Martie 1950. Holocaustul nostru. Execuțiile din Bistrița, coordonate de Alexandru Nicolschi (născut Grunberg) și Miahai Patriciu (născut Grunsperger). „Am împușcat opt în pădure. Pe ceilalți i-am strangulat cu sfori“

Sursa. Adevărul. Mariana Iancu

Nota Redacției Buciumul: Despre asta elevii nu învață la liceu. Motivul? O parte a victimelor erau legionari, iar coordonatorii crimelor evrei. Rezistența anticomunistă din România nu e corect politică… (Florin Dobrescu)

În anii ’50, mai mulți deținuți condamnați la închisoare au fost scoși din penitenciare și asasinați. Moartea lor a fost oficializată după mulți ani, în documente fiind specificat faptul că au murit din cauze medicale.

În aprilie 1950, în zona periferică a orașului Bistrița au fost asasinate mai multe persoane implicate în rezistența anticomunistă. Execuțiile, spune dr. Gheorghe Petrov, istoric și arheolog la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, au fost înfăptuite de o echipă mixtă alcătuită din cadre de Securitate și Miliție, asasinatele fiind hotărâte și coordonate de către înalți responsabili din conducerea Ministerului Afacerilor Interne. „În lipsa unor documente edificatoare sau a unor mărturii venite din partea persoanelor ce au fost implicate în aceste omoruri, multă vreme nu s-a știut care a fost soarta și sfârșitul acestor oameni. Au fost emise și vehiculate doar opinii, care însă nu au putut oferi răspunsuri reale despre împrejurările morții și dispariției acestor deținuți, cum și unde au fost omorâți, unde le-au fost îngropate trupurile sau cine au fost decidenții și făptuitorii crimelor“, spune arheologul Gheorghe Petrov.

În urma unor documente de arhivă descoperite mai recent, istoricul face lumină în acest caz. Într-un documentar publicat în revista „Memoria“, el dezvăluie faptul că anchetele s-au desfășurat pentru marea majoritate a celor arestați la sediile Securității din Cluj, Turda și Alba Iulia. Cercetările au fost finalizate în septembrie 1949, după care inculpații au fost înaintați Tribunalului Militar din Sibiu pentru a fi judecați și condamnați. „Cum numărul celor care urmau să fie judecați era foarte mare, regimul a evitat trimiterea în instanță a unui singur lot de persoane, care ar fi demonstrat că rezistența anticomunistă era o mișcare de mare amploare. În consecință, s-a decis repartizarea celor arestați în mai multe loturi. Ca urmare, au fost formate peste 15 loturi, fiecare cuprinzând aproximativ 20 de persoane“, spune Gheorghe Petrov.

Singurul martor, un paznic care a stat ascuns în cimitir

Tribunalul Militar Sibiu a pronunțat pedepse grele pentru foarte mulți dintre cei arestați. Din lotul principal, șapte persoane în frunte cu maiorul Dabija au fost condamnate la pedeapsa capitală, fiind executate la Sibiu în dimineața zilei de 28 octombrie 1949. După execuție, cadavrele au fost înhumate într-o groapă comună săpată la o margine a Cimitirului Central din Sibiu, rămășițele pământești fiind descoperite și deshumate în 1993, grație ajutorului dat de Ioan Silaghi, un fost paznic al cimitirului, care, fiind ascuns după un tufiș, asistase întâmplător la execuția și înhumarea victimelor fără să fie observat. Restul inculpaților din acest lot precum și cei încadrați în celelalte loturi au primit pedepse grele cu închisoarea, mulți fiind condamnați la muncă silnică pe viață.

Certificate medicale false

La scurt timp după pronunțarea sentințelor, Gheorghe Pintilie i-a cerut colonelului Mihail Dulgheru, șeful Direcției Anchete din cadrul DGSP, să nominalizeze persoanele ce nu fuseseră condamnate la moarte, dar care desfășuraseră activități periculoase împotriva regimului, cum ar fi faptul că au folosit arma împotriva organelor de securitate, „pentru a se crea un regim mai aspru în închisoare“. Aceste persoane au fost ucise în cursul unor acțiuni organizate și desfășurate de către Direcția Regională a Securității Poporului Cluj, cu sprijinul organelor centrale din București.

După primirea sentințelor, deținuții condamnați la pedepse privative de libertate pe diferite termene au fost repartizați la câteva penitenciare din țară. În anul următor, între 22 februarie și 15 martie 1950, 13 deținuți (12 bărbați și o femeie), au fost scoși din penitenciarele unde se aflau (Aiud, Gherla, Sibiu, Pitești, Mislea) și aduși la Penitenciarul Tribunalului din Cluj. În 2 și 5 aprilie 1950, prin două adrese ale Direcției Regionale a Securității Poporului Cluj semnate de colonelul Mihai Patriciu, șeful acestei direcții, se cerea Penitenciarului Tribunalului Cluj predarea pentru cercetări a celor 13, menționați fiecare cu numele, ambele adrese ale Securității având același număr de înregistrare.

După părăsirea penitenciarului, nu s-a mai știut nimic de soarta acestor oameni. Moartea lor a fost oficializată la 25 iulie 1957, când la Oficiul de Stare Civilă al Primăriei orașului Cluj a fost deschis un Registru special în care s-au completat 13 acte de moarte, întocmite pe baza unor certificate medicale false. Toți acești oameni au încetat din viață în zilele de 2, 3 și 5 aprilie 1950, din cauze medicale, diagnosticele invocate fiind: TBC pulmonar, miocardită cronică, insuficiență circulatorie, congestie pulmonară și pneumonie.

13 deținuți uciși în mod barbar

În cursul anilor 1949 și 1950, din dispoziția Securității, mai multe zeci de deținuți, condamnați inițial de instanțele militare la închisoare pe diferite termene, au fost scoși din penitenciare și asasinați. Aceasta a fost situația și în cazul celor 13 deținuți de la Cluj: Ioan Robu, Alexandru Maxim, Nicolae Nițescu, Alexandra Pop, Simion Moldovan, Mihai Angheluță, Victor Vandor, Ioan Bedeleanu, Emil Dalea, Mihai Florinc, Petru Mărgineanu, Emil Olteanu și Florian Picoș.

Cum s-a petrecut totul aflăm dintr-un document de o importanță deosebită, descoperit în urmă cu câțiva ani în arhiva fostei Securități. „Este vorba despre o declarație din 2 iulie 1954, dată în anchetă la Securitate de către fostul maior de miliție Eugen Alimănescu, personajul care a fost implicat direct în asasinarea la ordin, în mai multe zone ale țării, a zeci de deținuți politici condamnați inițial la pedepse cu închisoarea. În document, Alimănescu face dezvăluiri despre locurile din țară unde i-au fost încredințate misiuni criminale, despre metodele de acțiune și persoanele care au participat și l-au sprijinit în teren sau, în unele cazuri, chiar și despre cum s-au debarasat de cadavrele celor uciși“, spune Gheorghe Petrov.

Echipa condusă de Eugen Alimănescu a executat prin împușcare șapte deținuți care au fost implicați în rezistența anticomunistă din zona Banatului, la Lugoj în 2 august 1949. Au urmat apoi alte câteva acțiuni criminale în diferite locuri din țară, până în luna martie 1950, când, aflându-se într-o misiune la Tulcea, Alimănescu a primit ordin telefonic de la generalul Pavel Cristescu, șeful Direcției Generale a Miliției, să se reîntoarcă de urgență cu trenul la București pentru a se prezenta la ministrul adjunct, Marin Jianu. Cu prilejul primirii la ministru, acesta i-a încredințat alte misiuni în care trebuia să mai omoare încă 58 de persoane (16 la Timișoara, 16 la Cluj, 16 la Pitești și 10 la Jilava).

La 10 martie 1950, în apropiere de orașul Lugoj, în pădurea de pe Dealul Ciura, au fost împușcate 16 persoane condamnate pentru implicare în mișcarea anticomunistă din zona Dobrogei. Echipa de milițieni condusă de Alimănescu s-a deplasat apoi la Pitești, unde, în colaborare cu cadre de la Securitatea din Pitești, Câmpulung și Târgoviște, au executat prin împușcare 15 deținuți, foști membri ai unor grupări anticomuniste din Dobrogea.

De la Pitești, maiorul Alimănescu și oamenii lui au plecat direct la Cluj. La această acțiune, după cum spune Alimănescu, a participat el împreună cu colonelul Patriciu, dar cu siguranță cei doi au mai fost însoțiți în teren și de alți securiști, rămași nemenționați.

Despre cum s-a procedat și în ce locuri s-au făcut execuțiile, singurele amănunte le aflăm tot din cuprinsul aceleiași declarații, unde se spune că opt deținuți au fost transportați (probabil cu o mașină-dubă) într-o pădure de la marginea orașului Bistrița unde au fost împușcați „într-o groapă bine ascunsă”. Ceilalți opt au fost executați prin ștrangulare cu sfori, într-o pădure situată între comuna Teaca și orașul Reghin.