Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul

Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…)

Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” . Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”. Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea, autorul acestui valoros volum, s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia „Andreiană” din Sibiu, unde şi-a luat diploma de capacitate preoţească, la 22 iunie 1926. În anul şcolar 1926-1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad.La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, acelaşi an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obţinând prin concurs parohia Arad-Şega.Între anii 1927-1929, a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.

În parohia Arad-Şega, desprinsă de curând din parohia Arad -Centru, tânărul şi entuziastul preot a moştenit o biserică nouă, ridicată în roşu, o modestă casă parohială, o „Casă culturală”, fostă şcoală confesională, ce se cereau renovate şi extinse, şi o populaţie alcătuită în majoritate din români ortodocşi, cei mai mulţi fiind meseriaşi şi muncitori la fabricile „Astra” şi UTA, din apropiere.

Cu dârzenia sa de mare luptător şi jertfitor pentru Biserică şi Neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar şi păstor de vocaţie, „care îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11), „fără de prihană…, veghetor înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii…, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui…” (I Timotei 3, 2-4), îmbinând fericit altarul şi amvonul bisericii cu catedra şcolii şi cu activitatea intensă de la Casa culturală, izbuteşte să câştige, în scurtă vreme, inimile şi interesul credincioşilor.În decursul celor nouă ani de slujire şi păstorire în această parohie, n-a renunţat nici la strădaniile sale de cunoaştere şi adâncire teologică, nici la harul scrisului, în care a debutat încă din anul 1924, la Revista Teologică din Sibiu, pe când era student.

La 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”, publicată în „Seria Teologică”. Tot în acest timp, a colaborat la următoarele reviste şi ziare: Revista Teologică şi Telegraful Român din Sibiu, Biserica şi Şcoala, Apărarea Naţională, Aradul, Graniţa, din Arad, Renaşterea din Cluj, Viaţa ilustrată din Sibiu-Cluj, Zărandul din Brad, Lumina satelor, Oastea Domnului, din Sibiu, şi a scos de sub tipar studii teologice şi lucrări de popularizare: „Convertirea creştină”, tipărită în Seria Teologică Sibiu 1935; „Critica ereziei baptiste”, tot în Seria Teologică, Sibiu 1937; „Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană”, în colecţia „Cărţile vieţii” din Cluj, 1937; „Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social”, în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1931; „Icoane alese din viaţa Ortodoxiei”, tot în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1935 şi „Drumul crucii” (în colaborare), Arad, 1937.

În anul universitar 1937-38, a funcţionat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a funcţionat până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeaşi parohie la data de 1iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958, când a fost ridicat de Securitate.

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică şi apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a funcţionat până în 1948, deţinând un anumit timp şi funcţia de Rector. A predat cu competenţă şi aleasă dăruire, studenţilor din anul III şi IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica şi mistica şi Omiletica practică. La 1 iunie 1939, i s-a încredinţat şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala”, căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, şi mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, „Calea mântuirii”, foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie şi viaţă bisericească, informaţii şi recenzii despre cărţi şi reviste.

Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru şi totodată redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Calea mântuirii”, de asemenea, ca profesor la Academia Teologică din Arad, poate fi considerată cea mai prodigioasă din activitatea preotului profesor Ilarion V. Felea.

A continuat colaborarea la „Revista Teologică” din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista „Duh şi Adevăr”, la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului şi la alte reviste şi ziare din Arad, a rostit şi publicat o seamă de conferinţe religioase şi de cultură.

Totdeauna bine documentat, aducea precizări, sensibiliza inimi şi minţi îndoielnice sau rezervate, îndreptându-le şi aducându-le în albia Bisericii, statornicind la cunoaştere şi mărturisire a lui Hristos. Prin predicile şi meditaţiile sale rostite de la amvonul Catedralei şi în alte biserici, totdeauna bine pregătite şi de actualitate, a atras spre rugăciune şi Biserică un număr însemnat de intelectuali, care veneau să-l asculte şi cu care întreţinea legături spirituale cât mai apropiate. Îndrăzneţ şi pătrunzător, cuvântul preotului Ilarion V. Felea, rostit cu glas de tunet şi cu duh de profet, dezbărat de orice dulcegărie şi repeţire, în care se simţea obişnuinţa dascălului de a vorbi, aducea lumina şi determina transformări lăuntrice.Au văzut lumina tiparului în acest timp: „Teologie şi preoţie”, în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; „Paisie şi paisianismul”, în colecţia „Cărţile Vieţii”, – Cluj 1940; „Catehism creştin ortodox”, Arad, 1955, tipărit în patru ediţii; „Sfintele Taine”, în Biblioteca „Veniţi la Hristos”, Sibiu, 1946; „Mântuirea”, în Biblioteca „Calea Mântuirii”, Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 şi a tipărit un „Antologhion” pentru preoţi, cântăreţi şi pentru folosul acestora şi al altor credincioşi, ca îndreptar de cântare bisericească.

Culmea cea mai înaltă a acestor tipărituri o atinge însă preotul profesor Ilarion V. Felea prin ciclul de cărţi de predici, conferinţe şi meditaţii religioase, în care a încercat şi a izbutit a defini esenţa, doctrina şi apologia creştinismului, răspunzând, în acelaşi timp, unei întrebări potrivite oricărui volum, ce va apărea la vremea lui şi cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu: Ce este creştinismul?”, din care au văzut lumina tiparului: „Duhul Adevărului”, de conţinut dogmatic, apărută cu binecuvântarea Episcopului Andrei Magieru în Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, editată la Arad în 1942, ediţia a II-a tot la Arad, în 1943, premiată de Academia Română, amândouă ediţiile bucurându-se de o largă răspândire în rândul preoţimii şi al credincioşilor, material folosit ca îndreptar în predicile de pe amvoanele bisericilor şi nu o dată, în lipsa unui preot la altar, citite de cântăreţul stranei la slujba Utreniei, drept hrană sporitoare în credinţă, în viaţa creştină, alături de sau în locul tradiţionalei Cazanii.

Tot cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Andrei al Aradului şi a Veneratului Consiliu Eparhial, a văzut lumina tiparului Religia Iubirii, de cuprins apologetic, apărută la aceeaşi editură, la Arad, în 1946.În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om. La data de 3 martie 1945, a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură şi de trăire religioasă şi deţinut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. În dimineaţa Bobotezei, 6 ianuarie 1949, după ce a terminat cu sfinţirea caselor, a fost ridicat şi dus într-o pivniţă insalubră şi înghesuită, anchetat, deţinut o vreme singur într-o celulă de la capătul etajului II, rezervată pe seama aşa-numiţilor deţinuţi politici.

A fost transferat apoi la Penitenciarul din Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat şi condamnat la un an închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării”, trecând şi prin celulele vechi ale Aiudului, de unde a fost eliberat la data de 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la data de 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad, unde activează până la data arestării.

La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat şi dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti, şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii nejustificate, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.

Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

A izbutit să lase în urma sa o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, cuprinse în şase volume în manuscris, salvate cu voia lui Dumnezeu de la distrugere şi păstrate cu mare devoţiune şi cu ferma convingere că şi acestea vor ajunge să vadă lumina tiparului, spre slava lui Dumnezeu şi vrednica cinstire a celui ce le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună, unde trupul său chinuit îşi doarme somnul de veci în aşteptarea Învierii.

(Pr. Tudor Demian – Din temniţe spre sinaxare, Editura Egumenița, Galați, 2008)

Autobiografie

M-am născut în comuna Valea-Bradului raionul Brad, regiunea Hunedoara, după spusele mamei mele, în vinerea de Florii, din anul 1903, când în calendar este pomenit cuviosul Ilarion cel Nou. Dacă data aceasta e cea adevărată atunci, atât matricola stării civile din Brad care arată data naşterii mele la 13 Aprilie (stilul nou), cât şi matricola botezaţilor parohiei Valea-Bradului care fără să precizeze data naşterii mele arată ca zi a botezului meu data de 31 Martie, 1903 (stil vechi), sunt greşite.

Tatăl meu, născut în Ciuruleasa Abrudului a fost preot (decedat la 21 ianuarie 1920, în vârstă de 62 ani), iar mama mea Marta s-a născut în Valea-Bradului şi a decedat în 1952, în vârstă de 86 ani. Am fost la părinţi 9 copii (al zecelea: Gheorghe, cel mai mare, a murit în vârstă de 6 ani la Ciruleasa), 6 feciori şi trei fete: 1. Ioan, doctor în Teologie, fost preot în Pecica şi duhovnic al Internatului Facultăţii de Teologie din Bucureşti, mort în bombardamentul aviaţiei engleze asupra Bucureştilor la 4 Aprilie 1944 şi îngropat într-o groapă comună, fără ştirea noastră, în cimitirul protestant Ghiuleşti; 2. Victor (n. în 1892) e profesor de matematici în Oradea şi Arad, licenţiat în matematici şi doctor în Drept; 3. Maria, e soţia preotului Miron Popovici din Mihăleni (raion Brad); 4. Aurelia, măritată cu meseriaşul Ilie Paicu din Brad, amândoi sunt decedaţi; 5. Miron, Doctor în Drept a fost avocat în Pecica şi în Arad, acum e pensionar în Arad; 6. Elisabeta a fost căsătorită cu Cornel Grozescu fost comisar de poliţie; 7. Eu, Ilarion-Virgil; 8.Gheorghe, licenţiat în Drept, a decedat la Odesa în 21 octombrie 1941 ca maior magistrat; 9. Traian, profesor de muzică în Dumbrăveni, Arad şi Cluj.

Cel dintâi învăţător al meu în şcoala confesională primară din Valea Bradului, clasa I, a fost Valer Demian, fiul protopopului Vasile Demian din Brad. Apoi învăţătorul Petru Mateş din Valea-Bradului, fiul cantorului Ioan Mateş. În toamna anului 1914, când a început întâiul război mondial, m-am înscris la Gimnaziul ortodox român din Brad şi l-am terminat între anii 1914-1918. Am avut de profesori pe Dr. Ioan Radu, Vasile Boncu, Ioan Cheri, Vasile Stoia, Ştefan Albu şi Dr. Pavel Oprişa, cel mai iubit şi mai respectat.

În toamna anului 1918 m-am înscris pe clasa a V-a la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov unde am urmat cursurile până la Crăciun. Unindu-se atunci Ardealul cu Ţara-Mamă (Vechiul Regat), m-am întors la Brad unde s-a deschis pentru întâia oară clasa a V-a la liceul „Avram Iancu”. La Brad am isprăvit şi clasa a VI-a de liceu, clasele VII-VIII, precum şi bacalaureatul le-am făcut la liceul „Moise Nicoară” din Arad (la Brad numai în anii următori s-au deschis clasa VII-VIII).

În toamna anului 1922 m-am înscris la Academia de Teologie „Andreiană”din Sibiu, pe care am absolvit-o în iunie 1926. Aşa au dorit părinţii şi aşa am dorit şi eu: să studiez Teologia şi să mă fac preot. Aşa se explică şi continuarea studiilor, pentru îmbogăţirea cunoştinţelor, mai întâi la Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj (1927-1929) până în preajma licenţei, cu subiectul „Arta poetică a lui Horaţiu”, apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1932) unde mi-am luat licenţa cu subiectul „Mântuirea din punct de vedere ortodox, catolic şi protestant”, în toamna anului 1932, apoi între 1927-29, pentru examenul de doctorat în teologie pe care l-am luat „Cum laude” (9), în toamna anului 1939, cu subiectul tipărit: „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică” (Editura Arhiedecezana-Sibiu).

De la 15 Ianuarie 1927- 31 August 1927 am funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad. Am suplinit ore la Latină, Fizică şi Psihologie.

La 23 Iulie 1927 m-am cununat în biserica din Crişcior, cu Valeria, fiica învăţătorului Confesional şi apoi notar comunal din Crişcior: Ioan Faur şi Elisabeta născută Toda.

Între 25-26 Iulie 1927 am fost hirotonit diacon şi preot duhovnic de către mitropolitul Dr. Nicolae bălan, în capela Mitropoliei, din Sibiu.

În 6 August 1927 am fost instalat preot în comuna mea natală: Valea-Bradului, unde am slujit poporenii mei până la 31 August 1930, când m-am mutat prin alegere, ca preot în Arad, cartierul Şega. Aici am păstorit până în 1939 iunie 1, când am fost mutat ca paroh în Arad-centru, unde am servit până la 31 Martie 1941.

În anul şcolar 1937-1938 am fost profesor suplinitor la catedra de Dogmatică de la Academia de Teologie din Cluj.

În anii şcolari 1938-1948 am fost profesor de Teologie Dogmatică, Apologetică, Mistică (în câţiva ani am predat şi Morala şi Omiletica practică) la Academia de Teologie din Arad. Între 1 Iulie 1947 şi 31 Decembrie 1948 am fost rector al Academiei de Teologie din Arad, când Academia s-a desfiinţat prin legea învăţământului şi contopită cu cea din Cluj.

Între 7 III – 20 VIII, 1945 am fost internat în lagărul de deţinuţi politici de la Caracal. Între 6. I. 1949 – 6. I. 1950 am fost deţinut şi condamnat „pentru nedenunţare”; întemniţat în Arad, Timişoara şi Aiud. Am fost scos din învăţământul teologic şi din bugetul statului „pentru atitudine nedemocratică”(?!). Am rămas preot al Catedralei şi al bisericii revenite din Arad, recunoscut iarăşi în buget cu 1 Martie 1952, şi redactor al calendarului eparhial (Îndrumător) din 1951 până în 1956 (inclusiv). 3-4 IX, 1952 – o nouă deţinere. În total – trei percheziţii domiciliare şi trei arestări.

Am redactat „Calea Mântuirii” în 1935 (20 numere) şi în 1943-1947 şi Biserica şi Şcoala în 1939 (VI) – 1947, când s-au sistat. Am colaborat la: Telegraful Român (Sibiu), Revista Teologică (Sibiu), Viaţa Ilustrată (Sibiu-Cluj), Duh şi Adevăr (Timişoara), Lumina Satelor (Sibiu) şi la ziarele din Arad.

Lucrări tipărite:

Broşuri de popularizare: Beţia Arad 1931; icoane alese din viaţa Ortodoxiei Arad 1933; Drumul Crucii în colaborare cu preot F. Codreanu, trei ediţii, culegeri de rugăciuni şi cântări pentru creştinii care merg la mănăstire, două ediţii; Catehism creştin ortodox – până în 1958 în patru ediţii (43.000 exemplare), Sfintele Taine Sibiu 1946; Biserica – Împărăţia lui Dumnezeu Sibiu 1947 (tipărită dar confiscată, neavând se pare aprobarea cenzurii), Calendarele cu tâlcuirea Sărbătorilor 1951 – 1956 – gata de tipar: Despre eretici şi eresuri; Parabolele Mântuitorului.

Studii şi lucrări omiletice:

Convertirea creştină Sibiu 1935; Critica bisericii Baptiste Sibiu 1937; Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană Cluj 1937; Teologie şi preoţie Arad 1939; Pocăinţa (teză de doctorat în teologie) Sibiu 1939; Paisie şi Paisianismul Cluj 1940; Duhul adevărului, lucrare premiata de Academia Română, două caiete Arad 1943 şi Religia iubirii, Arad 1946.

Pentru cultul divin:

Antologhion, Arad 1946 (10.000 exemplare); Carte de rugăciuni Arad 1945 – în 50.000 de exemplare (în colaborare cu preot F. Codreanu).

Pentru catehizare am iniţiat şi am redactat, împreună cu preoţii: F. Codreanu, V.Mihuţui, P. Bogdan, D. Tudor şi C. Mureşan, Programa analitică a religiei în şcoala primară şi pe baza ei, aprobată de Episcopul Andrei Magieru s-au tipărit manualele de religie pentru elevii şcolilor primare, cl. I – VII, Arad 1940.

Pentru viitor, dacă-mi ajută Dumnezeu în pregătire: Spre Tabor, colecţia de predici în patru volume: Pregătirea, Curăţirea, Luminarea şi Desăvârşirea^[1]; Religia şi cultura; şi cu voia lui Dumnezeu: Calendarul Bisericii cu Vieţile Sfinţilor. Iar dacă va mai rămâne timp, o nouă ediţie pentru Duhul Adevărului şi pentru Religia Iubirii.

Preot Ilarion Felea,  Arad, mai – iunie 1958.^[2]

Notă: Părintele Ilarion V. Felea a murit martirizat în închisoarea Aiud, în anul 1961.

---

[1] Lucrarea Spre Tabor a văzut lumina tiparului abia în 2007, prin bunăvoinţa fiului acestuia, Ioan Felea, urmând să apară în curând şi ultimul volum Desăvârşirea.

[2] Extras din Jurnalul Părintelui Ilarion Felea, aflat în manuscris.

O imagine imposibil de uitat vreodată atât cât trăiesc

Îmi este greu să încep a scrie o mărturie personală despre “unchiu Ilarie”, aşa cum l-am “botezat” împreună cu sora mea la numai câţiva ani de existenţă. Era unchiul mamei dinspre mama ei, bunica noastră născută în Tara Moţilor acolo unde a văzut lumina zilei şi cel care avea să devină Preot Prof. Dr. Ilarion Felea. S-a născut într-o familie de moţi în care tatăl a fost preot.

Moţii au ceva aparte în structura lor, nu este doar impresia sau părerea mea. Vorbeşte întreaga istorie.

Din Țara Zarandului cum mai este cunoscută, Țara Moților au iesit la iveala oameni cu o mare dârzenie , cu un curaj deosebit și dragoste pentru neamul lor cel asuprit. Cred că orice român din oricare parte a țării cunoaste numele răsunatoare din istoria noastra vitregă: Horea, Cloșca, Crișan și, ceva mai târziu în timp, Avram Iancu – Crăișorul Munților – toți bărbați vajnici și viteji, care nu au pregetat a lupta cu temuții austro-ungari până la sacrificiul suprem. Pe drept cuvânt ei sunt cinstiti ca adevărați eroi ai întregului neam românesc întocmai ca Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

La Vata de Sus care se află doar la câțiva kilometri de Tebea, unde se află mormântul și monumentul marelui Avram Iancu precum și gorunul lui Horea. În aceeași țară a Zarandului, a văzut lumina zilei cel care avea să devină încă din viața Sfântul Ardealului, este vorba de marele și dăruitul duhovnic al românilor Părintele Arsenie Boca.

Am fost născută în Bucureşti deci foarte departe de Arad.  Totuși, la o vârstă fragedă, în câteva rânduri, am petrecut săptămâni întregi în casa unchiului Ilarie şi a “tuşii Valeria” , în Arad. Casa lor nu era departe de vechea Catedrală Ortodoxă din oraş. Acolo slujea sfânta liturghie Părintele Ilarion Felea şi ţinea predicile minunate la care se adunau studenţimea şi intelectualii oraşului de nu încăpeau în biserică, în paralel cu activitatea pe care o depunea din tot sufletul la Facultatea de Teologie din oraş, unde a fost numit decan în cele din urmă.

Nu doresc să repet nimic din cele ce au scris alții în legătură cu biografia şi activitatea Preotului Ilarion Felea de-a lungul timpului însă dorinţa mea este aceea de a readuce la viaţă portretul acestui om deosebit, dăruit de Dumnezeu, care a ales să devină păstor de suflete omeneşti din dragoste mare pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în care calitate sfântă şi-a împlinit până în ultima clipă a vieţii sale menirea ce i-a fost acordată.

Prin urmare, voi reda aici ceea ce a reținut memoria mea, începând de la 5 ani şi până la 7 ani, când unchiul nostru a fost întemniţat ultima oară ca să nu se mai întoarcă vreodată viu printre noi. Sufletul lui însă a fost alături de noi toţi cei dragi lui. L-am simţit mereu.

O imagine clară în mintea mea îmi arată una din camerele casei din Arad. Era spre seară şi unchiu Ilarie revenise acasă după o îndelungă activitate acolo unde i-a fost necesară prezenţa. Îmi amintesc şi acum lumina veiozei aprinse căci era timpul de mers la culcare pentru noi, copiii. Îl şi văd, îi simt prezenţa caldă alături, aud cuvintele liniştitoare care aveau darul întotdeauna de a ne aduce un somn profund, plin de pace. Ne învăța cu drag cum să ne rugăm însă ne spunea în fraze lesne de înţeles pentru mintea noastră de copii, de ce este necesar şi bine ca să ne rugăm, Cui adresăm rugămintea şi ce urmare va avea ruga noastră. De la dânsul am primit primele lecţii catehetice fără ca să realizăm că ne învaţă ceva, totul apărând ca o realitate deosebit de frumoasă care ne înconjura cu dragoste şi lumină multă. Cu vocea lui blândă, în tonuri baritonale, ne istorisea lucruri despre credință, pe care aveam mult mai târziu să le regăsec citind Sfintele Scripturi cu de la mine voinţă.

Ceea ce doresc să subliniez în spusele mele este că unchiul nostru, care în perioada aceea era mult atacat şi lovit de cei invidioşi care făcuseră pactul cu vrăjmaşul, nu lăsa absolut nimic să tulbure sufletele noastre de copii, rolul lui fiind de a ne pune pe calea dreaptă. El doar asta vedea şi doar asta făcea. A fost un om dăruit de Dumnezeu cu o mare credinţă şi cu iubire pentru cei din jur, cu grija de a educa pe toţi cei tineri (printre alte acuze aceasta a fost una principală : că nu înceta a predica tineretului despre Hristos) în credinţa noastră ortodoxă moştenită din străbuni, singurul mod de a duce la mântuire. În acest fel el a reuşit să ne modeleze sufletele şi inimile într-un mod cu adevărat binecuvântat încât nu am mai părăsit calea Domnului arătată de el în viaţa noastră care abia începea, vreodată de atunci şi până astăzi. Acesta este adevărul. Rugăciuni multe, prezenta la sfintele liturghii în timpuri grele, mersul la mănăstiri cu părinţii au făcut parte din copilăria şi tinereţea mea şi a surorii mele mereu. În acele timpuri era o mare și plăcută surpriză pentru măicuțele si călugării care ne ofereau găzduire să ne audă numind fără greș pe sfinții din icoanele ce împodobeau camerele de ospeție.

Ceea ce îmi vine foarte greu să scriu acum, este legat de procesul său ultim care a dus la întemniţarea sa pe timp de 20 de ani. Port în suflet durerea acelei zile când unchiu Ilarie a venit la Bucureşti unde locuiam ca să vorbească cu noi, familia mea şi să ne vadă, poate, pentru ultima oară. El a nădăjduit mereu spre bine dar a respectat Voia Domnului. Nu s-a plâns, nu a făcut compromisuri, nu a cedat sub nici o formă.

Îmi amintesc ziua în care a sosit, avea câte o cărticică de rugăciuni pentru copii, pentru sora mea şi pentru mine. Acea cărticică o am la mine şi acum, la mii de mile distanţă de ţară, nu am lăsat-o de lângă mine nicidecum căci pentru mine era ”sfântă” , dăruită de unchiu Ilarie, martirul şi eroul familiei noastre.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii! Cred, ştiu de fapt, că sufletul lui este cu Dumnezeu.

(Cristia David, născută Niculiu)

”Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești”

Cu părintele Felea am stat la Aiud. El o fost și protopop, o fost și profesor de teologie la Arad. Și lucra în fabrică la fierărie. A făcut aprindere de plămâni și n-o vrut să-l bage la infirmerie. Și a făcut în picioare, lucrând în fabrică, aprindere la plămâni. Și s-o vindecat.

El ce lucra? Ducea căruțele. Noi acolo puneam, făceam care din lemn, căruțe din lemn pentru armată. Noi le vopseam. Ăia de la forjă făceau ălea pentru rafturi de lemn, și tot ce era metalic. Și io am lucrat la forjă. Și eram în curte când părintele Felea avea o echipă cu care trăgea căruțele, muta căruțele pentru îmbarcare. Și între ăia avea foarte, foarte mulți turnători. El era foarte, foarte urmărit. Și am auzit că o zis:

– De ăștia nu poți vorbi când ai vrea să vorbești, asta am auzit-o eu când o spus-o el. Zice:

– Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești.

Apăi ăștia, teologii de la Arad la care le-o fost profesor… așa frumos vorbeau despre Felea, ș-apoi el o fost condamnat la vreo 15 ani, da în ’59 pe urmă l-o condamnat pe viață pe Felea. Și el o murit la închisoare, părintele Felea.

(Fragment de interviu luat lui Octavian Gherman – Aiudule, Aiudule, ediție îngrijită de Dragoș Ursu și Ioana Ursu, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 111 )

„Amintirile lăsate celor ce l-au cunoscut, sunt de neuitat”

Părintele profesor Dr. Ilarion V. Felea, rector al Academiei Teologice din Arad, condamnat la 28 oct. 1949, de către Tribunalul Militar Timişoara, la 1 an î.c, pentru omisiune de denunţ, condamnat a doua oară, în 14 martie, 1959, de către Tribunalul Militar din Cluj, la 20 ani m.s., pentru activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, trece la cele veşnice în data de 18 septembrie, 1951. Se pare, în urma unei ocluzii intestinale şi a refuzului de acordare a unei minime asistenţe medicale. Crimă premeditată.

Nu i se putea trece cu vederea exemplaritatea. Amintirile lăsate celor ce l-au cunoscut, în timpul detenţiei, sunt de neuitat.

(Viorel Gheorghiță – Et ego. Sărata, Pitești, Gherla, Aiud)

Sfârşitul pământesc al părintelui Ilarion Felea