28 de ambasade, plus Comisia Europeană, fac presiuni asupra României pentru a legaliza mariajul între persoane de același sex și transgenderismul

0 1.209

Un număr de 28 de ambasade, cu precădere din state occidentale, „încurajează“ România să legalizeze așa-zisele căsătorii LGBT, dar și să recunoască transgenderismul, informează Știripesurse.

Declarația este publicată pe siteul oficial al Guvernului Marii Britanii și este semnată de 31 de ambasade și organizații, chiar înainte de marșul LGBT care va avea loc sâmbătă.

„Noi, misiunile diplomatice şi organizaţiile internaţionale din Bucureşti semnatare ale acestei declaraţii, ne exprimăm sprijinul pentru Bucharest Pride 2023 (…) Ne reafirmăm angajamentul de a respecta, promova şi proteja principiile egalităţii, nediscriminării şi drepturilor omului pentru toate persoanele, indiferent de orientarea lor sexuală, identitatea de gen sau caracteristicile sexuale”, se arată în declaraţia comună.

„Susţinem cu fermitate comunitatea LGBTIQ+ din România, în demersurile sale de a obţine drepturi egale, în concordanţă cu drepturile internaţionale ale omului şi cu principiile Declaraţiei universale a drepturilor omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit un cadru robust în ceea ce priveşte apărarea drepturilor persoanelor LGBTIQ+. Instanţa aceasta a stabilit şi obligaţii în ceea ce priveşte garantarea egalităţii în cadrul legislaţiilor naţionale, inclusiv mecanismele de reacţie la crimele motivate de ură, protecţia legii pentru familii cu parteneri de acelaşi sex şi un proces transparent, exhaustiv şi accesibil pentru recunoaşterea persoanelor transgender”, se mai precizează în text.

„Încurajăm autorităţile române să completeze toate lacunele, pentru ca persoanele LGBTIQ+ să aibă drepturi depline”, spun, răspicat, semnatarii.

„Realizăm că este nevoie de mai multe eforturi pentru ca persoanele LGBTIQ+ să se bucure de egalitate deplină în drepturi. Vom continua să lucrăm împreună cu autorităţile române şi cu societatea civilă pentru a ne asigura că toate persoanele sunt tratate cu demnitate şi respect”, mai spun ambasadele.

Semnatarele Declaraţiei sunt ambasadele Argentinei, Austriei, Belgiei, Canadei, Chile, Croaţiei, Cehiei, Danemarcei, Elveţiei, Estoniei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Greciei, Irlandei, Israelului, Italiei, Lituaniei, Mexicului, Olandei, Norvegiei, Portugaliei, Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Cipru, Sloveniei, Spaniei, Suediei, Statelor Unite ale Americii.Lor li se alătură Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Reprezentanţa UNHCR din România.

via R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php