REVOLTĂTOR! Primăria Sectorului 4 vrea să permită Asociației „Noii Zori Păgâni” acces la copiii instituționalizați sub pretextul „monitorizării. Cosmin Olteanu, șeful „păgânilor”, a fost liderul unui cult satanist

8 2.155

Primăria Sectorului 4, condusă de Daniel Băluță (PSD), a inițiat o hotărâre prin care dorește asocierea dintre dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 și Asociația „The New Pagan Dawn (Noii Zori Păgâni)” și alte două ONG-uri, „în vederea apărării și promovării interesului superior al minorilor aflați în centrele de tip rezidențial, publice”.

Conform proiectului de hotărâre publicat pe siteul Primăriei Sectorului 4, scopul asocierii se manifestă „prin efectuarea vizitelor de monitorizare anunțate sau inopinate în toate centrele de tip rezidențial, publice, destinate copiilor și tinerilor, aflați cu măsura protecției speciale dispusă în baza Legii 272/2004 cu sau fără dizabilități de pe raza de competență DGASPC Sector 4”.

Protocolul prevede că DGASPC trebuie să faciliteze accesul reprezentanților organizațiilor semnatare în centrele de tip rezidențial publice, la facilități, dar și „la informațiile referitoare la numărul copiilor și tinerilor” din aceste centre.

Tot DGASPC se obligă să faciliteze „întrevederi cu copiii și tinerii aflați cu măsura protecției speciale” pentru reprezentanții asociațiilor semnatare, în prezența unui reprezentant DGASPC.

Nu în ultimul rând, Primăria lui Băluță se angajează să ofere „sprijin financiar” partenerilor. Acordul dintre Primăria Sectorului 4 și Asociația „Noii Zori Păgâni” este semnat, din partea ONG-ului, de către președintele Cosmin Olteanu.

Cei care au grijă de copii, parteneri cu sataniștii și activiștii lgbt

Asociația „Noii Zori Păgâni” își propune să combată „ferm” doctrinele „promovate de cultele monoteiste”, după cum informează siteul său oficial.

În 2017, „Noii Zori Păgâni” a stabilit parteneriate cu „Religia Satanistă RM” și Order of The Avalonic Blood”. Satanismul este menționat și la capitolul „Organigramă” al organizației, acolo unde găsim departamentul „Demoloatrie”.

Pe lângă satanism, Asociația „Noii Zori Păgâni” promovează activ și homosexualitatea. Astfel, „partenerul strategic” al păgânilor care urmează să monitorizeze copiii instituționalizați din sectorul 4 este „International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association” (ILGA), una dintre cele mai mari asociații pro LGBT din Europa. Tot la capitolul parteneri strategici intră și „Transgender Europe”, care se ocupă cu „reprezentarea comunității trans” din peste 46 de țări.

Un alt „partener strategic” al păgânilor este Asociația „Vocea Copiilor Abandonați”. Acest ONG a fost creat de către frații Virgil și Vișinel Bălan. Vișinel Bălan este un homosexual care a fost până de curând vicepreședinte cu rang de secretar de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții (ANPDCA).

Surpriză, Vișinel Bălan este un apropiat al președintelui „Noii Zori Păgâni”, Cosmin Olteanu. Nu este clar dacă a fost și un partener al acestuia, având în vedere că ambii sunt homosexuali.

Nesurprinzător, Asociația lui Virgil și Vișinel Bălan este și ea nominalizată pentru parteneriatul cu Primăria Sectorului 4 pentru „monitorizarea copiilor”

Cosmin Olteanu – De la satanism la „drepturile copiilor” și Parlament

Președintele Asociației „Zorii Noii Păgâni”, Cosmin Olteanu este și „Patriarhul” acestei organizații, așa cum apare pe siteul său.

Olteanu scrie negru pe alb că a fost acuzat de către presă că încerca să racoleze copii pentru cultul „Bucuria lui Satan”, în 2014.

Olteanu recunoaște acest lucru chiar pe siteul unde își prezintă drept candidat independent la alegerile parlamentare din 2024.

În 2016, el trimitea un mail către SpyNews, în care cerea să fie intervievat pentru a povesti adevărul despre el și membrii cultului său și „entitatea pe care o venerăm: Satan”.

El își încheia mailul cu următoarele cuvinte: „In nomine Diaboli, Domine Universorum, voluerit redimere eam dabit Antichristum spiritu immundo desiderio salutis Patri vestro dare vobis ira bona facientibus Satanas de calice bibat” (În numele diavolului, lordul universului, dacă vrea să-l mântuiască, Antihristul o va face cu un spirit necurat și o dorință pentru salvare) (foto).

În 2019, Cosmin Olteanu publica pe siteul propriu articolul „Am început lucrările de lansare a Satanismului în România”.

Tânărul satanist este bine văzut în cercurile înalte. Acesta și organizația „The New Pagan Dawn” (Noii Zori Păgâni) au fost invitați la Ministerul Justiției, pentru „consultări publice” pentru modificarea OUG 26/2000. după cum relata SpyNews. La vremea respectivă, titularul postului era Cătălin Predoiu (PNL).

Este vorba despre același ministru acuzat în trecut că a girat scăderile drastice de pedepse pentru pedofili și alți abuzatori, în Codul Penal.

Astăzi, Cosmin Olteanu și organizațiile din constelația sa sunt văzute drept „protectori ai copiilor instituționalizați” de către Primăria Sectorului 4.

sursa: R3Media

8 Comments
  1. Marius says

    mizerabilul de Olteanu a facut dosar penal lui Victor de la Calul Troian. reclmatie cica pentru antisemitism….si homofobie. un psihopat ce merita interntat pe viata.

    1. Decebalus per Scorillo says

      Mdaaa! Nu vrea să facă prozelitism chiar deloooc! „Și marmota învelea ciocolata în staniol…”

      „Conform proiectului de hotărâre publicat pe siteul Primăriei Sectorului 4, scopul asocierii se manifestă „prin efectuarea vizitelor de monitorizare anunțate sau inopinate în toate centrele de tip rezidențial, publice, destinate copiilor și tinerilor, aflați cu măsura protecției speciale dispusă în baza Legii 272/2004 cu sau fără dizabilități de pe raza de competență DGASPC Sector 4”.

      Protocolul prevede că DGASPC trebuie să faciliteze accesul reprezentanților organizațiilor semnatare în centrele de tip rezidențial publice, la facilități, dar și „la informațiile referitoare la numărul copiilor și tinerilor” din aceste centre.

      Tot DGASPC se obligă să faciliteze „întrevederi cu copiii și tinerii aflați cu măsura protecției speciale” pentru reprezentanții asociațiilor semnatare, în prezența unui reprezentant DGASPC.

      Nu în ultimul rând, Primăria lui Băluță se angajează să ofere „sprijin financiar” partenerilor. Acordul dintre Primăria Sectorului 4 și Asociația „Noii Zori Păgâni” este semnat, din partea ONG-ului, de către președintele Cosmin Olteanu.”

  2. Lavric Ioan says

    În primul rand acea asociație reprezintă minoritatea religioasa Păgână și în mod secundar susține dar nu ca reprezentanți și comunitatea LGBT cât și alte minorități încercând prin informare, dar și alte demersuri mai concrete sa aducă armonie în viata oamenilor! Consider ca felul în care a fost scris articolul se doreste a se face presiune cu ajutorul homofobilor și oamenilor ce încă nu permit libertatea religioasa!
    Să nu mai spun ca TNPD NU FACE PROZELITISM!

    1. Decebalus per Scorillo says

      Mdaaa! Nu vrea să facă prozelitism chiar deloooc! „Și marmota învelea ciocolata în staniol…”

      „Conform proiectului de hotărâre publicat pe siteul Primăriei Sectorului 4, scopul asocierii se manifestă „prin efectuarea vizitelor de monitorizare anunțate sau inopinate în toate centrele de tip rezidențial, publice, destinate copiilor și tinerilor, aflați cu măsura protecției speciale dispusă în baza Legii 272/2004 cu sau fără dizabilități de pe raza de competență DGASPC Sector 4”.

      Protocolul prevede că DGASPC trebuie să faciliteze accesul reprezentanților organizațiilor semnatare în centrele de tip rezidențial publice, la facilități, dar și „la informațiile referitoare la numărul copiilor și tinerilor” din aceste centre.

      Tot DGASPC se obligă să faciliteze „întrevederi cu copiii și tinerii aflați cu măsura protecției speciale” pentru reprezentanții asociațiilor semnatare, în prezența unui reprezentant DGASPC.

      Nu în ultimul rând, Primăria lui Băluță se angajează să ofere „sprijin financiar” partenerilor. Acordul dintre Primăria Sectorului 4 și Asociația „Noii Zori Păgâni” este semnat, din partea ONG-ului, de către președintele Cosmin Olteanu.”

    2. Mihai says

      Ar trebui sa mai citești articolul. Acel individ are un trecut murdar In acel cult satanist omorau animale dandu le foc, beau sânge , omorau copii așa cum fac cei din alte țări. Tu ești sănătos, când vorbești ceva încearcă să gandesti? Asemenea organizații nu ar trebui să aibă voie sa fie in parteneriat cu primăria și mai ales cu protecția copilului. E posibil să încerce să racoleze tineri pe care apoi ii molestează sa devină homosexuali. Așa ceva e interzis.
      Ar trebui să cauți imagini cu ce fac acei nelegiuiți sataniști. Toate acele acțiuni sunt in afara legii. A sustin așa ceva se încadrează în act penal.

  3. Pui de Dac says

    Mă întreb: ACEST bă băluță E SĂNĂTOS LA CAP?! Sau a luat-o pe arătură complet?!

  4. CJ says

    Doamne, iarta-i ca nu stiu ce fac acesti oameni care si-au predat sufletele satanei!🙏🙏🙏

  5. Moraru+Ionut says

    Baluta e un globalist-marxist cu fața de prost. Soros.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php