Deci fericiți și de trei ori fericiți sunt acei oameni care se întorc către Dumnezeu cu adevărată pocăință, părăsind păcatele. Că dacă Botezul este spălare de păcate și sfințire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot așa și pocăința adevărată este curățire și spălare de păcate, care face pe om renăscut și reînnoit înaintea lui Dumnezeu.
Întrucât cu mila lui Dumnezeu suntem în ajunul prea luminatului praznic al Nașterii Domnului, ne-am gândit să vorbim astăzi despre nașterea noastră cea duhovnicească. Fără de aceasta nici un creștin nu poate să se mântuiască, după cuvântul Mântuitorului care zice: “De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Fiindcă, “ce este născut din trup, trup este, și ce este născut din Duh, Duh este” (Ioan 3, 6).
Dar, frații mei, când și cum primim noi această duhovnicească naștere prin apă și prin Duh? Negreșit, această naștere o primim toți la Sfântul Botez. Dar ce dobândim noi creștinii ortodocși prin această naștere de la Sfântul Botez? Întâi, prin Sfântul Botez suntem iertați de păcatul strămoșesc și ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfântul Botez suntem îmbrăcați împreună cu El la o viață nouă (Romani 6, 4). Prin Sfântul Botez primim înaintea Sfântului Duh înnoire (Tit 3, 5). Prin Sfântul Botez primim libertatea de a trăi în comuniune cu Dumnezeu, odată ce am fost izbăviți de păcat și ne-am făcut robi ai lui Dumnezeu (Romani 6, 22).
Prin Sfântul Botez ne-am lepădat de satana și de toate lucrările lui, după rânduiala Sfântului Botez; ne-am lepădat de omul vechi (Coloseni 3, 9), am făcut mărturisirea dreptei credințe; ne-am făcut fii după dar ai lui Dumnezeu (Galateni 4, 5); ne-am îmbrăcat cu Hristos (Galateni 3, 27). Știm cu toții că există un singur Botez (Efeseni 4, 5). Cel ce botează a doua oară pe cel botezat în numele Preasfintei Treimi, acela a doua oară răstignește pe Hristos, după Sfântul Ioan Damaschin. Au fost cazuri în Biserică, când, în vederea iconomiei, s-a primit botezul schismaticilor și chiar al ereticilor (Canonul 2 al Soborului 6 Ecumenic).
Din cele spuse până aici am arătat despre nașterea duhovnicească a creștinului prin Sfântul Botez și că în Biserica lui Hristos este un singur Botez. Să vorbim acum și despre alte nașteri duhovnicești care sunt înainte și după Botez, și în ce condiții se poate totuși repeta Botezul.
Nașterile spirituale dinainte și de după Sfântul Botez se pot repeta ori de câte ori este nevoie, spre folosul sufletelor omenești. Care sunt aceste nașteri spirituale care se pot repeta? Întâi este nașterea spirituală care se face prin cuvânt, prin care se trezește omul la o viață nouă în Hristos, spre a părăsi păcatele și credința lui rătăcită. Cu acest botez al cuvântului, Sfinții Apostoli, mai înainte de a boteza pe catehumenii din păgâni, și din iudei, îi trezeau la credința cea adevărată în Hristos prin predica cuvântului lui Dumnezeu.
Așa vedem că marele Apostol Petru, după pogorârea Sfântului Duh, a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, adeverind despre Învierea Domnului și pogorârea Lui în iad. Prin această predică au crezut în Hristos în acea zi ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 4). Vedeți că și aici credința a venit prin auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu? După aceasta a urmat și Sfântul Botez al celor ce au fost treziți la credința în Hristos Iisus prin cuvântul adevărului. Aceasta a fost o naștere duhovnicească înainte de primirea Sfântului Botez. De această naștere duhovnicească prin auzirea cuvântului lui Dumnezeu vorbește și Sfântul Apostol Pavel, zicând: “Căci de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (I Corinteni 4, 15; 9, 1; Ioan 1, 4).
Dar și în alt loc Sfântul Apostol Pavel numește copii ai săi pe cei ce i-a născut prin cuvânt, zicând: “O, copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii până ce Hristos va lua chip în voi” (Galateni 4, 19). Mai arată că și pe Onisim l-a născut prin cuvânt când era în temniță și în lanțuri și zicea: “Te rog pe tine pentru fiul meu pe care l-am născut fiind în lanțuri, Onisim” (Filimon 1, 10). Din aceste mărturii ale Sfintei Scripturi și din altele pe care nu le mai însemnăm aici pentru scurtime, să cunoaștem că este și o naștere spirituală prin cuvântul lui Dumnezeu.
Însă, frații mei, să știm că mai este și a doua naștere duhovnicească ce se face prin Taina Spovedaniei și prin canon de pocăință, numită și „al doilea botez”, după rânduiala tainelor creștinești.
Deci prin adevărata spovedanie și pocăință cea cu lacrimi se face o naștere spirituală. Despre aceasta zice Sfântul Grigorie Teologul: „Lacrimi de pocăință vărsându-se, este asemenea cu botezul” (Hexaimeron, op. cit., p. 156). De aceea și Biserica Ortodoxă, având mărturiile Sfintei Scripturi și ale dumnezeieștilor Părinți, înțelege că „Spovedania curată este al doilea botez” (Molitfelnic, rânduiala Sfintei Spovedanii). Însă să nu uităm că nașterea duhovnicească de la Sfântul Botez prin apă și prin Duh nu se mai repetă, iar nașterea prin cuvânt, prin spovedanie și pocăință cu lacrimi o putem face oricând este nevoie, spre folosul sufletelor omenești, spre îndreptarea și spre luminarea lor. Căci dacă Preabunul și Preaânduratul Dumnezeu n-ar fi rânduit nașterea duhovnicească prin spovedanie și pocăință, cu adevărat nimeni din noi nu ar putea să se mântuiască. Căci nici un om nu este fără de păcat înaintea lui Dumnezeu. De aceea toți avem nevoie de spovedanie și pocăință și facerea canonului.
Este încă și altă naștere duhovnicească care tot prin spovedanie și făgăduință de îndreptare se face. Este tunderea în monahism sau călugăria pe care Sfinții Părinți o înțeleg ca un al doilea Botez. Ultimul și cel mai mare botez și deci naștere duhovnicească este mucenicia, adică botezul sângelui pe care l-au primit toți martirii care au fost chinuiți și uciși pentru credința cea dreaptă în Hristos. Prin aceste chipuri de naștere duhovnicească arătate până aici, și mai ales prin Botez și spovedanie Biserica lui Hristos aduce Mirelui ei mare și nemăsurată mulțime de suflete, care prin darul și mila lui Dumnezeu dobândesc mântuirea și moștenesc împărăția lui Dumnezeu.
Acest adevăr îl arată luminat dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, zicând: „Pocăința este dar de multă roadă aducător, căci în tot felul aduce lucru îmbunătățit lui Dumnezeu. Pocăința este țarină mult roditoare care în toată vremea se lucrează. Pom al vieții este, că pe mulți care au murit prin păcate îi înviază. Pocăința zice păcătoșilor: dați-mi mie greutatea păcatelor. Aceasta îmi este mie dobândă pentru faptă. Ai credință? Dă-mi dobânda credinței, adică pocăință! Printr-ânsa se face credința ta lucrătoare. A văzut Dumnezeu că pe neamul omenesc îl tulbură vrăjmașul diavol și a pus împotriva lui pocăința spre curăție. Acela îndeamnă să păcătuiască, iar pocăința este gata să primească pe cel ce păcătuiește. Vrăjmașul silește pe om să nelegiuiască, iar pocăința îl sfătuiește să se întoarcă. Acela se silește să deznădăjduiască pe om, iar aceasta nădejde de mântuire îi făgăduiește…”
A zis Isaia Proorocul: “Când te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mântui”. Iată îți aduce ție mărturie, numai pocăiește-te. De va suspina cel ce a păcătuit, îndată cu suspinul și greutatea balaurului a ieșit. Pocăința îl povățuiește pe om spre mântuire și atunci nu numai că vei suspina, ci și lacrimi vei vărsa cu multă durere. Căci sufletul văzând ca pe un tată pe Dumnezeu, după o vreme se pornește către lacrimi. Și lacrimi varsă pentru două pricini: ca să plece pe Dumnezeu spre iubire ca pe un Părinte și să se curățească de răutatea șarpelui.
N-ai auzit ce zice David? “Spăla-voi în toate nopțile patul meu”. Însă întâi a suspinat și apoi a lăcrimat. Îți arăt ție din firea cea prea mare că întâi se face vânt și apoi vine ploaia. Întâi tunetul trăsnește și apoi norii pică ploaie. Același prooroc David zice: “Ostenit-am întru suspinul meu” (Psalm 6, 6). Iar osteneala suspinului este mulțimea lacrimilor de pocăință. Osteneala suspinului este durerea inimii. Drept aceea s-a dovedit că și lacrimile se înmulțesc când suspinurile înainte povățuiesc. Deci nu se cuvine să ne deznădăjduim de mântuire, fraților, având maică pocăința” (Sfântul Efrem Sirul, Cuvânt pentru pocăință, tomul III, 1823, p. 197- 207).
Am socotit de cuviință să arăt din cuvintele Sfântului Efrem Sirul cât de mare este Taina Pocăinței și a Spovedaniei și cât de mare mulțime de suflete se apropie de Dumnezeu prin această naștere duhovnicească a adevăratei pocăințe.
Dumnezeiasca Evanghelie ne spune că “și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește” (Luca 15, 7). Și dacă pentru unul care se pocăiește se face atât de mare bucurie în cer, oare câtă bucurie se face la Dumnezeu pentru nenumărate mulțimi de suflete care se întorc către El din toată inima lor? Știm și din altă mărturie a Sfintei Scripturi că “Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu” (Iezechiel 18, 22-32).
Deci fericiți și de trei ori fericiți sunt acei oameni care se întorc către Dumnezeu cu adevărată pocăință, părăsind păcatele. Că dacă Botezul este spălare de păcate și sfințire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot așa și pocăința adevărată este curățire și spălare de păcate, care face pe om renăscut și reînnoit înaintea lui Dumnezeu. Aceasta o spune și Sfântul Grigorie Teologul. „Știu încă și al cincilea botez, al lacrimilor, dar este mai ostenicios” (Psalm 6, 6).
Mare este pocăința și lui Dumnezeu foarte iubită, căci voia Lui cu adevărat o face. Aceasta este masa lui Dumnezeu că printr-însa vine mintea oamenilor. Zice și Mântuitorul: “Mâncarea Mea este să fac voia Tatălui Meu celui din ceruri”. Deci pocăința este pâinea lui Dumnezeu cea minunată. Iar bucatele cele de multe feluri ale lui Dumnezeu sunt înfrânarea, postul, privegherea, rugăciunea întinsă și supunerea cu smerenie. Că de aceasta se îndulcește Dumnezeu mai mult decât de celelalte jertfe. Zice și Sfântul Apostol Pavel că lucrarea faptelor bune este „pâinea Stăpânului”. În continuare zice: „Drepții prin mici fapte bune mai mult îmblânzesc pe Dumnezeu decât unii care lucrează multe. Că nu la faptă privește Dumnezeu, ci la punerea înainte și la voință. El nu caută la ceea ce se face, ci la osârdia cu care se săvârșește. Văduva cu bănișorii, pe cei mulți cu bani de aur i-a biruit”. Zice iarăși Sfântul Efrem: „Mare topitoare este pocăința, fraților, căci primește aramă și o schimbă în aur, plumb primește și dă argint”. Iarăși zice: „Mare folos a adus oamenilor pocăința, că prin ea pe Dumnezeu Îl facem milostiv. Mare este pocăința pe pământ. Că sufletelor se face scară către cer, ridicându-le acolo de unde au căzut prin păcat…” (Sfântul Efrem Sirul, Cuvânt pentru pocăință, tomul III, 1823, p. 197- 207).
Duminica de astăzi este numită „Duminica dinaintea Nașterii Domnului”. Ea are rolul de a ne pregăti duhovnicește pentru marele praznic al Intrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, în peștera din Betleem, pentru mântuirea lumii.
Cea mai bună pregătire a creștinilor și a noastră pentru întâmpinarea Mântuitorului este pocăința, mărturisirea cu căință a păcatelor și începerea unei vieți duhovnicești noi în Iisus Hristos. Iată Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatăl în lume, fecioara Maria cu bătrânul Iosif caută loc de naștere în Betleem dar nu găsește. Steaua se pregătește să răsară pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intrupării, se bucură. Lumea așteaptă, diavolii se cutremură, iar lumea se pregătește sufletește să primească pe Pruncul Iisus.
Dar noi, frații mei, cum ne pregătim să primim pe Hristos? Vine în lume Domnul păcii, va afla El loc de odihnă în inimile noastre? Oare noi ne-am împăcat prin pocăință cu Dumnezeu și fiecare unul cu altul prin iertare?
Vine la noi Mântuitorul lumii, să împace popoarele, să liniștească mințile, să spele păcatele și să mântuiască sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregătit să-L primim pe Hristos? Ne-am mărturisit păcatele la duhovnic? Am plâns pentru ele? Am făcut canonul cuvenit? Ne-am înnoit duhovnicește prin rugăciune, prin milostenie și împăcare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie? Sau tot amânăm pocăința până va veni fără veste vremea sfârșitului?
Fecioara Maria a găsit loc de naștere Fiului lui Dumnezeu, în peștera din Betleem, că nimeni n-a vrut s-o primească. Oare noi ne-am pregătit să-L găzduim pe Hristos în inimile noastre? Dar El nu intră să se sălășluiască în inimile pline de ură, de răutate, de mândrie și desfrânare. Hristos nu intră în casele unde stăpânește beția, uciderea de copii, desfrâul și necredința. Hristos nu se naște prin Duhul Sfânt în inimile robite de patimi și mai ales de duhul mândriei și al deznădejdii.
Așadar, frații mei, să ne pregătim că vine Hristos în lume s-o împace și s-o înnoiască, căci lumea nu mai poate trăi fără El. Vine în casele și inimile noastre să ne nască din nou, să ne ierte păcatele să ne dăruiască Trupul și Sângele Său, să ne prefacă inima împietrită în Biserică vie, în altar de rugăciune și de jertfă. Deci, nimeni să nu fie trist și tulburat! Nimeni să nu-I închidă ușa sufletului său. Nimeni să nu mai zacă în beții și desfrâu, în nepăsare și necredință. Ci să ne curățim și să ne împăcăm, să ne înnoim duhovnicește și împăcându-ne unii cu alții, împreună cu îngerii să cântăm: „Hristos se naște, slăviți-L; Hristos din ceruri, întâmpinați-L; Hristos pe pământ, înălțați-vă. Cântați Domnului tot pământul!” Amin.
(Arhim. Cleopa Ilie)
