Florin Dobrescu
Pentru înțelegerea demersului, citiți NOTA de la sfârșit. (FD)
Poet și dramaturg comunist, Aurel Baranga, pe numele real Aurel Leibovici, s-a născut la 20 iunie 1913 la București, într-o familie de evrei. A absolvit Liceul „Matei Basarab” din Capitală și utlerior Facultatea de Medicină. Nu știm când anume și-a schimbat numele în acte, dar este clar că a preferat dintru început folosirea pseudonimului literar Aurel Baranga, cu care a debutat în versuri la revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. A inițiat, alături de Gherasim Luca, Paul Păun și Sesto Pals, revista de avangardă Alge. Alături de Gherasim Luca, Paul Păun și Jules Perahim, a inițiat publicația avangardistă într-un singur număr „Pulă – Organ universal”, având un grosier caracter pornografic.
Este autorul, în 1948, al textului Imnului Republicii Populare Române, „Zdrobite cătușe”, pe muzica lui Matei Socor, care a înlocuit Imnul Regal după abdicarea forțată a Regelui Mihai. În același an, Baranga-Leibovici primește ca sarcină de partid să înființeze revista de satiră și umor Urzica, o publicație în care erau defăimați și insultați exponenții vechilor partide politice și ai categoriilor social-economice proscrise de regimul comunist (chiaburii, întreprinzătorii particulari), Regele plecat în exil, dar și americanii și aliații lor occidentali. A condus această revistă până la moarte, în 1974. Pentru meritele sale în siluirea culturii române pe linie bolșevică, a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român între 1969 și 1974. Există unele opinii conform cărora în anii 1970 ar fi locuit în Israel.
A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu, fostă soție a omului de teatru Moni Ghelerter, respectiv comunistului Alexandru Bârlădeanu, cu care a avut un fiu, Harry Baranga.
Conform dorinței sale, ca orice marxist care se respectă, Aurel Baranga-Leibovici a fost incinerat la Crematoriul Cenușa din București.
––––––––––––––––
NOTĂ. În martie 2021, sub cupola Senatului României, într-o replică la o insolentă intervenție a deputatului Sivliu Vexler, parlamentarul Sorin Lavric adresa întrebarea: „Cine a adus comunismul în România?”, ca referire la contribuția evreilor în instaurarea criminalului regim dinainte de 1989. O temă de interes, față de care se păcătuiești prin două abordări excesive. Prima, atribuie integral evreilor această vinovăție. Cea de-a doua îi exonerează în totalitate de culpă. Analiza sine ira et studio a surselor documentare oferă un răspuns obiectiv: nu poate fi acuzată doar etnia evreiască pentru instaurarea regimului impus de ocupația sovietică. Dar raportat la procentul lor în cadrul popuției României (1%, adică 138795 în 1948), ponderea etnicilor evrei în aparatul partidului comunist, în funcțiile de conducere din aparatul de stat și al Securității este colosală. Ca un singur exemplu, în 1950, dintre cadrele Direcției a V-a Anchete Penale (unul dintre cele mai represive departamente ale Securității, responsabil inclusiv de reeducarea de la Pitești) evreii dețineau ponderea de 70%. Se observă, de asemenea, o orientare predilectă a interesului comuniștilor evrei spre două direcții ale terorismului comunist: cel armat, al Securității, și cel cultural, al propagandei. Trebuie reținut că, de exemplu, în 1948-1950, aparatul Securității era alcătuit în proporție de 80 % din etnici români, dar posturile de comandă și gradele superioare erau net dominate de evrei. Așadar, pălmașii erau români, comandanții erau ervei. După 1952, când are loc mazilirea grupării Pauker-Luca Georgescu și când la conducerea Securității este adus românul Alexandru Drăghici, începe un proces de epurare a etnicilor evrei. În decurs de circa un deceniu, aceltia vor pierde poziția preponderentă în domeniile în care erau majoritari. Simțindu-se marginalizați, majoritatea lor vor alege emigrarea în Israel sau în state occidentale, de preferință SUA. Inclusiv o mare parte a celor mai temuți criminali din Securitate vor emigra în acei ani, obținând fără probleme azil politic în țările respective, unde vor trăi liniștiți până la moarte. Sxcopul acestui serial este să documenteze în ce măsură evreii au fost implicați în comunizarea României, prin asta înțelegând eliminarea elitelor Regatului României, distrugerea economiei acestuia și crearea unei pseudoculturi de sență sovietică.
Cu întemeiat dezgust, încep așadar – nu într-o ordine anume, ci cum îmi vin la mână („random”, cum spun tinerii de azi) – această depănare a portretelor din galeria funestă a oficianților marii opere de distrugere a fibrei poporului român, și poate vreodată voi reuni toate acestea în paginile unui Bestiar al comunismului pe plaiurile Mioriței.
