În cazul în care nu ați observat, vremurile s-au schimbat și, cumva, aceia care țineau de rânduielile unei societăți tradiționale au devenit parte din contracultură. Cum tradiționaliștii nu știu exact cu ce se mănâncă acest lucru, e nevoie de câteva lecții pentru a ști cum să trăiești sub această etichetă.
Una din lecții este despre cum să practici nesupunerea civică.
Dacă sunteți ca mine, conceptul de „nesupunere civică” vă aduce în minte imagini cu hipioți care ard steagul și cer ca lumea să facă dragoste nu război. Dar într-o lume în care susul înseamnă jos și binele înseamnă rău, nesupunerea civică nu mai înseamnă să ieși în stradă și să te legi de un stâlp.
În fapt, cea mai înaltă formă de nesupunere civică pe care noi, ca membri ai noii mișcări contraculturale, o putem face este în casele noastre, educându-ne propriile familii.
Scriitorul Neil Postman și-a dat seama în urmă cu aproape un sfert de secol cât de contraculturală a deveni ideea de a crește o familie tradițională, nucleară. „Dacă părinții doresc să le ofere copiilor lor o copilărie autentică, trebuie să se gândească la creșterea copiilor ca la un act de revoltă contra culturii”, scria el. Având în vedere acest scop, el a oferit câteva sfaturi simple prin care părinții pot începe această revoluție.
Primul dintre ele este de a nu divorța. A rămâne în căsătorie este „o insultă la adresa duhului unei culturi a risipei în care continuitatea nu are aproape nicio valoare”, scrie Postman.
Astăzi, privim de sus rolul pe care îl are mariajul în creșterea unei familii puternice, mulți părinți alegând să divorțeze sau să nu se căsătorească de fel, deoarece preferă să-și caute o fericire iluzorie pentru ei, decât să fixeze niște baze solide pentru copii lor. După cum îmi mărturisea recent un prieten, nu e de mirare că avem în zilele noastre o criză a identității, cu fete care vor să devină băieți și vice versa. Mai multe generații de părinți divorțați au rupt zăgazurile copiilor care acum sunt disperați să-și caute un loc în viață și să fie acceptați.
O a doua metodă de a face nesupunere civică este de a crește în strânsă legătură cu familia extinsă, cum ar fi bunicii, mătușile, unchii și verișorii. „ E aproape ne-american să rămâi aproape de familia extinsă”, scrie Postman făcând referire probabil la tendința copiilor mari de a se muta departe, la mii de km, de locul în care au crescut. Mulți copii adulți își taie legăturile cu părinții din cauza unor dezacorduri varii sau a altor comportamente „toxice”, făcându-i pe copii să piară „sensul rudeniei, valoarea respectului și a responsabilității față de bătrâni”.
În ultimul an, m-am amuzat văzând această nesupunere civică în acțiune, uitându-mă la o prietenă care s-a mutat cu soțul și copiii ca să fie aproape de mama ei văduvă. Deși sunt convinsă că apropierea de părinți are provocările ei, toate părțile par să fie încântate de această vecinătate. Bunica are companie mereu, în timp ce fiica și ginerele se bucură de mese și de ajutorul pe care li-l oferă în creșterea copiilor.
Un al treilea exercițiu de nesupunere civică este de a-i învăța pe copii moravuri sănătoase. Postman ne încurajează „să insistăm pentru ca ai noștri copii să învețe disciplina răsplăților mai târzii… reținere în sexualitate … și autocontrol în maniere, limbaj și stil”. Într-o epocă în care copiilor li se spune să fie naturali și să facă orice îi face să se simtă bine, a-i învăța să își controleze emoțiile și dorințele, să îi pună pe alții pe primul loc și pe ei în plan secundar, „înseamnă a te plasa în opoziție față de aproape orice tendință socială”
A patra recomandare de nesupunere civilă e „cea mai rebelă dintre toate” deoarece lovește în ceea ce societatea de azi considera a fi important, și anume media – socială, distracție, știri. Ar trebui să limităm expunerea la media a copiilor, scrie Postman, monitorizând ceea ce văd și fiind pregătiți să reacționăm și „să criticăm … temele și valorile” oferite de media.
A ține în frâu media consumată de copii înseamnă a da dovadă de multă determinare, în pofida a ceea ce cred copiii și ceilalți despre tine. Înseamnă să nu le dai telefon copiilor decât foarte târziu. Înseamnă a-ți limita timpul pe care îl petreci pe telefon pentru a sta cu cei mici, astfel încât să nu tânjească după distracția oferită de media. Mai mult, înseamnă că trebuie să fii gata să porți discuții dificile cu ei despre teme cum ar fi sexul, genul și alte probleme politice arzătoare, astfel încât să afle perspectiva ta înainte de a scotoci prin ceea ce le oferă media în materie de probleme profunde.
Sunteți gata să faceți un pic de nesupunere civică pentru noua contracultură? Nu e greu de început, mai ales dacă sunteți căsătorit, și poate fi făcută de acasă. Mai greu este faptul că nesupunerea civică nu poate fi făcută printr-un singur act minuscul de protest. E un marș de lungă distanță care necesită răbdare și angajament, dar care oferă răsplăți nu doar pentru tine, ci și pentru copiii tăi. Și pentru toți ceilalți din societate. Ăsta e rostul nesupunerii civice.
Cartea lui Neil Postman „Tehnopolis. Capitularea culturii în fața tehnologiei” este în curs de apariție la Editura Contra Mundum.
