Ministrul german al Sănătății a spus că „este sigur că vor exista noi pandemii”, după întâlnirea cu Bill Gates și cu directorul OMS

0 946

Ministrul german al Sănătății a spus că „este sigur că vor exista noi pandemii” și că „singura întrebare este: când și dacă vom fi mai bine pregătiți atunci”.

Ministrul german al Sănătății Karl Lauterbach s-a întâlnit cu miliardarul Bill Gates și cu directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timpul Conferinței de Securitate de la München, luna trecută.

Lauterbach a postat o fotografie cu cei trei pe Twitter cu următorul mesaj:

„Cu @BillGates și directorul general al OMS @DrTedros la Conferința de securitate de la München. Este sigur că vor exista noi pandemii. Singura întrebare este: când și dacă vom fi mai bine pregătiți atunci. La asta am lucrat.”

Conferința de Securitate de la München este o întâlnire anuală cu privire la probleme de securitate internațională, la care participă politicieni și personalități importante din lumea corporativă.

În 2017, Gates a susținut un discurs la Conferința de Securitate de la München, în care a prezis că „o pandemie globală extrem de letală va avea loc în timpul vieții noastre”. El a mai spus că „s-ar putea să nu știm dacă acea armă este făcută de om sau e un produs al naturii”.

„Văd reală amenințarea unor pandemii mortale, împreună cu cea a războiului nuclear și schimbărilor climatice. Pregătirea pentru o pandemie globală este la fel de importantă precum descurajarea nucleară și evitarea unei catastrofe climatice”, a spus Gates în 2017, amintește LifeSiteNews

Se spune că fondatorul Microsoft are o influență semnificativă asupra OMS, întrucât fundația sa este al doilea cel mai mare finanțator al organizației, după guvernul SUA. Gates este un susținător puternic al dezvoltării și distribuirii vaccinurilor (inclusiv al injecțiilor ineficiente și periculoase anti-Covid), precum și al controlului populației și al avortului.

Ministrul Sănătății din Germania, Karl Lauterbach, este cunoscut ca un susținător înfocat al măsurilor draconice anti-covid, inclusiv al obligativității „vaccinării” anti-covrig.

Cea de-a treia persoană de la întâlnire, Tedros Ghebreyesus, care a devenit director general al OMS în 2017, a fost membru al Frontului comunist de Eliberare a Poporului Tigrin din Etiopia și a ocupat funcția de ministru al Sănătății și Afacerilor Externe atunci când a fost la putere. Partidul a fost declarat organizație teroristă de guvernul etiopian în 2021. De asemenea, el are legături strânse cu Partidul Comunist din China și a fost acuzat că este un delegat al guvernului chinez.

Întâlnirea celor trei personalități de rang înalt ridică îngrijorări cu privire la o potențială dictatură globală în domeniul sănătății, întrucât membrii OMS urmează să voteze, în mai 2023, un Tratat care va lipsi națiunile de suveranitatea lor și va elimina libertatea personală de alegere și dreptul la intimitate.

„Planul șocant al înființării unei birocrații supraguvernamentale, cu puterea de a vaccina forțat și a pune în carantină oamenii, sună a fantezie distopică; pe care însă liderii noștri sunt dornici să o realizeze”, a scris colaboratorul LifeSiteNews Frank Wright, cu privire la tratatul OMS privind plandemiile.

„Organizația Mondială a Sănătății dorește să obțină puteri pentru a reduce la tăcere pe oricine îi va pune la îndoială narațiunea în viitor. Istoricul său groaznic în această privință nu o împiedică să creadă în propria sa misiune de a anula drepturile omului în numele unui «bine general». Ilustrează fiecare viciu al birocrației la scară largă, acceptând opinii numai de la colegii săi selectați și considerând interacțiunea la scară umană ca pe un fel de tentativă de infectare”, a spus Wright.

sursa: ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php