Dovada că Institutul Elie Wiesel a cerut demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu, prin Ministerul de Interne? Documentul Prefecturii București

1 1.619

Presiunea pentru demolare a statuii lui Mircea Vulcănescu din sectorul 2 al Capitalei pare să fi plecat de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), relevă un document emis de Instituția Prefectului  Municipiului București și apărut online. Conform acestui document, datat 24 octombrie 2022, Prefectul Capitalei, Toni Greblă, îi cere Primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu, să comunice „dacă s-au luat măsurile necesare în vederea îndepărtării bustului Mircea Vulcănescu aflat pe amplasamentul din Piața Sfântul Ștefan”.

Mai jos, Prefectul Capitalei explică și motivația: „Cele solicitate sunt necesare transmiterii Ministerului Afacerilor Interne a unei informări asupra demersurilor întreprinse de autorități pentru respectarea legii. Informarea va fi transmisă la adresele: prefect@mai.gov.ro, e_petitie@mai.gov.ro”.

Acest document arată traseul, real, al cazului bustului Mircea Vulcănescu. Cineva a depus o sesizare la Ministerul de Interne, Prefectul Bucureștiului a transmis-o Primăriei Sectorului 2, unde consilierul local Silviu Feroiu a depus un proiect de hotărâre, ce se discuta miercuri 28 decembrie, de la ora 09:00.

Mai mult ca sigur, cei care au depus plângerea/sesizarea la MAI sunt cei de la Institutul „Elie Wiesel”, condus de Alexandru Florian. Așa s-ar explica de ce proiectul de hotărâre de demoloare a statuii a fost semnat de către Silviu Feroiu, un „nimeni” al PNL: probabil că i s-a cerut pe linie de partid, de la șeful MAI Lucian Bode, să facă acest lucru.

Aceeași procedură a fost aplicată de Institutul respectiv și-n 2017. Atunci, agenția din subordinea Guvernului României a trimis o sesizare către MAI, pe care se aflau mai multe nume de străzi și monumente care ar fi trebuit schimbate/demolate (foto jos).

Atunci, numele liceului Mircea Vulcănescu, strada și bustul filozofului au rămas în picioare. Pentru miercuri, ora 09:00, s-a anunțat un protest masiv în fața Primăriei Sectorul 2.

via R3Media

1 Comment
  1. Iuliana says

    Cred ca in Romania, atit cit ea va exista, si sper sa fie vesnica, trebuie sa hotarasca poporul Roman , cel care a stropit acest pamint cu sangele locuitorilor ei de becuri, si nu popoarele aciuate si primite cu generozitate de catre poporul roman. Cui nu-I place, are solutia sa plece acasa la el. Traiasca patria !

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php