La mulți ani, Marius Oprea! Istoricul și-a petrecut ziua semnând acte de cesiune pentru morții de la Târgul Ocna

Ziua de astăzi e dedicată omului care, de mai bine de două decenii, aduce la lumină, din adâncurile pământului și din hăurile uitării vinovate, rămășițele celor căzuți în încleștarea cu totalitarismul roșu.

Cu osemintele fiecărui partizan, deținut politic sau țăran, pe care le dezgroapă, Marius Oprea aduce un nou capăt de acuzare Comunismului și totodată aduce încă o mărturie a capacității acestui popor de a se opune și a rezista fiarei bolșevice. În timp ce în Occident, birocrații Uniunii Europene inaugurează statui ale lui Marx sau Lenin, călăuzindu-se după ideile lui Kovacs sau Gramsci, iar în Estul continentului regimul lui Putin reabilitează cultul lui Stalin și restul simbolurilor sovietice, revenind la vechile năravuri întru năzuința refacerii defunctei URSS, pe meleagurile României, țară ce a cunoscut una din cele mai cumplite represiuni după 1945, Marius Oprea scrie Istoria într-un mod cutremurător. Și condamnă, zi de zi, comunismul, ca regim, ca ideolologie, sub toate formele sale mai vechi sau mai noi de manifestare.

Opera căreia și-a dedicat întreaga existență și pentru care și-a sacrificat tihna personală și statutul profesional, este una a cărei anvergură depășește limitele științei istorice și ale investigației criminalistice. Marius Oprea face de mult timp o muncă de apostolat. Pentru a duce o asemenea luptă îți trebuie o capacitate uriașă de dragoste, cu care să poți cuprinde viii și morții, renunțând la tine și dăruindu-te unui destin care se împletește de-acum cu cel al neamului. Nu este ușor, nu este deloc ușor, să sapi douăzeci de ani după Poporul Pierdut al României, după eșantionul de aur a tot ceea ce a avut mai bun România, și care a fost îngropat în cele mai neștiute gropnițe. Nu e ușor să dai piept, de fiecare dată, cu toată acea încărcătură energetică ce a însoțit acele ființe în cumplita lor dramă, în care au fost torturate, ucise, îngropate fără prohod și fără lumânare. Trebuie să fii deosebit de puternic pentru a prelua câte ceva din toată energia aceasta deloc fastă. Care, în timp, nu are cum să nu ajungă să îți împovăreze umerii, să îți apese întunecat sufletul.

De unde a găsit însă Marius Oprea puterea de a duce această imensă cruce a neamului? A spus-o el însuși, în repetate rânduri. Căci drumul acesta al oaselor este drumul care i-a purtat pașii către Biserica lui Hristos, singurul loc unde găsim puterea de a ne duce mai departe destinul, dar și de a ni-l înțelege. Atunci când un duhovnic precum Părintele Iustin Pârvu, el însuși un cruciat anticomunist ce a purtat ani de zile lanțurile robiei în temnițele regimului roșu, îți dă binecuvântare, dimpreună cu ascultarea de a scoate la lumină adevărul din gropile secrete ale comunismului, este cu neputință să nu găsești puterea cu care să continui, mereu și mereu.

Și asta face Marius Oprea. Astăzi, când a împlinit 59 de ani, el și-a petrecut ziua de naștere la IML Iași, preluând, prin semnarea actelor de cesiune, osemintele a 23 de deținuți politici (printre care, probabil, și al lui Valeriu Gafencu) scoase din cimitirul de la Tîrgu Ocna. Cu două săptămâni în urmă, făcuse același lucru pentru cei 80 de morți ai lagărului comunist de la Periprava, pe care i-a petrecut până la Dervent, unde se vor odihni pe veci într-un osuar din cadrul mănăstirii de acolo. Interesant mod de a-ți petrece ziua de naștere. Și, până la urmă, absolunt palpitant mod de a trăi!

Să-i spunem, așadar, în această zi de 22 mai, lui Marius Oprea. „La mulți ani!” Cu sănătate și putere pentur a continua, de unul singur am fi putut spune, de nu ar avea alături o mică ceată de ortaci, în frunte cu Gheorghe Petrov… Căci Marius Oprea mai are muuult, mult de lucru, căci Poporul Pierdut e tare, tare numeros…

Florin Dobrescu