mare de cereri, va fi soluționat în funcție de operativitatea cu care vom primi de la dumneavoastră și de la instituțiile abilitate, toate actele necesare susținerilor invocate. Pentru analizarea cererii dumneavoastră, vă rugăm să ne transmiteți, în original sau copii legalizate ori certificate de instituția care le-a eliberat, actele cu care înțelegeți să vă dovediți susținerile, respectiv, sentința penală nr. 4269 din 12.03.1943, pronunțată de Tribunalul Curții Marțiale Ploiești, sentința penală nr. 835 din 21.11.1949, a Tribunalului Militar Brașov precum și decizia penală nr. 3 din 16.01.1060, a Tribunalului Militar a Regiunii a II-a Militare București, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului României nr. 148/2000, prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, constituită în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 214/1999.
Astăzi, trupul neînvinsului Tache Rodas se odihnește înhumat alături de al soției sale Matilda. Uniți prin două cruci simbolic atingându-se, pe piscul înalt al Aiudului; realizate prin grija obștii și a starețului așezământului, protos. Gavriil Vărvăruc. Adumbriți totodată de amețitorul monument al martirilor temnițelor comuniste; la mânăstirea lor de suflet – „Înălțarea Sfintei Cruci”. Acolo de unde au și plecat spre cerurile veșniciei, aproape de Lumina Lumii și de Maica Domnului – grabnica ajutătoare a celor prigoniți.
de Laurențiu Cosmoiu R3Media
