Memoria lunii. Noiembrie, 1949. Sunt executați de Securitate liderii grupului de rezistență armată „Cruce și Spadă”

Noiembrie 1949. Penitenciarul din Cluj. Securitatea scoate din celulele nr. 52-56 pe profesorul Gheorghe Gheorghiu, pe ofiţerul Aurel Potra, pe farmacistul Nicolae Pituru şi pe profesorul Gavrilă Forţu. Încătușați, aceștia sunt urcați într-o dubă și duși într-un loc pustiu de pe raza localității Zam-Sâncrai, lângă Huedin, unde sunt executați, deși nu erau condamnați la moarte.

Cei patru făceau parte din grupul de rezistență armată anticomunistă “Cruce și Spadă”. Organizația fusese constituită în n anul 1948, la inițiativa profesorului Gheorghe Gheorghiu-Mărăşeşti, căruia i se alăturaseră Ştefan Giurcoi şi Gavrilă Forţu. Vechi legionari, aceștia au considerat că este necesară o organizație locală de rezistență mai combativă decât mișcarea legionară, aflată în impas ca urmare a masivelor arestări operate de Siguranța comunistă.

În luna mai 1948 organizeazã la Bucuresti, împreunã cu Gavrilã Fortu, echipa Cruce si Spadã, din care mai fac parte Alexandru Covaci, Traian Mereut, Nicolae Negoitã, Mircea Oprescu, Nicu Boiangiu, Nicolae Pituru, Aurel Ciurcel, Ionel Iordan, Traian Pasca, Ion Torcea, pe care o doteazã cu armament usor, articole de sport, sapirograf. Tipãreste manifeste pe care le distribuie în Bucuresti si tine o sedintã festivã de constituire în 13 septembrie 1948. În acelasi timp, fiind salariat al Coloniei de copii din Moeciu, jud. Brasov, împreunã cu Ionel Iordan începe construirea unei cabane în zonã, nefinalizatã, însã. Gruparea s-a lărgit, procurând armament, muniţie şi echipament pentru lupta în munţi. În octombrie 1948, Gheorghiu se stabileşte în comuna Săcuieu, judeţul Cluj, recrutând prin intermediul lui Traian Mereu, pe locotenentul deblocat Aurel Potra din această localitate. Tot în octombrie 1948, echipa din Bucuresti continuã pregãtirile pentru campania de primãvarã 1949, iar prin Torcea încearcã organizarea de echipe similare în Pascani si Ruginoasa; scoate noi manifeste; stabileste un curier: Traian Pasca; recruteazã noi membri: Muresan si Barbu. Totodatã obtine sprijinul unui cãpitan din Marele Stat Major din Ministerul Apãrãrii Nationale si al lui Nicolae Florea, pentru contact cu Ambasada SUA, ambele legãturi nefructificate însã. Cu ajutorul unui șapirograf, s-au multiplicat și răspândit noi manifeste adresate românilor din Munții Apuseni.

După o recunoaștere prealabilă, pe 14 octombrie 1948, grupul avea să ocupe magazia Romcereal din Zam-Sâncrai, imobilizând paznicii și incendiind clădirile. A urmat o tentativă nereușită de aruncare în aer a fabricii de cherestea din Poeni-Cluj. Iarna și-au petrecut-o în București, revenind în zonă în martie 1949, construind un adăpost sub formă de bordei și pregătind atacarea fabricii Poeni, căilor ferate, activiștilor de partid și posturilor de Miliție din zonă.

Pe 9 martie 1949, la punctul Tufele Morlaca, de lângã vârful Nagãu, are loc o adunare generalã la care participã Gheorghiu, Potra, Fortu, Torcea, Pituru, Pasca, Panican, Cordan, Vuscan, Pãscãlãu, Matias și altii. Sunt distribuite cruciulițe sfințite de bronz și se depune jurãmântul de credință pe drapelul grupului, stabilindu-se planul acțiunilor viitoare și strategia temporizării operațiunilor în așteptarea izbucnirii războiului dintre americani și Uniunea Sovietică.

Securitatea era obținuse însă informații și, în noaptea de 11 spre 12 aprilie 1949, în gara Huedin, trupele Securității organizează capturarea unui grup de membri. Este împuşcat Torcea, iar alți patru militanți sunt arestați. Vor urma alte arestări, iar la 23 septembrie 1949 a avut loc procesul a 22 dintre partizani, aceștia fiind condamnați la pedepse variind între 10 şi 25 de ani. Au fost 22 de inculpaţi. Deși nu fuseseră condamnați la moarte, conform unei practici larg utilizate de Securitate în acei ani, într-o noapte de noiembrie a anului 1949, liderii grupării, Gheorghe Gheorghiu, Aurel Potra, Nicolae Pituru și Gavrilă Forțu sunt ridicați din celulele lor din închisoarea de la Cluj, fiind transportați la Zam-Sâncrai.

Practica execuțiilor sumare, cărora le-au căzut victime oameni care nu erau condamnați la moarte, a fost una foarte mult folosită de Securitate în perioada 1940 și primii ani de după 1950. Istoricul Marius Oprea a avansat cifra aproximativă de 10.000 de persoane executate în acest fel, fără condamnări, aceștia provenind în special din rândul unor partizani condamnați și aflați în detenție ori în perioada anchetei, a unor localnici rude cu partizanii ori a unor țărani, de obicei înstăriți, care refuzau să accepte colectivizarea pământului, ori care participaseră la răscoale locale împotriva organelor comuniste.