Facem rău, fără să ne dăm seama, rănim, fără să vrem, jignim, doar pentru a necăji, certăm, doar pentru a ne face hatârul, ne răzbunăm doar din orgoliu. Facem multe în viața aceasta, lungă sau scurtă.
Este mult mai ușor să faci rău decât mult bine. Uneori vrem să facem bine, dar ne iese rău, dăm greș, o facem lată. Binele este delicat, binele nu este la îndemâna oricui, îl vrem în viața noastră, dar greu îl dăruim și altora.
Nu-i așa că nu este ușor? Nu-i așa că binele necesită mai multă gândire? Răul îl facem la impuls, rapid, bătând din palme. Însă când vrem să facem un bine, ne gândim de 100 de ori, dacă se merită, dacă este cum trebuie, dacă este cea mai bună decizie, dacă omul acela este vrednic de binele pe care vrem să îl oferim. Sincer, ar trebui să facem invers, să ne gândim de 1000 de ori când facem un rău, iar binele să-l facem fără să clipim. Până la urmă n-avem nevoie de recunoștința nimănui, n-avem nevoie să ne mulțumească nimeni, n-avem nevoie să facem din asta o mare faptă. Binele îl facem pentru noi, pentru sufletul nostru, pentru liniștea noastră, pentru conștiința noastră. Facem un bine pentru că așa simțim, pentru că inima noastră cere și vrea să fie darnică, nu pentru alții, nu pentru recunoștință. Faceți bine, bine veți găsi, Dumnezeu vă va răsplăti, nimic altceva nu trebuie să conteze!
O zi binecuvântată vă doresc, dragii mei, cu sănătate și bucurii dimpreună cu cei dragi! Fiți binecuvântați și fericiți cu Dumnezeu de mână!
Un monah anonim
