Ofițer al Armatei Regale Române, Vladimir Macoveiciuc a fost inițiatorul și conducătorul primului grup de rezistență armată care a acționat pe teritoriul României după pătrunderea trupelor sovietice.
Sfârșitul său a fost tragic. Într-o ambuscadă organizată de autoritățile comuniste, în ziua de 8 iulie 1946, la Vicovu de Jos, a fost împușcat în picior de un trăgător plasat în clopotnița bisericii. Căzut pe șosea, pe o movilă de prundiș, cu pistolul Parabelum în mână, a agonizat în timp ce sângele i se scurgea prin rană. Timp de o oră, jandarmii nu au îndrăznit să se apropie de el. Se spune că ultimele sale cuvinte au fost: ”Hai, măi, veniți, că nu vă fac nimic!”.
Ulterior, căpitanul de jandarmi Ioan Popescu, cel care a condus operațiunea de capturare, avea să afirme că, în momentul morții lui Macoveiciuc, s-au deschis cerurile și s-au auzit aripi de înger.
Fiii săi au fost arestați, torturați și închiși, iar nora sa a fost bătută și violată. Părinții lui Macoveiciuc au fost anchetați și torturați, familia terorizată și distrusă. A fost înmormântat în cimitirul din Vicovu de Jos.
