De ce Ucraina promovează „limba moldovenească” braţ la braţ cu Rusia agresoare?

Cu gândul parcă dinainte ştiut că Bucureştiul le va înghiţi pe toate, autorităţile şi diverse formaţiuni paramilitare ucrainene practică o atitudine extrem de ostilă comunităţilor româneşti, fiind atacate limba, credinţa, educaţia şi multe alte valori ale identităţii româneşti cărora li se impune o ucrainizare forţată. Ceea ce se întâmplă în această perioadă în şcolile din Bugeac (actuala regiune Odesa, Ucraina) nu corespunde nici de departe cu atitudinea euroatlantică mult trâmbiţată. Numai cine ţine ochii închişi nu vede că autorităţile trec spornic cu şenilele asimilării peste multîncercata comunitate românească.

În timp ce preşedinţii Iohannis şi Zelenski semnează Declaraţia Comună cu privire la integrarea euroatlantică a Ucrainei, în timp ce România şi Republica Moldova sprijină necondiţionat statul ucrainean în actualul conflict armat cu fostul „frate mai mare” de la răsărit, şcolile şi bisericile din comunităţile istorice româneşti sunt luate cu asalt, una câte una, de către autorităţi şi diverse formaţiuni paramilitare ucrainene, acestea părcă ştiind dinainte că Bucureştiul le va înghite pe toate. De, e război şi nu-i frumos să deranjezi… Iar de una singură, comunitatea nu are forţa necesară pentru a convinge Kievul să-şi schimbe atitudinea, deloc euroatlantică, faţă de ea. În aceste condiţii, Kievul nu se sinchiseşte deloc să atace în fel şi chip comunitatea românească, creând într-un fel impresia că se află (şi) într-un alt război, îndreptat împotriva identităţii româneşti. Toate acestea în timp ce zeci de etnici români, alături de ucraineni şi reprezentanţi ai altor etnii, îşi dau viaţa sau sunt răniţi pe câmpul de luptă din estul ţării, pentru integritatea şi independenţa Ucrainei. „Dacă dreptul de a muri pentru ţară nu comportă cote sau procente, dreptul de a învăţa în limba maternă ne este oferit în rate sau deloc. Până şi ruga în biserici ne este tot mai strâmtorată, reproşându-ni-se uneori că n-am fi patrioţi dacă ne rugăm lui Dumnezeu într-o altă limbă decât cea oficială”, afirmă într-o amplă analiză dr. Eugen Patraş, vicepreşedinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi.

Caz incredibil la Cernăuţi: 200 de morminte scoase la licitaţie. Şi bisericile româneşti sunt în pericol

Recent, unor biserici, inclusiv româneşti, din Cernăuţi municipalitatea le-a adus la cunoştinţă că li se va lua terenul, dat odinioară în folosinţă permanentă, dipoziţie netemeinică şi nelegală pentru simplul motiv că un contract de folosinţă permanentă a terenului aferent unui lăcaş de cult nu poate fi reziliat abuziv, în mod unilateral, de primărie, la indicaţia politicului. Printr-o altă dispoziţie (nr.1179/27.04.2023), municipalitatea cernăuţeană a anunţat că şi Capela mitropoliţilor bucovineni din sectorul românesc al cimitirului „Horecea” (Cimitirul vechi al oraşului), unde sunt înhumaţi primii şapte ierarhi ai Bucovinei, toţi români, nu ne mai aparţine. La data destrămării Uniunii Sovietice, capela se afla într-o stare deplorabilă, după o jumătate de secol de abandonare totală de către autorităţi şi biserică. Ea a fost reparată pe banii enoriaşilor, sub îndrumarea preoţilor români Mihai Ivasiuc şi Cristofor Gabor. De mai bine de 30 de ani slujba de aici se ţine în limba română, fapt deranjant pentru unii politicieni actuali. Ceva mai înainte, aceeaşi municipalitate ne-a anunţat că va scoate la licitaţie cca. 200 de morminte din Cimitirul istoric din Cernăuţi, cele mai multe din sectorul românesc, caz unic în istoria oraşului. Presiunile la adresa preoţimii române şi a enoriaşilor români sunt la ordinea zilei. Iar acolo unde alte metode nu funcţionează, se deschid dosare penale, de notorietate fiind cazul mitropolitului Longhin (Mihai Jar), Erou al Ucrainei, care a înfiat cca. 400 de copii orfani bolnavi. Nerespectarea principiului libertăţii religioase, garantat de constituţie şi de legislaţia în vigoare, pare a fi la ordinea zilei. În timpul sovietelor am fost scoşi cu forţa din biserică, acum suntem băgaţi, tot cu forţa, într-o anumită biserică, agreată de stat.

De la 1 septembrie 2023, comunitatea românească nu va mai putea studia în limba maternă

„Prin vocea unor directori, executori fideli ai circularelor verbale/telefonice trimise în şcoli de către diriguitorii învăţământului din Reni şi Odesa, la indicaţia patronilor ideologici, suntem anunţaţi, în şoaptă, că, începând cu data de 1 septembrie 2023, în şcolile conduse de domniile lor, predarea în clasele «moldoveneşti» se va face în proporţie de 80% în limba ucraineană. Acest abuz este motivat prin faptul că «limba moldovenească» nu se regăseşte în lista limbilor oficiale UE. Dar Comisia de la Veneţia s-a pronunţat clar că această «limbă», folosită în şcolile din regiunea Odesa sub denumirea de limba moldovenească, este asimilată limbii române şi, prin urmare, este limbă oficială a UE. Cu toate acestea, urmând indicaţiile preţioase ale şefilor, sfidând recomandările Comisiei de la Veneţia, directorii celor 5 şcoli din satele Anadol/Dolinskoe, Cartal/Orlivka, Barta/Plavni, Satu Nou/ Novosilka şi Frecăţei/Limanskoe, circumscrise primăriei Reni din raionul Belgorod-Dnestrovsk, regiunea Odersa, se grăbesc să introducă de la 1 septembrie 2023 în procesul de învăţământ, cu de la sine putere, cotele lingvistice de 80 %”, afirmă Eugen Patraş.

Toate aceste acţiuni indică o politică de ucrainizare forţată a întregului sistem şcolar românesc din Ucraina. Nu e deloc întâmplător că în toate primăriile fostului raion Noua Suliţa, precum şi în cele din fostul raion Reni, unde românii / moldovenii reprezintă cca.70% din totalul populaţiei, nu există nici un responsabil de învăţământ care să fie etnic român sau care să cunoască limba română. 

Legat de limba vorbită şi predată în şcoli, urmare a expertizării de către Comisia de la Veneţia a Legii Educaţiei, adoptată în 2017, Ucraina şi-a asumat oficial obligaţia de a respecta Opinia Comisiei, iar art. 48 din documentul emis de Comisie specifică în mod expres „situaţia particulară a persoanelor care se identifică drept moldoveni, a căror limbă este aceeaşi cu limba vorbită de minoritatea română, fiind astfel limbă oficială a UE”. Ministerul ucrainean de externe a dat asigurări în repetate rânduri, în răspunsurile sale din 02.06.2021, 06.07.2021, 12.10.2021,  că „Ucraina respectă Opinia Comisiei de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) privind reglementările Legii Educaţiei din Ucraina din 5 septembrie 2017 privind folosirea limbii de stat, a limbilor minorităţilor naţionale, precum şi a altor limbi în educaţie”.  „Sesizat cu asemenea nereguli de trecere arbitrară la cotele lingvistice ucrainene în şcolile cu predare în limba «moldovenească» (ca să folosim denumirea limbii agreate de minister), Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Ucraina, pe motiv că limba moldovenească nu ar fi o limbă oficială a UE, ne-a îndrumat să lămurim situaţia consultând consiliile locale şi directorii de şcoli care au şi emis ordinele respective. Şi tot aşa, suntem nevoiţi să ne tot învârtim într-un cerc vicios, bine dirijat din umbră «de cine trebuie», a mai spus Eugen Patraş.

Autorităţile ucrainene declară una, în teritoriu se petrece altceva

În comunicatul din 23.04.2021 al MAE al României scrie că „ministrul Aurescu a luat notă de asigurarea omologului său că Ministerul Educaţiei din Ucraina a transmis deja instrucţiuni autorităţilor locale de a aplica aceste prevederi ale legislaţiei ucrainene, inclusiv în regiunea Odesa”. Pe de altă parte, potrivit unui răspuns primit din partea Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene al Republcii Moldova a notificat oficial Ucraina, prin nota verbală nr.DB/3/220.1-3309 din 07.04.2021, că „întregul proces de învăţământ din R.Moldova se desfăşoară în limba română (exceptând procesul de învăţământ în limbile minorităţilor), solicitându-se părţii ucarinene ca în procesul de implementare a Legii Educaţiei din Ucraina să se procedeze astfel încât şcolilor cu «limba moldovenească» de predare să le fie acordate condiţii şi posibilităţi identice cu şcolile în care procesul de învăţământ se desfăşoară în «limba română»”. Cu toate acestea, asemenea instrucţiuni nu doar că nu există, ci, aşa cum arată faptele, de sus vin instrucţiuni spre a se acţiona tocmai invers, în totală contradicţie cu cele promise de Ministrul de Externe al Ucrainei şi de Ministrul Educaţiei din Ucraina.

În august 2020, majoritatea absolută a părinţilor din cam toate şcolile din sudul Basarabiei au depus către directori cereri de substituire în procesul de învăţământ a „limbii moldoveneşti” cu limba română. Dar niciuna din cereri nu a fost luată în seamă. Nici cererea preşedintelui României, nici cele cinci solicitări ale MAE al României, nici solicitările MAE al R.Moldova, nici cererile scrise de părinţii elevilor din aceste şcoli, nici punctele de vedere ale Academiei Române sau ale Academiei de Ştiinţe din R.Moldova, nici Hotărârea din 16 martie curent a Parlamentului de la Chişinău de a substitui sintagma de „limbă moldovenească” cu sintagma „limba română”, nici memoriile mediului asociativ din Ucraina,  nici Opinia Comisiei de la Veneţia nu constituie pentru Kiev argumente plauzibile spre a renunţa, în sfârşit, la un produs al regimului totalitar: „limba moldovenească” diferită, chipurile, de limba română.

Este greu de înţeles de ce românii moldoveni din R.Moldova, dar şi din regiunea Cernăuţi vorbesc şi învaţă în limba română, iar cei din regiunea Odesa – în „limba moldovenească”. Aşa cum e la fel de greu de înţeles de ce Ucraina merge la braţ cu Federaţia Rusă (declarată de Rada Supremă stat terorist şi agresor) în promovarea unei limbi inventate. Rusia promovează cu osârdie bolşevică „limba moldovenească” în regiunea separatistă transnistreană, iar Ucraina o cocoleşte în regiunea Odesa ca pe un scump odor moştenit de la sovietici. Dar o cocoleşte nu în raioanele care i-au revenit în 1940 de la RASS Moldovenească (Moldova transnistreană), unde „limba moldovenească” a şi dispărut între timp în şcolile din fostele raioane cu sate de moldoveni (Bârzula, Balta, Nani/Ananiev, Valea Hoţului ş.a.), ci în raioanele din Basarabia istorică (Ismail, Reni, Sarata, Cetatea Albă, Chilia). Foarte pe scurt, în acest context şi pe cât se poate de legitim, ne întrebăm: oare limba ucrainenilor din R.Moldova şi România este diferită de limba ucraineană din Ucraina? Are cumva o altă denumire, promovată politic de autorităţile din cele două ţări ? Oare tolerarea de către fosta conducere de la Kiev a implicării sutelor de combatanţi ucraineni, de partea separatiştilor de la Tiraspol, în conflictul militar din 1992, împotriva unui stat independent ca R.Moldova n-ar trebui să fie privită de către noua conducere proeuropeană şi proeuroatlantică a ţării drept o lecţie dură a modului cum nu se cuvine să  procedeze în relaţiile cu un stat vecin? „În noile condiţii, nu există niciun motiv care să justifice încercarea de a înscrie o nouă pagină dezonorantă în relaţia cu spaţiul românesc, de data aceasta prin promovarea cu orice preţ a iluzoriului ideom inventat de imperialismul rusesc şi numit «limba moldovenească». Nu acesta ar trebui să fie răspunsul Kievului la atitudinea de solidaritate deplină şi necondiţionată a Bucureştiului şi Chişinăului în condiţiile războiului de azi!”, afirmă Eugen Patraş.

Vor dispărea toate şcolile româneşti?

În această perioadă, autorităţile ucrainene nu se sfiesc să pună în aplicare întregul arsenal al sistemului puterii pentru a asfixia cât se poate de tare şi cât mai rapid educaţia în limba română din Ucraina. Din cele cca. 130 de şcoli cu limba română de predare din Ucraina în perioada sovietică au mai rămas vreo 60, iar după aplicarea art.7 din noua Legea a Educaţiei şi acestea vor fi lichidate. Metodele practicate sunt următoarele: fidelizarea directorilor, nerenunţarea la sintagma „limba moldovenească” care desemnează o limbă inventată de sovietici în scopuri geopolitice, promovarea acestei limbi cu aceeaşi îndârjire cu care o face Rusia în Transnistria ocupată, comasarea claselor româneşti cu clase ucrainene, interzicerea în şcolile din Bugeac a manualelor în limba română, scoaterea literaturii în limba română din biblioteci, crearea de avantaje evidente pentru clasele cu limba ucraineană de predare comparativ cu clasele în care predarea se desfăşoară în limba română, lipsa  acută a cadrelor didcatice care pot preda în limba română, intimidarea profesorilor/persoanelor care pledează pentru păstrarea limbii române în predarea materiilor şcolare, persecutarea acestora de către reprezentanţii structurilor de forţă, etc. La toate acestea se mai adaogă şi promovarea cu sârg şi spor a doctrinei staliniste a „minorităţii moldoveneşti” diferite de minoritatea română, doctrină care se încadrează de minune în politicile asimilaţioniste cu care se confruntă tot mai acut comunitatea istorică românească din Ucraina.

Mai nou, unii profesori din regiunea Odesa, care au participat la Festivalul românilor de pretutindeni (Bucureşti, 25-28 mai 2023) au fost admonestaţi pentru faptul de a fi luat parte la o manifestare a „românilor”.

via R3Media