FOTO. VIDEO. Lansarea cărții „Manual de-ntors acasă – de la Stalingrad”, de Cristian Săileanu

0 1.159

Luni 28 noiembrie 2022, la sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, a avut loc lansarea cărții „Manual de-ntors acasă – de la Stalingrad”, debutul editorial al d-lui Cristian Săileanu, un român stabilit în anii 1980 în Occident, împreună cu familia. Apărută la Editura Sânziana, cartea dlui Cristian Săileanu stârnește un interes aparte încă din titlu, o formulare care pentru mii și mii de familii românești amintește de o adevărată traumă colectivă. Dezastrul militar de la Stalingrad, de la care – iată! – se împlineau 80 de ani chiar în preajma zilei în care cartea a fost lansată, a echivalat cu un destin crunt pentru circa 200.000 de ostași români, morți, răniți, luați prizonieri sau, unii din ei, întorși acasă, pe cont prorpiu, trecând prin inimaginabile aventuri.

În povestea vieții lui Mircea Săileanu se regăsesc, ca într-o oglindă, poveștile de viață a mii și mii de români care și-au pierdut tinerețea și camarazii prin stepele frontului de Est, trăind fiecare dintre ei o frântură de Apocalips și întorcându-se în propria țară pentru a primi răsplata despre care vorbește vechiul proverb: „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Iar fiul său, Cristian Săileanu, cel care și-a luat răspunderea punerii pe hârtie a unei vieți demne de scenariul unui film, se dovedește un scriitor înzestrat cu talent și cu o vervă narativă care fac ca această carte să fie citită cu sufletul la gură.

Sala mare a sediului Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, clădire construită de foștii deținuți politici, a fost neîncăpătoare pentru numerosul public, oameni frumoși, veniți să fie alături de autor cu prilejul lansării acestei cărți.

După cuvântul de bun venit al dlui Florin Dobrescu, secretarul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu și managerul Editurii Sânziana, a urmat istoricul Marius Oprea. Acesta este, de altfel, omul care, împrietenindu-se cu domnul Săileanu, a făcut posibilă apariția cărții la Editura Sânziana, după ce o serie de edituri se eschivaseră, date fiind unele adevăruri istorice care nu corespund cu standardele corectitudinii politice din vremurile noastre. Dl Marius Oprea a vorbit cu căldură despre relația sa cu scriitorul Cristian Săileanu, despre bogăția artistică ascunsă în sufletul acestuia, analizând modul fericit în care talentul și sensibilitatea autorului au reușit să pună în valoare dramaticele relatări ale tatălui, Mircea Săileanu, eroul acestei cărți.

În fine, a venit rândul d-lui Cristian Săileanu, care cu umorul său fin și naturalețea ce-l caracterizează, a evocat unele momente din carte, de fapt dureroase secvențe din copilăria sa de copil al unui proscris politic, episoade care au impresionat publicul până la lacrimi.

Manifestarea s-a bucurat de o atmosferă caldă, finalul fiind în același ton. În timp ce autorul împărțea dedicații pe cărți unora dintre participanți, ceilalți socializau, în jurul câte unui pahar cu vin sau platourilor cu gustări servite de însăși autorul cărții. Prietenia și voia bună, două trăsături ce caracterizează felul de a fi al dlui Cristian Săileanu, au fost la ele acasă și în această seară bucureșteană de sfârșit de noiembrie, la sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php