16 DECEMBRIE 1949. Execuția celor 15 comandanți ai grupării de rezistență Gogu Puiu. De ce nu mai are România coloană vertebrală.

In zorii zilei de 16 decembrie 1949, în jurul orei 6, pe malul Lacului Siutghiol, în zona localității Mamaia-Sat, erau executați sumar 16 luptători aparținând grupului de rezistență armată organizat de Gogu Puiu în regiunea Dobrogei, după întoarcerea acestuia în țară, în 1947. Cei 16 erau lideri ai unităților teritoriale de rezistență, arestați în perioada anterioară, printer ei numărându-se Iancu Beca, Nicolae Hasoti, Stere Hapa, Ion Marcovici, Iancu Chiuvea și alții.
Alte două grupuri de militanți anticomuniști dobrogeni au fost executați în acea perioadă în zonă Banatului, fiind transportați cu 2 “trenuri ale mortii”. Gogu Puiu murise, oficial, în timpul unei crâncene confruntări cu trupele de Securitate, la Cobadin, la 19 iulie 1949.
Groapa comună cu osemintele luptătorilor executați la 16 decembrie 1949 nu a fost găsită nici până astăzi, în arhivele Securității neexistând practic nici un fel de indicii în acest sens.

Intr-o coincidență cutremurătoare, în aceeași zi și aproximativ la aceeași oră (6,30) se năștea, în arestul Securității din Constanța, fiică lui Gogu Puiu, Zoia – numită așa în urma ultimului cuvânt pe care luptătorul l-a adresat logodnicei sale, Olimpia, înainte de a fugi din casă încercuită de trupe. Ea este cea care continuă astăzi lupta de promovare a memoriei rezistenței dobrogene, fiind desemnată de Ion Gavrilă Ogoranu ca președinte a Fundației Luptătorilor în Rezistența Armată Anticomunistă, înființată de el în 1997.

Rezistența armată anticomunistă din Dobrogea a fost una dintre cele mai ample din întreaga Românie ocupată de sovietici, prin numărul de oameni implicați, care a depășit mult cifra de 10.000, prin cantitățile de armament alocat, dar și prin incisivitatea ciocnirilor dintre grupurile de rezistență și Securitate. Cu toate acestea a fost structura de rezistență lichidată printre primele, aceasta ca urmare a dezavantajului oferit de un relief aproape plat, cu păduri aproape inexistente, fapt observat și de Ion Gavrilă Ogoranu, liderul rezistenței făgărășene, în considerațiile sale.
La directivele NKVD căruia îi era subordonată, în acea perioadă Securitatea a instituit o practică din aceste execuții sumare, ucigând, uneori cu sadism, numeroși luptători anticomuniști și susținători ai acestora, pe tot cuprinsul țării. Prin teroare și crimă, uneltele Moscovei doreau să intimideze orice formă de rezistentă. în execuții sumare și apoi în închisori și lagăre, comuniștii au exterminat pe cei mai dârji dintre oponenții regimului instaurat de ocupația sovietică. Această fiind și explicația pentru care, după căderea comunismului, România a fost lipsită de acea coloană vertebrală care să se opună restaurației și continuităţii, până azi, a structurilor comuniste și securiste.
LUPTA CONTINUĂ!