„Nu, mulțumim!” Un răspuns românesc la oferta lui Putin și Xi

Editorial de Florin DOBRESCU

Aflu că deunăzi, la Beijing, Vladimir Putin și Xi Jinping, reuniți la forumul Belt and Road, au prezentat lumii viziunea lor comună asupra unei noi ordini mondiale. Una care, spun ei, să nu mai fie dominată de Statele Unite și aliații săi democrați, ci, evident, de Rusia, China și aliații lor, între care Iranul se distinge în mod deosebit.

La oferta pe care cei doi lideri o propun omenirii, eu, ca un simplu om trăind în România, spun ferm: „Nu, mulțumesc!” Eu am trăit, înainte de 1989 în exact acel tip de „ordine” social-politică pe care Putin și Xi-Jinping o propun ca alternativă la ordinea spațiului euroatlantic. Cu toate păcatele acesteia, deloc puține și deloc de ignorat, o prefer totuși în locul „ordinii” propuse de cei doi. O „ordine” girată de o Rusie al cărei coonducător autoritar declară public nostalgia sa față de Uniunea Sovietică, reabilitând simbolurile acesteia, de la cultul lui Stalin și până la drapelul și imnul URSS, ba chiar anunțând ca obiectiv revenirea la dominația asupra unei jumătăți de Europă, și respectiv de o Chină eminamente comunistă, în fare oamenii sunt oprimați ca sclavii, iar creștinismul tocmai a fost, oficial, interzis.

Cum spuneam, am trăit într-o astfel de ordine înainte de 1989. În Decembrie 1989 am luptat în stradă, alături de zeci de mii de tineri români, pentru ca România să se rupă de acea ordine. Apoi, în 1990, am luptat din nou în stradă, cu forțele represive ale statului neocomunist și cu minerii și muncitorii adepți ai acelei ordini defuncte, pentru a scoate România din sistemul politic și militar în care se aflase din 1948 și până atunci. Adică blocul militar dominat de Rusia sovietică și China. În Piața Universității, alături de foștii deținuți politici, ceream cu glas tare integrarea României în structurile militare și politice occidentale. Ca să mă fac înțeles: nu exista alternativă. Sau, mai bine zis, alternativa la Vest era rămânerea în „ordinea” Estului, adică tocmai aceea care ne mutilase sufletele timp de 45 de ani, împotriva căreia luptaseră zeci de mii de oameni în Rezistența anticomunistă, și pe care o propun cei doi, astăzi, ca alternativă mondială. Mulți dintre tinerii de atunci au murit răpuși de gloanțele comuniștilor ori de răngile minerilor. Desprinderea de „ordinea” lor nefastă s-a făcut cu jertfă de sânge.

Pentru mine și mulți ca mine, nu există drum de întoarcere la acea „ordine”. Admit că sistemul social-politiic al democrațiilor de tip occidental nu este Binele pe acest pământ. Eu însumi combat racilele morale ale democrației de azi. Dar, în lumea aceasta imperfectă, suntem permanent nevoiți să alegem, dintre toate relele, răul cel mai mic. Mulți obiectează cu ideea că răul nu trebuie niciodată ales, chiar dacă e mai mic. Asta e valabil însă doar la nivel teoretic. Căci în planul real, sistemele de guvernare, atâtea câte omenirea a experimentat în istoria sa, toate au fost mai mult sau mai puțin rele. Ideologiile care au propus un paradis terestru au eșuat, fără excepție. Singura Împărăție dominată de Bine este cea a Cerurilor. Pe pământ însă, sistemele de guvernare sunt supuse imperfecțiunii omenești. De aceea, ca pământeni, nu ne rămâne decât să alegem pe cel mai puțin rău.

Și dintre toate, singurul în care au posibilitate de manifestare toate sau aproape toate curentele și doctrinele politice este această democrație de tip occidental. Deseori mă gândesc că, atunci când protestăm, criticând până la înjurătură conducerea politică de la toate nivelurile și condamnând democrația, ajungem să nu realizăm că, în Rusia bunăoară, gestul nostru ar atrage suporta consecințe mergând până la ani grei de închisoare. În China, consecințele ar fi și mai sumbre. Deocamdată, aici încă ne mai putem opune. Putem protesta, putem scoate oameni în stradă și deseori putem schimba decizii oficiale, pledând în cadrul comisiilor parlamentare sau consiliilor locale. Tendința restrângerii sau chiar suprimării libertăților și drepturilor este reală. Real este și că avem deja legi liberticide. Dar fenomenul întâmpină deocamdată puternice împotriviri, garantate tocmai de sistemul constituțional. În „ordinea” cealaltă, propusă de Putin și Xi, așa ceva nu există și nici nu a existat vreodată. Acolo, de ești jurnalist sau lider civic ostil Kremlinului, ai toate șansele să îți petreci ani buni într-o închisoare, asta dacă nu ai ghinionul să fii ucis de ziua președintelui, otrăvit sau aruncat de la etaj. În China, nici nu vei apuca să publici un editorial sau să organizezi un protest. Este bizar cum pretinsul cavaler al creștinătății europene de la Moscova poate fi frate dulce cu dictatorul comunist al unei Chine în care creștinismul tocmai a devenit prohibit. Văzând însă derapajele canonice tot mai dese ale Bisericii Ruse conduse, de la Stalin încoace, de ofițeri KGB în sutane (Kiril nu face excepție de la regulă), înțelegi mai bine că mixajul dintre comunism și religie poate naște monștri.

Am scris aceste gânduri pentru a-i îndemna pe confrații de generație, dar mai ales pe cei mai tineri decât noi, să gândească bine înainte de a se lăsa influențați de propaganda ce defilează în mediile on-line sub pretenția de presă liberă. Frustrările acumulate ca urmare a otrăvurilor ideologice exportate de neomarxiștii americani și bruxellezi nu justifică tendința de a arunca în aer lumea în care trăim. Ea trebuie schimbată printr-o evoluție pe coordonate creștine, nicidecum prin revoluție. Să fim atenți deci la caii troieni pe care Putin și Xi îi oferă omenirii!