Dominarea lumii într-o epocă a lui Lucifer
„Această carte explorează o nouă, stranie spiritualitate, pe cale de a intra în competiție cu alte religii consacrate. Scopul meu aici este să vă conving că apariția ei este una probabilă, dacă nu chiar inevitabilă.
Încep această explorare cu o presupunere nedovedită, bazată pe niște principii evoluționiste de tip darwinist: va apărea un nou prădător pe planeta noastră, un prototip evolutiv conceput să prade oamenii. Urmează apoi o altă presupunere: acest prădător va evolua gradual și treptat din umanitate, așa cum se pare că am evoluat la rândul nostru din alte forme inferioare, pentru a le prăda.
O presupunere ulterioară sugerează că acești prădători au apărut deja ca prototipuri evolutive, ca un fel de noi oameni, cu metode avansate de supraviețuire și cu noi forme de exprimare spirituală și de organizare religioasă, menite să le susțină și să le dezvolte posibilitatea de a prăda.”
(fragment din Robert C Tucker – An Age For Lucifer: Predatory Spirituality & The Quest for Godhood – O epocă a lui Lucifer: duhul prădător și căutarea îndumnezeirii)
Robert C. Tucker a fost un psiholog canadian care a lucrat cu o organizație numită COMA – Council On Mind Abuse (Consiliul pentru abuzul mental – a nu fi confundat cu un autor omonim, un politolog american care a studiat Uniunea Sovietică și a scris o biografie a lui Stalin – n n.).
Tucker al nostru a lucrat cu „supraviețuitori adulți și copii victime ale abuzului ritualic” și a petrecut timp intervievând oameni care se autodescriu ca „sataniști”. Cartea sa a fost mai degrabă un experiment de gândire, care a încercat să identifice acea idee motrice din spatele ideologiei unui cult:
„într-un astfel de cultism distructiv, totuși, am simțit că altceva anima aceste povești de activitate satanică și abuz ritualic, ceva familiar, dar nespus. Satanismul era un puzzle în spatele căruia acel ceva se ascundea sau un mit sub care trăia. Ca și cultul, satanismul părea să indice ceva dincolo de sine”.
Cartea lui Tucker nu este despre satanism: este despre o clasă (teoretizată) de prădători spirituali pe care i-a numit luciferieni. În capitolele ulterioare, sataniștii sunt aproape retrogradați la nivelul unor prădători caricaturali, de ordin inferior. Ei ar fi evitați de luciferienii cu adevărat de elită. „Rude îndepărtate”, cel mult.
Acolo unde sataniștii urmăresc satisfacerea neîngrădită a ego-ului și a impulsului, luciferienii joacă jocul cu bătaia cea mai lungă dintre ei și caută să atingă însăși nivelul unor zei. Putere pură.
Tucker prezumă că acest tip de impuls ar apărea din imperativele evoluției și că ar începe să-și formeze propriul cadru psiho-spiritual între participanți – posibil la nivel subconștient.
COMA (Consiliul pentru abuzul mental) și-a petrecut o mare parte din existență ducând bătălii juridice cu cultele de care căutau să protejeze publicul. Cu toate acestea, după un proces prelungit din partea Bisericii Scientologice, Tucker a anunțat dizolvarea COMA în 1992.
Dar există ceva în cartea lui Tucker, în special felul în care a descris obiectivele comune ale cultelor și corporațiilor:
„Trebuie să recunoaștem că cultele sunt organizații de succes, cu tehnici care sunt acum împrumutate de alte organizații de succes”
Probabil că una dintre cele mai de succes organizații existente astăzi este Forumul Economic Mondial. Se știe că liderii mondiali apar din conclavuri anuale care scandează aceeași mantră, statele naționale le finanțează în mod activ, Forumul Economic Mondial se laudă că a pătruns în guvernele lumii și chiar și ONU pare să primească indicații de la Davos.
În articolele anterioare, am analizat crusta subțire a elitelor care se află mesei capitalului global.
Structura claselor, acum și viitor, între deținătorii de avioane și iahturi private și mâncătorii de insecte, care emit carbon și trebuie supravgheați prin sisteme de credit social.
Și povestea de până acum este:
- John Maynard Keynes, din a cărui lucrare derivă sistemul economic modern, era marxist.
- Cei 0,1% superbogați din cei 1% care se coagulează în organizații politice supranaționale sunt malthusieni.
- Premisa de bază care conduce ideologia lor este un materialism reducționist radical.
În timp ce mulți văd elitele de la Davos ca pe o cabală globală, atotcuprinzătoare, care Controlează Totul™, eu nu m-am putut convinge niciodată să accept această descriere. Adevărul este că lumea este în mod inerent necontrolabilă.
Putem stipula că oamenii și grupurile pot dobândi o influență uriașă, apoi o pot folosi pentru a pune în fapt lucruri falimentare din punct de vedere moral, pentru a-și atinge scopurile. Mai putem fi de acord că, cu cât se află mai sus ierarhia sociopolitică de la care provin aceste agende, cu atât este mai probabil ca consecințele să fie suportate cel mai mult de către plebe. De cele mai multe ori, cei ale căror mașinațiuni erau responsabile pentru rezultate catastrofale, scapă de a mai fi trași la răspundere pentru asta.
Dar lumea în care trăim astăzi este dovada pozitivă a unui lucru: nimeni nu controlează nimic.
Cu toate acestea, la fel ca Tucker, mă uit la agende precum Marea Resetare, ori Stakeholder Capitalism sau The Great Narative (sau cum i s-o mai spune în zilele noastre) și simt ceva în spatele lor. „Ceva care arată dincolo de sine”.
Cu ani în urmă, în ceea ce deja pare o altă direcție de viață (alias „înainte de Covid”), ar fi trebuit să scriu o carte despre pericolele tehno-utopismului. În ea, recunoșteam deja transumanismul ca un fel de religie și îl consideram unul dintre cei patru piloni ideologici ai tehno-utopismului (ceilalți trei fiind: Inteligența Artificială, tehnocrația și comunismul de lux complet automatizat).
Foarte devreme în timpul lucrului la această carte, am ajuns la concluzia că tehno-utopismul era, în cele din urmă, un construct luciferian. Nu neapărat literalmente Lucifer, dar că aspirația de a „uzurpa pe Dumnezeu” avea un caracter luciferian (planul era ca secțiunea finală a cărții să propună un contra-cadru numit „tehno-realism”, bazat pe hiper-adaptabilitatea umanității, ca o abordare superioară față de planificarea centrală).
Când căutăm să modelăm lumea prin tehnocrație – ca să nu mai vorbim de a modela realitatea însăși prin transumanism și inteligență artificială – urmărim un eveniment eshatologic unic cunoscut sub numele de „Singularitate”: un moment în timp în care tehnologia noastră însăși devine stratul de bază al realității.
Probabil că nu este prima dată când credem că putem deveni dumnezei datorită capabilităților gadgeturile noastre. Legenda Turnului Babel ne indică o încercare mai veche, una care nu s-a terminat bine. Nu știm cu exactitate locul în care se învecinează mitologia cu preistoria, dar, orice s-a întâmplat, cu siguranță a lăsat șanțuri adânci în psihicul nostru colectiv.
Când luați în considerare poziționarea și brandingul WEF (Forumul Economic Mondial), cu siguranța de sine, certitudinile și paternalismul lor, totul are mult mai mult sens atunci când îl privim ca pe un cult, și nu ca pe o cabală. Membrii cultului ”știu totul”, au ”calea interioară” – și, cel mai important, ei pretind autoritate morală asupra noastră prin Drept Divin.
Obiectivele declarate ale Forumului Economic Mondial:
Din raportul lor instituțional „către părțile interesate”, Forumul Economic Mondial (WEF) urmărește trei faze de interacțiune:
Activitățile noastre conduc comunitățile prin trei faze de interacțiune, fiecare având ca rezultat un impact sporit:
1) stimularea dialogurilor și generarea de perspective;
2) modelarea agendelor și dezvoltarea influenței; și
3) catalizarea inițiativelor și generarea de impact.
…fraze care, în acea tipic banală limbă-WEF, reprezintă un mesaj cifrat pentru dominarea lumii.
Ei nu simt nicio remușcare pentru asta. O Eră a lui Lucifer presupune apariția unui tip de om ale cărui crezuri îi consideră pe adepți a se afla mai sus în lanțul spiritual decât oricine altcineva. Literalmente o rasă superioară.
Componenta cheie a metafizicii luciferiene este prădarea.
„Realitatea este stratificată de la fizic la spiritual. Puterea pură plutește numai în zonele superioare ale domeniilor spirituale. Cei de mai sus îi domină pe cei de jos. Spiritul determină materia, nu invers… Elitismul este esențial aici; numai adepții puternici spiritual și maeștrii luciferieni merită să ocupe tărâmurile superioare și să se bucure de beneficiile găsite numai acolo.”
Dacă înlocuim peste tot, în pasajul de mai sus, „spiritual” cu „intelectual”, atunci avem un model precis pentru cadrul ideologic al „omului de la Davos”, deoarece întreaga ontologie a elitei (sau ceea ce înseamnă ea) se bazează pe un reducționism material radical (deci nu spiritual – n.n.).
Iar materialismul, în esență, este nihilism pur:
Nu există spirit. Nu avem suflete. Există doar materie, iar oamenii inferiori sunt doar „animale de povară”.
Humans Are Now „Hackable Animals” Yuval Noah Harari
Probabil că toată lumea a văzut acest montaj, dar surprinde „Harari Esențial”, care personal cred că vorbește despre toate acestea într-un timbru mai mult descriptiv decât prescriptiv . Dar el este, fără îndoială, cel iubit de la Davos și, atunci când îl pornești, are acea bucurie pronunțată în stilul Dr. Strangelove.
Prin dominarea totală a ceea ce este permis din punct de vedere intelectual – și cu o supraveghere tehnocratică expertă – materia poate fi supusă unor modele… iar elitele pot urca la Divinitate. Toate într-un metavers creat de ele însele.
Cabalele sunt egoiste și mundane, preocupate de cele lumești. Și în timp ce omul de la Davos este cu siguranță așa, unei cabale îi lipsește acel element esențial care face ca angajamentul să fie total – acel lucru care „punctează dincolo de sine”. Participanții la o cabală o vor abandona în momentul în care aceasta încetează să le servească interesele… pe când adepții cultului vor dubla miza. Se vor arde de vii și își vor mânca copiii. Sunt niște berserkeri (în mitologia nordică berserkerii sunt luptători viteji ce au jurat supunere zeului Odin n.n.); niște bersekeri ideologici.
Traducere Reacționarii de pe ZeroHedge unde puteți găsi continuarea articolului în limba engleză.
