La aproape 50 de ani de la adormirea sa, Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul comunist, a fost deshumat miercuri, 18 octombrie. Mormântul Părintelui se află în curtea bisericii Sapienței din București.
Conform mărturiilor mai multor participanți la deshumare, se pare că trupul Părintelui este plin de bună-mireasmă și transmite o stare de bucurie și har. Pentru moment trupul Părintelui a fost depus în capela din spatele bisericii Sapienței.
„Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) a fost unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla(1956-1962) și Dej (1955) și lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959), primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist”, relatează site-ul doxologia.
Pr. Constantin Sârbu a fost hirotonit preot în anul 1934 de către PS Nifon Criveanu pe seama Catedralei Episcopale din Huși și a rămas un slujitor devotat altarului până la sfârșitul vieții sale, spovedind și alinând durerile a multor oameni ce alergau cu nădejde la ajutorul și epitrahilul său.
Despre hirotonia sa, Părintele avea să consemneze: „Stând în faţa icoanei Sfintei Fecioare şi rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin şi ocrotire, de unde până atunci eram timid şi temător, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, numai dorinţă de a sluji supremul Adevăr, aducând la picioarele lui Iisus propria făptură, fără a avea a mă mai teme de nimeni”.
Alături de soția sa, va oblădui suferințele multor oropsiți, fondând în Huși un cămin social pentru bătrâni și copii orfani.
În 1941 soția îi moare și rămâne singurul sprijin pentru cele două fetițe ale sale.
La 9 octombrie 1954, părintele Constantin Sârbu era condamnat prin Sentinţa nr. 2168 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 8 ani închisoare şi 3 ani interdicţie corecţională, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
Perioada detenției și-o va petrece în penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962), Dej (1955) şi lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) şi Salcia (1959). Torturat și înfometat se îmbolnăvește de ulcer duodenal, însă va rămâne neclintit în mărturisirea de credință până la eliberare: „M-au ars cu fierul roşu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am spus: «Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos»”.
După eliberare, în 1964, va primi cheile bisericii Sapienței care 40 de ani fusese închisă și era într-o stare avansată de degradare, o va restaura și va liturghisi în altarul ei până la sfârșitul vieții.
Mai multe mărturii despre Părintele Constantin Sârbu puteți afla din cartea: Sfinții închisorilor, editată la mănăstirea Paltin Petru-Vodă).
Să ne reamintim faptul că Biserica Ortodoxă Română a demarat procesul de canonizare a unor martiri și mărturisitori din temnițelor comuniste pentru anul 2025.
sursa: Atitudini
