Marilena Rotaru, Președinte al Mișcării pentru Regat și Coroană, via Facebook:
Dormiți bine, domnule Președinte Iohannis?
Dormiți bine, știind că nu sunteți președintele unui stat de drept, așa cum formal este etichetată România? Pe fond, statul cu o justiție care achită torționarii (acum ai opozantului Gheorghe Ursu), validând crima, torturile inimaginabile, interzicând drepturi și libertăți esențiale, înălțând monumente securiștilor, nu este, așa cum bine știți, un stat de drept. Justiția acestui stat nu e cu nimic diferită de cea a Tribunalului Poporului din anii 50. Așa cum nici torționarii Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș (foști anchetatori la Direcția a VI-a a Securității), nu sunt cu nimic diferiți de Alexandru Nicolschi. Odată cu cei doi, se-nțelege, a fost achitat și Nicolschi, nu? Iată cum se stinge acum nedumerirea mea că nu v-ați arătat respectul și prețuirea față de Paul Goma și Doina Cornea, în timpul vieții lor, nu prin limba de lemn a comunicatelor de la moartea lor.
V-am auzit, nu o dată, îndemnul de a respecta hotărârile justiției. E drept că, mult mai multe au fost îndemnurile de a ne spăla pe mâini. Mă tem că, lipsa reacției de la Cotroceni, pe care o aștept de aproape 24 de ore, e tot un astfel de îndemn. Știu, ați ținut o importantă conferință despre Securitatea Euroatlantică. Aveați acolo o mică referire și la insecuritatea statului român față de cetățenii săi?!
Din păcate, nivelul nostru de atitudine a rămas doar tristețea. Deși, nu tristețea trebuia s-o exprime ministrul dv. de justiție, ci demisia, în secunda 2 a abominabilei decizii. Dar, în România nu justiția apără dreptatea, ci memoria pe care, instituțiile statului al cărui președinte sunteți, o șterge prin vechi și noi metode. Memoria individuală și colectivă, așa cum spunea dr. Banu Rădulescu, fost deținut politic, fondatorul ”Memoriei – revista gândirii arestate” (care a mâncat la lansarea primului număr din 1990 o bătaie soră cu moartea) este cea mai puternică formă de justiție. Și chiar dacă numărul Foștilor deținuți politic se micșorează, memoria lor nu dispare ci se amplifică prin urmașii lor și urmașii urmașilor lor.
Tăceți, domnule Președinte, dar tăcerea nu mai este de mult de aur, ca scăpare de responsabilitate sau ca plată a complicității, nu, vorba este de aur, vorba care rostește și instaurează adevărul, pentru că ”Adevărul este stăpânul nostru, nu noi suntem stăpânii adevărului.” Cereți-i unui consilier să vă plaseze în dreptul ochilor, în biroul prezidențial, cuvintele lui Eminescu. Poate înțelegeți ce trebuie să facă președintele unui stat de drept în această situație. Deși, nu trebuie să fii președinte ca să te opui unei decizii care apără crima și-i achită pe criminali. Trebuie să fii doar om! Atât!
