Predeal, 24 septembrie. Comemorarea legionarilor executați pe tot cuprinsul țării la 21/22 septembrie 1939

0 2.717

Duminică, 24 septembrie 2023, ora 11, la Schitul Sf. Nicolae din Predeal, va avea loc o ceremonie religioasă pentru pomenirea celor 252 de legionari executați sumar în noaptea de 21-22 septembrie 1939. Anunțul a fost făcut de Fundația pentru Cultură și Educație BUNA VESTIRE, (care în 1998 a ridicat monumentul de pe locul cimitirului legionar) și de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu.

Cei comemorați au fost uciși fără judecată și fără vină, la ordinul regelui-dictator Carol al II-lea. În cea mai mare parte, ei constituiau elita conducătoare a Mișcării Legionare. În septembrie-octombrie-noiembrie 1940, în urma deschiderii gropilor comune, rămășițele lor pământești au fost aduse la Schitul Sf. Nicolae din Predeal, unde s-a constituit un cimitir. Regimul comunist a șters cimitirul de pe fața pământului, dar în 1998, veteranii legionari supraviețuitori ai anilor lungi de detenție, grupați sub egida Fundației Buna Vestire și Partidului Pentru Patrie (Totul pentru Țară), au inițiat ridicarea unui monument sub formă de obelisc încununat cu o cruce.

Pentru detalii organizatorice, Tel./ WhatsApp +40722749249, e-mail: ogoranu@gmail.com, www.ogoranu.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php